VOCI "Oamenii au hotărât - ticăloşii!"

Unul dintre avantajele faptului că m-am mutat în România este spectacolul de pe scena politică din această ţară, care este mult mai distractiv decât în SUA; iar una dintre cele mai amuzante reprezentaţii din ultimele două luni a fost oferită de atacurile lui Geoană la adresa lui Băsescu. Pe blog-ul personal şi în discursurile sale din ultimele luni, Geoană a afirmat despre Basescu că este anti-democratic, rudimentar, primitiv, fricos, mincinos, corupt, hoţ, un produs expirat, frână pentru bunăstarea cetăţenilor; vrea sa fie canonizat sau sanctificat; a transformat România într-o dictatură; locul lui e în Congo; e mai bun la cârciumă decât la serviciu; bea coniac de dimineaţa până seara; e colaborator al securităţii; este înconjurat de o mafie de tip sicilian (şi de oligarhi ruşi). De asemenea, Geoană a declarat că este fericit că cei din PRM (!) şi-au dat seama într-un târziu ce persoană malefică este Băsescu...

Dacă Geoană şi elita PSD îl urăsc pe Băsescu atât de mult, iar 75% dintre cei care au votat l-au susţinut pe Băsescu, atunci ce spune acest lucru despre modul în care politicienii văd poporul român? În opinia lui Geoană, dacă ai votat pentru Băsescu, ai refuzat oportunitatea de a scăpa de un dictator primitiv, rudimentar şi beţiv şi ai prefera să trăieşti mai degrabă în Congo decât în Europa. Poţi să-ţi imaginezi ce părere au liderii PSD despre tine?

Chiar şi Berlusconi, de pildă, folosea un limbaj violent şi apelative vulgare la adresa celor pe care îi credea destul de proşti ca să voteze cu stânga, dar acest lucru nu l-a ajutat prea mult la alegeri. Mă îndoiesc că o să auzim elita PSD numind electoratul "colgioni" în viitorul apropiat. În schimb, ei au venit cu diferite explicaţii ca să evite asumarea poziţiei logice faţă de întregul popor român - aceea de dispreţ.

Primul argument şi preferatul meu este acela că poporul român a decis să-i mai ofere o şansă lui Băsescu; desigur, aceasta este poziţia struţului prin excelenţă. Mă îndoiesc că cineva chiar crede că cei care au votat pentru Băsescu au făcut-o din motive structurale, constituţionale sau că a fost un gest de iertare creştină a greşelilor sale. Este clar că cei care susţin acest argument cred că populaţia este idioată sau, dacă le acordăm prezumţia de nevinovăţie, pur şi simplu aveau nevoie de un argument şi acesta li s-a părut cel mai bun.

Al doilea argument şi cel mai răspândit este că Băsescu nu a câştigat de fapt referendumul: până la urmă, doar 40% din populaţie a votat, deci numai 30% dintre români au votat pentru Băsescu. Ceilalţi 70% constituie un bloc anti-Băsescu. Desigur, acest argument ignoră două lucruri foarte importante. În primul rând, electoratul este format din populaţia care votează; cei care nu votează sunt în general apatici, iar neprezentarea la vot denotă lipsa de încredere în întreaga clasă politică: se întâmplă foarte rar ca un candidat perdant să folosească neprezentarea la vot drept măsură a popularităţii sale. În al doilea rând, dacă privim rezultatul referendumului din alt unghi, constatăm că doar 10% dintre români au votat pentru suspendarea lui Băsescu! Credeţi că dacă s-ar fi organizat un referendum în 2003 , doar 10% din populatie ar fi votat pentru suspendarea lui Iliescu?

Deci ce se întâmplă? PSD urăşte poporul român? În opinia mea, răspunsul este... da. Era şi timpul să aibă loc un eveniment electoral care să dovedească acest lucru din plin. Din punctul meu de vedere - şi cel al altor comentatori politici - PSD nu a reuşit niciodată să îşi depăşească statutul iniţial: cel de refugiu pentru elita tehnocrată provenită din fostul partid comunist, după ce revoluţia a aruncat România într-o stare acută de confuzie. Controlând o mare parte din puterea intelectuală, sofisticarea şi bogăţia ţării, în forma în care ele existau la vremea aceea, desigur că cei din PSD au fost capabili să zdrobească orice formă patetică de rezistenţă care s-a manifestat. În timp, acest grup de elitişti s-a dezbinat, în principal din cauza dis­tribuirii banilor veniţi de la stat, iar clasele politice au fost conduse de către diferite grupuri de clone PSD. Guvernul CDR a fost, de fapt, unul PSD, îmbrăcat în haine democrate.

În lume au ajuns la guvernare destule grupuri socialiste corupte, care s-au agăţat de putere prin modalităţi legitime sau nelegitime, de la maşinăriile politice din New York de la sfârşitul secolului trecut, până la Partidul Comunist Chinez: longevitatea acestor partide politice depinde în mod direct de sentimentul oamenilor că se face ceva pentru ei - poate mai puţin decât ar trebui să se facă, dar mai mult decât un rânjet şi o piatră. Supravieţuitea lor depinde şi de cât de atractive ştiu să se facă în faţa electoratului. În timpul guvernului Năstase, aroganţa palpabilă a clasei politice faţă de populaţie era uluitoare: întreaga populaţie era redusă, în plan imaginativ, dacă nu chiar economic, la nivelul iobagilor care muncesc pentru boier. Apoi a apărut Băsescu, poate fără un program politic clar şi probabil cu o istorie in departamentul corupţie, dar cu o atitudine radical diferită faţă de politică şi populaţie. De la primul "Aici Sunt Banii Dumneavoastră", Basescu s-a arătat capabil şi dispus să flateze populaţia şi să se justifice în faţa electoratului, pentru a câştiga voturi - este comportamentul unui politician care are nevoie de susţinerea populaţiei pentru a guverna şi nu cel al unui tehnocrat care a ajuns la guvernare pentru că are acces la sume mari de bani, relaţii şi informaţie.

Din moment ce PD şi PNL există în acelaşi mediu corupt, elitist şi tehnocrat, Băsescu a fost nevoit să intre într-un joc politic riscant: a trebuit să ia poziţie împotriva întregii clase politice, folosindu-şi funcţia drept platformă pentru a le permite românilor să protesteze prin vot împotriva celor care îi conduc. Liderii PSD, PNL şi, într-o oarecare măsură cei ai PRM, deşi erau conştienţi de ceea ce se întâmplă, nu au reuşit să împiedice demersul lui Băsescu, aşa că au fost nevoiţi să recurgă la un potop de insulte şi deformări ale unor fapte clare pentru a supravieţui. Nu se pune problema că ei nu ar şti că populaţia îi dispreţuieşte: dar din moment ce ei erau singura alegere rezonabilă, românilor le era imposibil să îşi manifeste acest dipreţ: acum au avut ocazia să o facă. Nu există nicio şansă de reformă a elitei politice româneşti: stilul politicienilor este adânc înrădăcinat în trecut, mizele sunt prea mari şi, mai mult, din moment ce au avut destulă putere ca să nu mai aibă nevoie şi de carismă, nici nu au dezvoltat aşa ceva: singura lor posibilitate este să dispreţuiască electoratul în particular, iar în public să pretindă că nu ştiu să numere steaguri.

Totuşi, motivul pentru care nu ar trebui să se organizeze alegeri anticipate este simplu: dacă Băsescu reprezintă o nouă formă de politică, o relaţie diferită între populaţie şi guvern, despre PD nu se poate spune acelaşi lucru. Din mai multe puncte de vedere, PD este încă partidul lui Petre Roman - partidul Comuniştilor Tehnocraţi, care acum mimează un capitalism liberal. Puţine caracteristici diferenţiază PD-ul de PNL din punct de vedere ideologic, între cele două partide existând doar diferenţe de imagine. Dacă referendumul din 19 mai ar fi devenit o dispută între PD şi PNL/PSD, alegerile ar fi degenerat într-o luptă pentru bani şi putere tipic românească, iar într-o lume în care există doar alegeri proaste, singura întrebare ar fi rămas dacă infrastructura superioară a PSD ar fi putut compensa trecutul viciat al acestui partid. Întrebarea - de care depinde chiar viitorul României - este dacă Băsescu intenţionează şi poate să creeze o organizaţie a partidelor bazată pe o modalitate mai democratică şi carismatică de relaţionare cu populaţia.

Desigur, dacă vrea să îşi păstreze popularitatea - şi cred că Băsescu este singura personalitate politică cu adevărat populară de după 89 - el va trebui să creeze o organizaţie politică de politicieni şi nu de birocraţi rapace. El însuşi este conştient de acest lucru, şi acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care susţine votul uninominal - decizia este luată în mod direct de populaţie, fapt care promovează figuri mai populare în structura partidelor politice. Însă o asemenea transformare nu va fi uşor de implementat. România pur şi simplu nu are politicieni adevăraţi - oameni antrenaţi să câştige încrederea electoratului (indiferent dacă o merită sau nu).

În mod ironic, chiar dacă Băsescu reuşeşte în demersul său, acest lucru nu va coincide neapărat cu sfârşitul proastei guvernări sau al corupţiei: cu toate acestea, un hoţ care se află la putere va trebui să facă destul de multe pentru oameni ca să îi convingă că merită să îşi păstreze funcţia, iar acest lucru va tinde să limiteze corupţia persoanelor publice. De asemenea, va creşte puterea presei: unul dintre cele mai neobişnuite aspecte ale vieţii politice româneşti, în special în timpul lui Năstase, era faptul că, deşi presa putea demonstra că anumiţi demnitari publici se făceau vinovaţi de furt sau fraudă, clasa politică nu a avut nicio tentativă de a înlătura sau sancţiona persoanele în cauză. Rezolvarea acestei probleme ar însemna că România, deşi nu ar deveni mai bogată, ar putea măcar să devină un loc mai plăcut în care să trăim: iar românii, în loc să fie răpiţi şi vânduţi ca sclavi, ar putea să fie, doar, jefuiţi ocazional. Între timp, PSD, PNL şi PRM se pot consola cu afirmaţia politicianului american Dick Tuck, care, după ce a pierdut alegerile din California, a acceptat înfrângerea cu expresia clasică: "Oamenii au hotărât - ticăloşii!"