Votul final în cazul deputaţilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, 9 decembrie

Adina Lateş
Anticorupţie / 2 decembrie 2015

Votul final în cazul deputaţilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, 9 decembrie

Comisia Juridică a încuviinţat cererile de arestare a lui Ioan Oltean şi a lui Cătălin Teodorescu

Actualizare 15:48

Dezbaterea în plen şi votul final pe cele două rapoarte ale Comisiei juridice privind ridicarea imunităţii parlamentare a deputaţilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu vor avea loc miercurea viitoare, a anunţat secretarul Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici, după şedinţa Biroului permanent de miercuri, transmit surse din presă.

"Miercuri, de la ora 10,00 la 13,00, dezbaterea în plen pe problemele înscrise pe ordinea de zi. De asemenea, de la ora 12,00 până la 13.00, dezbaterea rapoartelor Comisiei juridice privindu-l pe domnul deputat Ion Oltean şi pe domnul deputat Teodorescu privind cererea de ridicare a imunităţii. La ora 13,00 va începe votul final pe problemele care sunt cuprinse pe ordinea de zi, iar după terminarea votului final va fi votul cu bile. Vor fi două voturi cu bile pentru cele două rapoarte ale comisiei pentru cei doi deputaţi", a spus Mircovici.

El a adăugat că joi va mai fi o şedinţă a Biroului permanent a Camerei Deputaţilor.

"În cursul zilei de astăzi - probabil până mîine - Biroul permanent va primi rapoartele Comisiei juridice pentru cele două cazuri. Deci preşedintele Comisiei juridice atât ne-a informat - despre faptul că sunt în finalizare. Procedura la nivelul Comisiei juridice s-a realizat şi probabil că până mâine, la şedinţa Biroului permanent, vom avea rapoartele Comisiei pe cele două cazuri, care vor fi votate miercurea viitoare", a explicat Niculae Mircovici.

(A.L.)

---------------

Actualizare 15:00 Dragnea: "PSD va vota pentru ridicarea imunităţii în cazul celor trei solicitări ale Justiţiei"

PSD va vota pentru ridicarea imunităţii în cazul celor trei parlamentari - senatorul Dan Şova şi deputaţii Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu -, a declarat preşedintele formaţiunii social-democrate, Liviu Dragnea astăzi, într-o conferinţă de presă la finalul BPN al partidului.

"Decizia politică a PSD este că parlamentarii PSD, şi senatorii şi deputaţii, vor vota pentru ridicarea imunităţii în cele trei cazuri", a afirmat Dragnea.

În ceea ce priveşte votul social-democraţilor în cazul Şova, Dragnea a spus: "Senatorii noştri sunt convocaţi, vor fi la serviciu şi vor vota".

Acesta a precizat că, în cazul în care vor exista şi parlamentari social-democraţi care nu vor vota în favoarea celor trei cereri ale Justiţiei, aceştia ar putea fi sancţionaţi prin neincluderea pe listele de candidaţi la viitoarele alegeri.

"Am discutat şi în Comitetul Executiv Naţional şi în Biroul Permanent şi în discuţii cu mulţi membri de partid din ţară şi în discuţii cu colegii parlamentari că, totuşi, democraţia de partid înseamnă să-ţi spui un punct de vedere, părerea, în perioada când se dezbat anumite propuneri de decizii. După ce au fost adoptate nişte decizii politice ale partidului din care faci parte corect este să le respecţi. Dacă vor fi colegi care în mod frecvent nu vor ţine cont de deciziile care se iau în mod democratic în partid probabil că, la un moment dat, partidul se va gândi că nu mai poate susţine astfel de membri în anumite poziţii. E firesc, nu suntem un partid din independenţi, în care fiecare candidează independent, fiecare are propriul lui proiect politic. Nu, suntem un grup de oameni măricel, 500.000 de oameni, care suntem animaţi de nişte principii comune, de nişte valori comune, de nişte idei comune şi care avem împreună nişte proiecte politice comune pe care le susţinem în faţa cetăţenilor. (...) Cei care vor să aibă proiecte personale şi care vor să fie vedete la televizor o să le dorim foarte mult succes la un moment dat", a declarat liderul PSD.

Întrebat dacă sancţiunile pot merge până la excluderea din PSD a acelor parlamentari, Dragnea a arătat: "Nu vreau să ajungem până acolo. Cel mai important este anul viitor, când se fac listele şi la locale şi la parlamentare".

(S.A.)

----------

Actualizare 14:18 Cătălin Teodorescu: "Sunt nevinovat; sper că deputaţii vor vota omeneşte şi nu politic"

Deputatul liberal Cătălin Teodorescu a declarat astăzi că este nevinovat şi speră că, în plen, deputaţii vor vota omeneşte şi nu politic, transmit surse din presă.

