VRANCEA: Primăria Adjud construieşte locuinţe sociale

E.O.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 13 iulie 2007

Primăria din Adjud, împreună cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei (MDLPL) construiesc un bloc de apartamente în localitate. Surse oficiale din cadrul primăriei ne-au spus că investiţia a fost deja demarată, în urmă cu circa o lună şi jumătate, urmând ca lucrările să fie finalizate în termen de 16 luni din momentul începerii lor. Cele nouă unităţi locative cu o cameră şi a cele 11 apartamente cu două camere sunt destinate persoanelor cu o situaţie socială deosebită. În acest sens, potrivit Legii 114, vor mai fi construite şi alte locuinţe sociale în Adjud, ne-au precizat sursele citate. Blocul ce urmează să fie edificat are un regim de înălţime parter şi trei etaje, iar antreprenorul este compania "Unicom". Valoarea investiţională se ridică la peste 3,36 milioane de lei, fără TVA. La licitaţia în cadrul căreia a fost atribuit contractul au participat patru firme.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb