Vorbe de clacă

Marii creatori sunt şi ei oameni! Dacă îi pui în situaţii de circumstanţă, este mult mai probabil să emită "judecăţi" de duzină, decît unele pline de miez şi înţelepciune. Nu pentru că nu le-ar putea formula, ori nu le-ar avea, ci pentru că în asemenea condiţii, psihologic, presiunea de a spune ceva cu aerul de "profunzime" este mai mare decît controlul asupra a ceea ce spui! Aşa a păţit şi Vargas Llosa, aflat în România ca obiect pentru exerciţiile de admiraţie ale unor "profesionişti ai culturii" care din asta trăiesc, nu tocmai rău! Ditai Nobelul pentru Literatură nu putea să treacă, aşa, pe lîngă Dîmboviţa şi Someş, fără să lase o urmă "filosofică"! Şi ne-a fericit cu două "propoziţii": 1. Ficţiunea narativă este produsă ca să ne permită să suportăm realitatea!; 2. Marele pericol care paşte societatea contemporană este destrămarea democraţiei! Nu mă îndoiesc că omul o fi spus şi lucruri interesante, fundamentate, mai ales cu ocazia conferinţelor publice susţinute, pe care nu le improvizează! Le construieşte! De ce ne legăm atunci de ce a spus alături cu drumul? Pentru că, ironie nesfîrşită a realităţii pe care o producem, dar nu o controlăm!, cele două propoziţii spun mai multe despre noi şi societatea în care trăim, decît toate celelalte lucruri înţelepte şi cuminţi, pe care le-o mai fi spus Llosa, la Cluj ori la Bucureşti.

Povestea cu naraţiunea face parte din categoria "se non e vero, e ben trovato!". Pentru a găsi o confirmare strălucitoare, nu trebuie căutat mai departe decît în chiar scrierile marelui autor peruvian; în "Mătuşa Julia şi condeierul", spre exemplu. Llossa este cel care ilustrează cu geniu şi umor faptul că ficţiunea ca surogat de realitate, ca soporific, ori drog menit să ne elibereze din chingile realităţii, este calea cea mai sigură de a plonja într-o realitate încă şi mai aberantă, încă şi mai crudă! Alte argumente pot fi găsite tot în paginile literaturii sale, care, departe de a fi ficţiune menită să ne facă realitatea mai suportabilă, este, aşa cum consemna Academia din Stockholm la acordarea premiului Nobel: "o cartografie a structurilor puterii şi o imagine tranşantă a rezistenţei, a revoltei şi a înfrîngerii individului".

Povestea cu destrămarea democraţiei ar fi putut să o spună oricine şi ar fi fost iertat, mai puţin Llosa! America Latină din anii 1950-1990, ca să luăm referinţe temporal-istorice recente, este istoria celor mai dure dictaturi ale unei jumătăţi de secol care nu s-a scăldat deloc în "democraţie", la scară globală. Dimpotrivă! Problema societăţilor latino-americane, astăzi, ca şi a celor din alte spaţii geopolitice, cum este România, nu a fost nici o clipă, "des­compunerea", ci refuzul categoric al Democraţiei de a se compune, de a se articula, de a se aşeza într-o matcă capabilă să susţină dezvoltarea proceselor sociale peste arcul de timp al două sau trei generaţii! Democraţia din România, ca şi cea din Argentina, ori din Rusia, spre exemplu, s-au născut în plin proces de descompunere! Iar de atunci, nu fac decît să pută tot mai tare a "dictatură democratică", sau dacă preferaţi a "Democraţie doar cu bilet de voie de la Poliţie", a se citi, Putere! În toate aceste societăţi, democraţia a fost schingiută, amputată, mutilată, încă de la naştere, pentru a putea fi pusă la colţ să cerşească de la populaţie puterea de care au atîta sete "controlorii". Atît şi nimic mai mult! Justiţia, ca mecanism capabil să susţină Dreptatea şi Legea; Drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanelor şi ale comunităţilor umane; Garanţiile de drept şi instituţionale pentru toate acestea; Statul de Drept şi alte farafastîcuri ca acestea, pot fi găsite din belşug doar în discursurile electorale. Din realitate, însă, au fost din prima clipă izgonite cu brutalitate!

Acesta este tabloul asupra căruia Llosa ar fi fost chemat să se pronunţe, să ne spună ceva cu tîlc şi memorabil. Nu de alta, dar el a mai trăit o dată în viaţă acest tip de istorie, cel pe care România îl derulează astăzi cu inconştienţă! Imposibil să nu vezi similitudinile structurale! Mă rog, dacă nu eşti prea grăbit, ori cu totul absorbit de dulceaţa parfumată a osanalelor în care eşti purtat de la Bucureşti la Cluj şi viceversa! Atunci, spui şi tu o vorbă de clacă şi eşti mulţumit că "ţi-ai făcut numărul"!