"Le-am spus colegilor că sunt nevinovat. Tot ceea ce am făcut, dacă se poate numi o vină, este că am făcut parte din acea comisie şi am aprobat un raport de evaluare vizat de toţi specialiştii şi, bineînţeles, întocmit de către un evaluator expert autorizat. (...) Sunt nevinovat, sper că vor vota omeneşte şi nu politic", a afirmat Teodorescu, la finalul audierii din Comisia juridică.

Potrivit acestuia, evaluarea terenului din Piteşti nu a fost prea mare pentru un teren de 62.000 de metri pătraţi, ultracentral.

(S.A.)

-----------

Actualizare 14:20 Oltean: "Nu am luat bani, nu am fost la biserica din Chitila şi nu-l cunosc pe denunţător"

Deputatul PNL Ioan Oltean a precizat, la finalul audierii din comisia juridică, că este nevinovat şi că a prezentat probe în acest sens, afirmând că nu a fost niciodată în localitatea Chitila sau în biserica în care se presupune că a luat mita şi că nu-l cunoaşte pe denunţător.

"Nu am săvârşit niciuna din faptele de trafic de inflenţă şi complicitate la abuz în serviciu. (...)Sunt complet nevinovat, toate sunt numai minciuni. Nu am fost niciodată în localitatea Chitila şi drept consecinţă nu am fost niciodată la biserica din Chitila. Nu l-am cunoscut niciodată pe denunţător - părintele Alexandrescu, dacă pot să-i spun părintele Alexandrescu - şi nu am luat bani de la Mihai Rotaru", a declarat Oltean, la finalul audierilor.

El a mai afirmat că le-a prezentat colegilor din comisia juridică probe şi că nu a cerut să-l apere nimeni. "N-am cerut să mă apere nimeni. Dacă eu şi avocaţii nu ne putem apăra, nimeni nu ne poate apăra, doar cel de Sus".

Întrebat de jurnalişti dacă s-ar simţi umilit să fie încarcerat, Ioan Oltean a spus că în ultimele zile umilitoare au fost informaţiile care au apărut în mass-media: "Mai mare umilinţă decât am suferit zilele acestea din cauza mass-mediei nu se poate suferi."

De asemenea, acesta a refuzat să comenteze relaţia pe care o are cu Crinuţa Dumitrescu: "Să nu aducem fapte în plus".

(A.L.)

---------

Actualizare 14:04

Deputaţii jurişti au decis să înainteze un raport de încuviinţare a cererii DNA de arestare preventivă pe numele deputatului Cătălin Teodorescu, transmit canalele TV de ştiri.

-------

Actualizare 13:29

Deputaţii jurişti au decis să înainteze un raport de încuviinţare a cererii DNA de arestare preventivă pe numele deputatului Ioan Oltean, după ce deputatul liberal a fost audiat timp de o oră, potrivit HotNews.

Au fost 14 voturi "pentru", 4 "împotrivă" şi trei abţineri, iar votul a fost secret.

La audieri a venit şi deputatul PNL Cătălin Teodorescu, acuzat de abuz în serviciu în acelaşi dosar.

(A.C.)

-----------------

Actualizare 12:28

Şedinţa Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor în care urmează să se dea rapoarte pe cererile cu privire la arestarea preventivă a deputaţilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu a început, transmit surse din presă.

Cei doi deputaţi au fost invitaţi la comisie pentru a îşi spune punctele de vedere. Ei au fost prezenţi, din această dimineaţă, în Palatul Parlamentului pentru a-şi consulta dosarele.

Comisia va discuta mai întâi cererea care îl priveşte pe Ioan Oltean, iar apoi pe aceea referitoare la Cătălin Teodorescu.

(A.C.)

-------------------

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor se reuneşte astăzi pentru a analiza cererile cu privire la arestarea preventivă a deputaţilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu şi pentru a face rapoarte pe aceste solicitări.

Preşedintele comisiei, Bogdan Ciucă, preciza vineri, pentru Agerpres, că vor fi chemaţi la audieri cei doi deputaţi, după care se va decide prin vot dacă se dă raport favorabil sau nefavorabil pentru fiecare dintre cereri.

Deciziile Comisiei juridice în astfel de cazuri sunt consultative, hotărârea fiind luată de plenul Camerei Deputaţilor.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, întrunit vineri, a hotărât să informeze de îndată conducerea Comisiei juridice cu privire la cererile privind încuviinţarea arestării preventive a liberalilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu.

Potrivit secretarului Biroului permanent Niculae Mircovici, materialul transmis spre analiză Camerei Deputaţilor în aceste cazuri cuprinde patru volume însumând peste 1.000 de file.

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor pentru încuviinţarea arestării preventive a deputaţilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, urmăriţi penal în dosarul despăgubirilor ANRP către omul de afaceri Mihai Rotaru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb