ZIARUL BURSA

27 mai 2005
Ediţia din 20.12.2024

John Perez susţine că nu mai are obligaţii către AVAS

Ancuţa Stanciu, Florida - SUAPiaţa de Capital / 27 mai 2005

John Perez, preşedintele companiei americane "Cross Lander" care a preluat "ARO Cîmpulung", a declarat ieri, la Miami, că şi-a achitat cea mai mare parte a obligaţiilor care îi revin prin contractul semnat cu AVAS pentru privatizarea "ARO Cîmpulung".

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

PLASAMENTE ALTERNATIVE Yor la MNAR

Marius TiţaInvestiţii Personale / 27 mai 2005

Muzeul Naţional de Artă al României, cel de la Palatul Regal, singurul cu faţă europeană de la noi, a organizat o retrospectivă a unui artist de care am auzit cu toţii, îi recunoaştem stilul şi îi apreciem talentul, dar nu ne putem lăuda că ne-am...

Omul Providenţial

Cornel CodiţăEditorial / 27 mai 2005

Cornel Codiţă

Maiorescu a formulat diagnosticul tuturor maladiilor de "nemodernizare" ale României în sintagma "forme fără fond".

Geoană critică tema alegerilor anticipate

George BănciuleaPolitică / 27 mai 2005

Liderul Partidului Social Democrat, Mircea Geoană, a declarat ieri, în cadrul Comitetului Executiv Naţional al partidului, că PSD a rămas singura formaţiune de stînga pe scena noastră politică, iar principala misiune a social-democraţilor este...

RomTelecom şi-a majorat profitul cu peste 300%

V.B.Companii / 27 mai 2005

Operatorul român de telecomunicaţii, RomTelecom, a înregistrat un profit în creştere cu 356,4% în primele trei luni ale acestui an comparativ cu perioada similară din 2004, atingînd 46,1 milioane de euro, informează un comunicat al grupului elen...

"Pioneer" îşi extinde capacitatea de producţie

Companii / 27 mai 2005

Compania "Pioneer Hi-Bred International" extinde capacitatea de producţie a staţiei sale de procesare şi condiţionare pentru seminţe de porumb în comuna Găneasa judeţul Ilfov, investiţie în valoare de 26 milioane dolari, informează Rompres.

"Terom" Iaşi va fi lichidată pe 19 iulie

Doru Mocanu, IaşiPiaţa de Capital / 27 mai 2005 /

Respingînd contestaţiile faţă de iniţierea procedurilor de lichidare judiciară a SC "Terom" SA Iaşi depuse de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Judeţene Iaşi şi SC "Sara Com Prod", fostul administrator al fabricii,...

Forestierii vor să fie luaţi în seamă de autorităţi

Eli RomanCompanii / 27 mai 2005 /

Membrii Aociaţiei Forestierilor din România ASFOR au solicitat, în cadrul adunării generale anuale ASFOR, ca actuala guvernare "puternicii zilei" să-şi îndrepte privirile şi spre cei care produc valori materiale "talpa ţării",...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo