Vremea dilemelor

După consultările politice de la Cotroceni, viaţa partidelor parlamentare nu s-a simplificat deloc. Mai rău, a intrat în cea mai dificilă dintre situaţii, aceea în care au de ales între două sau mai multe rele şi nici unul nu pare mai mic decît celălalt.

Partidul Social Democrat a încercat din răsputeri să prezinte întîlnirea cu Traian Băses­cu drept un semn al normalităţii. Normalitate, pentru că PSD şi-a reluat rolul de partid al opoziţiei, preocupat de soarta guvernării care, nu-i aşa, cere o majoritate parlamentară stabilă şi transparentă. Drept este că cea realizată cu PNL-ul, pentru a-l suspenda pe preşedinte, era şi ea stabilă şi transparentă, doar că nu prea era în interesul PSD-ului. Cît a sperat că poate pune capăt, înainte de vreme, mandatului de la Cotroceni al lui Traian Băsescu, majoritatea respectivă avea un temei. Cînd piesele dominoului s-au prăbuşit, sub adierea votului de mai, majoritatea respectivă a devenit un balast, atît pentru PNL, cît şi pentru PSD. Tot cu aerul normalităţii zugrăvit pe faţă, liderul socialiştilor româ­ni a vrut să ne convingă şi de faptul că timpul guvernării Tăriceanu s-a încheiat; că stabilirea viitoarei formule de guvernare nu este decît o ches­tiune de negociere a amănuntelor şi că "partidul tranziţiei permanente" va fi din nou vioa­ra întîi. Aşa o fi, doar că intrarea la guvernare, acum, ar putea să-i aducă PSD-ului mai multe ponoase decît foloase. Dacă aruncă pe fereastră zes­trea de perle-erori ale guvernării PNL-PD, cu ce o să se pre­zinte în campania pentru viitoa­rele alegeri parlamentare? Cu formula: "noi suntem singurul partid care ştim să guvernăm", vor spune otimiştii, "ca dovadă că pînă şi Traian Băsescu a trebuit să ne recunoască acest merit: după ce ne-a demonizat, la începutul mandatului, acum ne-a pus în mîini frîiele puterii". O găselniţă ieftină, de pe urma căreia PSD-ul nu va cîştiga voturi nici măcar cît are acum intenţii de susţinere, în sondajele acelea, nemachiate. Pe de altă parte, dacă nu intră la guvernare, atunci joacă direct în cărţile oponenţilor şi ale duşmanilor săi politici, cărora le dă şansa de a-şi reface capitalul pierdut, ba chiar mai mult, le dă posibilitatea să se reinventeze ca aliaţi şi parteneri de guvernare. O perspectivă deloc încurajatoare pentru soarta viitoare a partidului, din care s-ar putea alege cu încă o tură de penitenţă pe băncile, fără perniţe ministeriale, ale opoziţiei. PSD-ul, în dorinţa de a marca totuşi un punct în disputa cu Preşedintele, a ţinut să prezinte întîlnirea de la Cotroceni şi ca o "normalizare" a lui Traian Băsescu, cîştigată, se înţelege din subtext, datorită "lecţiei" administrate de PSD. O atitudine care i-a cîştigat desigur, mai ales lui Mircea Geoană, o sinceră şi probabil stabilă ostilitate pre­zidenţială.

Partidul Democrat este supus şi el aceloraşi dificile tensiuni dilematice. Dorinţa fierbinte de a-şi relua locurile pe fotoliile ministeriale ţine nu doar de orgolii, ci de calcule precise, legate de şansele la viitoarele alegeri. Dacă va intra în alegeri din afara arcului guvernamental, PD-ul are în faţă spectrul unui posibil eşec, de proporţii. Oricît ar fi de puternică locomotiva Băsescu, PD-ul fără guvernare este ca nunta fără nuntaşi, fără lăutari, ca să nu mai vorbim că este şi fără daruri. Pe de altă parte, între cine să aleagă, pentru a reface o majoritate de guvernare? PSD-ul a fost declarat oficial inamic, în trecut, prezent şi viitor, acum şi pururea şi-n vecii vecilor, iar umblatul de mîntuială cu guma prin statutele partidului, nu ajută prea mult. PNL-ul este inamicul care a scos de la guvernare PD-ul, l-a făcut de două parale în ochii electoratului, arătînd că nu se dărîmă ministerele peste zi, după plecarea miniştrilor săi. Guvernarea cu sprijinul conservatorilor lui Voiculescu ar părea acum o soluţie încă şi mai imorală decît o credea preşedintele Băsescu la începutul mandatului său, iar cu PLD-ul lui Stolojan ar fi bine, dacă n-ar fi totuşi rău. Pentru că PD şi PLD stau călare pe acelaşi electorat şi nici unul nu se mişcă pe traseul electoral dacă nu funcţionează locomotiva Traian Băsescu. În aceste condiţii, unde-s doi puterea nu creşte, ci slăbeşte, pentru că se împarte la doi.

Chiar şi "mereu tînărul şi fericele" UDMR, răsfăţatul tuturor guvernărilor post-decembriste a ajuns să navigheze între Scilla radicalizării politice, pe tema autonomiei teritorial-politice, şi Caribda pierderii propriului electorat. Cît des­pre PRM, el a rămas prizonierul aceleiaşi situaţii fără ieşire: cu cît apasă mai îndîrjit pedala criticii, a opoziţiei de plano faţă de guvernare, oricare ar fi ea, cu atît profilul său politic se diluează şi cu atît mai tare se vede împins în fundătura lipsei de acces la guvernare.

Ar mai rămîne varianta alegerilor anticipate! Aici dăm, însă, peste dilemele prezidenţiale. Alegeri anticipate, înainte ca proiectul "marelui partid prezidenţial" să se fi apropiat măcar de maturizare, este un fel de salt de la trambulină, fără să te fi asigurat că cineva a pus totuşi apă în piscină! Sigur, entuziasmul pro-băsescu este un element stenic al tabloului, dar pînă la alegerile prezidenţiale mai sunt doi ani şi mai bine, iar dacă "guvernările băsescu" o duc tot cu oiştea din gard în stîlp, s-ar putea ca entuziasmul de azi al celor 75% din 44% să fie mult mai mic. Ca să nu mai vorbim de entuziasmul celorlalţi! Pe de altă parte, construcţia partidului de care are atîta nevoie Traian Băsescu este puţin probabil să se facă fără liantul "beneficiilor guvernării". Altfel spus, Traian Băsescu nu-şi poate permite luxul de a lucra cu o echipă de sacrificiu, la guvernare, ca să se ocupe în linişte de construcţia sa politică. Pe cine vrea să coalizeze, trebuie să aducă la Palatul Victoria, iar pe cine lasă în afara nu poate conta, decît ca inamic.

Dacă mai punem la socoteală şi dilemele revizuirii constituţionale, mai că-mi vine să zic şi eu, cu conu Tache Farfuridi: "Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar atunci să nu se schimbe nimica, ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe aici pe colo, şi anume în punctele... esenţiale.... Din această dilemă nu puteţi ieşi.... Am zis!"