Xella achiziţionează Grupul Macon

Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 20 decembrie 2017

Compania Xella International a semnat un acord cu două fonduri de capital privat din Polonia, gestionate de Enterprise Investors, privind achiziţia grupului Macon - cel mai mare producător de BCA din România şi unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcţii de pe piaţa locală, potrivit unui comunicat de presă. Tranzacţia face obiectul aprobării de către Consiliul Concurenţei din România. Încheierea tranzacţiei ar putea avea loc în prima jumătate a anului 2018. Părţile implicate au convenit, conform comunicatului de presă, să nu ofere momentan detalii referitoare la tranzacţie, până la finalizarea procedurilor.

Xella România, filiala locală a grupului Xella, a înregistrat în 2016 o cifră de afaceri de 14,2 milioane de euro (în creştere cu 18,3% faţă de anul precedent) cu 127 de angajaţi. În România, Xella a inaugurat în anul 2010, la Ploieşti, o unitate de producţie de blocuri de zidărie tip BCA din Europa de Est, în urma unei investiţii greenfield de 32 milioane de euro. Xella produce şi comercializează în România zidărie premium din BCA sub marca YTONG, iar din 2013 şi produse termoizolatoare minerale sub marca Multipor.

Grupul Macon este cel mai mare producător de BCA din România şi unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcţii din ţară. Grupul Macon deţine patru divizii de business (BCA, prefabricate din beton, var şi teracotă) şi are unităţi de producţie la Deva, Oradea, Târgu. Jiu şi Vadu Crişului. Cu aproximativ 800 de angajaţi, compania a generat o cifră de afaceri de aproximativ 32 milioane de euro în 2016.

Xella Group este unul dintre principalii furnizori internaţionali de soluţii pentru materiale de construcţii şi industrii conexe, cu vânzări de 1,5 miliarde de euro şi 6.700 de angajaţi (date 2016). Xella are sediul în Duisburg, Germania, 97 de fabrici în 20 de ţări şi numeroase centre de vânzare în peste 30 de ţări.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb