ZIARUL BURSA

18 februarie 2004
Ediţia din 19.12.2024

Ilie Sîrbu: "N-am nici un handicap"

S.B.Miscellanea / 18 februarie 2004

Revenit la birou după un nefericit accident de vînătoare, ministrul agriculturii, Ilie Sîrbu, a ţinut să afirme că operaţiile la care a fost supus au fost încununate de succes.

EFECTELE HILARE ALE IMIXTIUNII GUVERNULUI ÎN CONSILIUL CONCURENŢEI Ajutorul de stat pentru SNTR va fi analizat de un vicepreşedinte APAPS!

Darius PorumboiuCompanii / 18 februarie 2004

Membrii Plenului Consiliului Concurenţei au aflat, ieri, din Monitorul Oficial că au fost schimbaţi!  

Mandatul lor expira în 2006 l Secretarul de stat Mihai Berinde este noul preşedinte al Consiliului Concurenţei, iar unul dintre vicepreşedinţi va fi George Musliu, secretar de stat în APAPS

Cei 10 membri ai Plenului Consi-liului Concu-ren-ţei, numiţi în 2001 pentru un mandat de cinci ani, au fost schim-baţi ieri din funcţiile respective, ca urmare a publicării decretului preşedintelui Ion Iliescu pentru numirea noului Plen.

Geoană: Avem alte priorităţi decît UE

Anca DoicinPolitică / 18 februarie 2004

Agenda de priorităţi naţionale nu se suprapune cu cea europeană, a admis, ieri, ministrul afacerilor externe, Mircea Geoa-nă, în cadrul unei întrevederi cu partenerii de dialog social.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Patru posibilităţi pentru privatizarea "Termoelectrica"

Mariana DrăghiciCompanii / 18 februarie 2004

Vînzarea de acţiuni, majorarea capitalului social, constituirea de noi societăţi comerciale cu participaţia potenţialilor investitori şi vînzarea de active sînt principalele metode pe care le are în vedere Guvernul pentru privatizarea...

Acţiunea Populară l-a dat în judecată pe Traian Băsescu

A.V.Politică / 18 februarie 2004

Mugur Ciuvică, purtătorul de cuvînt al Acţiunii Populare (AP), l-a acţionat în judecată pe liderul PD Traian Băsescu, pentru calomnie. Mugur Ciuvică a solicitat instanţei să-l condamne penal pe Traian Băsescu pentru săvîrşirea infracţiunii de...

PSD pune presa sub lupă

Alina VasiescuPolitică / 18 februarie 2004

Partidul de guvernămînt crede că numai un sindicat al ziariştilor ar apăra dreptul la liberă exprimare 

PSD va realiza o analiză a situaţiei presei, inclusiv a celei audiovizuale, pentru a vedea cîte licenţe şi publicaţii există în ţară (ca...

Deputaţii au aprobat restructurarea Guvernului

Lilian CojocaruPolitică / 18 februarie 2004

PD anunţă că va contesta legea la Curtea Constituţională 

Plenul Camerei Deputaţilor a dat votul final, ieri, pentru proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor

Puterea votează legi contradictorii

Lilian CojocaruPolitică / 18 februarie 2004

Deputaţii majoritari ai PSD au adoptat Ordonanţa Guvernului prin care membrii conducerii Agenţiei Naţionale a Medicamentului vor putea deţine în continuare funcţii în firme de distribuţie sau de producere a medicamentelor.

Protocolul PSD-UDMR va fi semnat în martie

A.V.Politică / 18 februarie 2004

Protocolul de colaboare dintre partidul de guvernămînt şi UDMR urmează să fie semnat la începutul lunii martie, potrivit celor afirmate, ieri, de purtăorul de cuvînt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz.

Teme de campanie

Cornel CodiţăEditorial / 18 februarie 2004

Cornel Codiţă

Deşi era de aşteptat ca temperatura dezbaterilor cu impact electoral să crească simţitor, încă de la începutul anului, iarna pare să fi îngheţat nu doar mizeria străzilor noastre, ci şi ideile politicienilor.

ANC va finaliza controlul la SNTR în zece zile

Companii / 18 februarie 2004

Ministrul delegat pentru coordonarea activităţilor de control, Ionel Blănculescu, a declarat ieri, cu ocazia prezentării bilanţului pe anul 2003 al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare, că în cel mult zece zile va fi finalizat...

"Best Computers" şi-a crescut cu 50% cifra de afaceri

D.R.Companii / 18 februarie 2004

Best Computers a realizat în 2003 venituri de 9,3 miloane dolari, şi-a crescut cu 50% cifra de afaceri şi intenţionează o creştere de 60% pentru acest an. În prezent, reţeaua de distribuţie "Best Computers" nu-mă-ră şapte magazine, şase...

Industria IT poate atinge în următorii şase ani 15% din PIB

Companii / 18 februarie 2004

Domeniul IT contribuie cu nouă la sută la formarea Produsului Intern Brut (PIB), iar în următorii şase ani se estimează o creştere pînă la 15%, a declarat ieri Varujan Pambuccian, preşedintele Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii...

Unul din trei români are telefon mobil

Companii / 18 februarie 2004

Principalul obiectiv al "EU Accession Forum" ce s-a desfăşurat ieri a fost acela de a crea un cadru propice pentru abordarea celor mai importante aspecte legate de strategia de aderare a României la Uniunea Europeană, impactul eforturilor...

Cum ajungi pe pieţele externe de capital

Ingrid ZamfirPiaţa de Capital / 18 februarie 2004

Persoanele care vor să investească pe pieţele financiare internaţionale pot alege să tranzacţioneze acţiuni în timp real prin intermediul site-urilor financiare sau printr-o companie de brokeraj.

Varul de la "Lafarge" a trecut în curtea "Simcor"

Oleg CojocaruCompanii / 18 februarie 2004 /

Cumpărarea de către societatea "Simcor Management" Oradea a pachetului de 99,9% din acţiunile companiei "Lafarge Var" nu a întîmpinat opoziţie nici pe piaţa de profil, nici din partea instituţiei de supraveghere în domeniul...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo