Vodafone anunţă lansarea la nivel naţional a serviciilor 3G în frecvenţa 900 MHz, oferind acces la Internet mobil pentru 90% din populaţia ţării noastre, la viteze de până la 21,6 Mbps, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
"Dacă în urmă cu 5 ani lansam primele servicii 3G din România, astăzi ne bucurăm să anunţăm disponiblitatea Internetului mobil pentru 90% din populaţia României, la viteze de până la 21,6 Mbps, prin reţeaua Vodafone. Noua noastră reţea UMTS 900 MHz a fost dezvoltată pe parcursul ultimului an, printr-o investiţie semnificativă, folosind o soluţie unică în lume, prin modul în care îmbină tehnologiile GSM şi UMTS. Suntem primul operator din România care oferă acoperire naţională pentru serviciile de Internet mobil de mare viteză, inclusiv în multe zone din ţară unde nu există alte soluţii de acces la Internet. Prin această premieră, răspundem şi nevoilor clienţilor noştri din segmentul business, pentru care accesul naţional la serviciile de date mobile de mare viteză, dar şi performanţa reţelei, sunt foarte importante. Acum, toţi clienţii noştri au la dispoziţie servicii de comunicaţii de cea mai bună calitate la preţuri avantajoase, prin intermediul celei mai extinse şi performante reţele din România", a declarat Liliana Solomon, CEO Vodafone România.