Începînd cu această lună, "Volksbank România" are o nouă echipă managerială. Gerald Schreiner a fost numit în funcţia de preşedinte al "Volksbank România" şi preşedinte al Consiliului de Administraţie. Domnul Schreiner va gestiona în continuare activitatea de Retail Banking a băncii fiind sprijinit pe resortul de risc de către vicepreşedintele Klaus Mueller şi de către vicepreşedintele Simona Fătu pe resortul de Corporate Banking.
"Volksbank România" se va concentra pe creşterea numărului de sucursale. Domnul Gerald Schreiner a declarat că îşi propune extinderea reţelei teritoriale pînă la 75 de unităţi proprii în acest an, faţă de 49 cîte sunt în prezent.La începutul lunii iulie se vor deschide încă trei filiale în sistem de franciză în Botoşani, Oradea şi Cluj, la momentul actual fiind 22 de unităţi operaţionale în toată ţara. Managementul băncii speră ca pînă la sfîrşitul anului să obţină un total de 50 de parteneri în sistem de franciză, avînd un obiectiv de cîte o franciză pe săptămînă.
"Volksbank România" a deschis, ieri, prima cafenea bancară sub denumirea de "Volksbank Classic Café" situată în Calea Vitan. Cafeneaua are 140 mp şi pune la dispoziţia clienţilor, partenerilor şi colaboratorilor săi aproximativ 70 de locuri. Conform proprietarului cafenelei, Ştefan Pirpiliu, investiţia s-a ridicat la suma de 25.000 euro, urmînd ca pînă la sfîrşitul anului să mai deschidă, în colaborare cu Volksbank, încă două astfel de localuri.