ZIARUL BURSA A ORGANIZAT CONFERINŢA "DREPTUL AFACERILOR" Soluţii legislative pentru depăşirea efectelor crizei

Aflată la cea de-a patra ediţie anuală, Conferinţa internaţională "Dreptul Afacerilor", organizată de ziarul BURSA în colaborare cu societatea civilă de avocaţi "Piperea şi Asociaţii", Facultatea de Drept din Universitatea Bucureşti şi, în mod deosebit în acest an, Asociaţia Franco - Română a Juriştilor, s-a bucurat de participarea a peste 300 de avocaţi, jurişti, notari, consilieri juridici şi nu numai.

Cu tematica "Mecanisme de prevenţie a insolvenţei", ediţia din acest an s-a axat pe problema stringentă a micilor şi marilor companii din ţară, puternic afectate de criza economică globală.

Ambasadorul Franţei la Bucureşti, domnul Henri Paul, a deschis lucrările Conferinţei, alături de minis­trul Justiţiei, Cătălin Predoiu.

Situaţia de criză economică în care se află ţara noastră afectează, pe lângă mediul de afaceri, şi sistemul legislativ. Ministrul Predoiu a subliniat că legile care vizează sistemul judiciar sunt supuse unei presiuni continue din cauza personalului auxiliar care cere ministerului majorarea salariilor şi plata sporurilor res­tante. Ministrul Justiţiei a declarat: "În vremuri de criză, la fel ca în vremuri de dezvoltare economică, cadrul normativ este supus unor adevărate presiuni. Trebuie să vorbim şi de testul pe care juriştii trebuie să-l treacă. Suntem forţaţi, în aceste vremuri, să regândim şi să revizuim cadrul normativ". Domnia sa a conchis că majoritatea criticilor îndreptate către sistemul judiciar sunt legate de incoerenţa cadrului normativ, critici care sunt "întemeiate".

Discursurile participanţilor la conferinţă au vizat în special procedura de insolvenţă şi au încercat să demonstreze că acest fenomen care afectează atât companiile mici, cât şi pe cele mari, nu înseamnă moartea unei afaceri, ci o posibilitate dată de justiţie pentru a-şi reconstrui traseul economic, prin stabilirea unor noi principii.

Profesorul Stephen Koch, avocat membru Insol Europe, a prezentat pers­pectiva germană asupra prevenirii insolvenţei, în timp ce profesorul Daniel Tricot a vorbit despre soluţia franceză pentru salvgardarea întreprinderii. Aceasta este o procedură deschisă de administratorul firmei care doreşte să-i fie salvată afacerea. Salvgardarea presupune existenţa unui mandatar ad-hoc care negociază cu creditorii pentru a găsi soluţii de ieşire din criză şi a unui conciliator care aplanează conflictul părţilor.

Printr-o comparaţie între legislaţia română şi cea americană, în privinţa reorganizării judiciare specifice procedurii de insolvenţă, avocatul Simona Miloş, de la "Stănescu, Miloş, Dumitru şi Asociaţii" a demonstrat că diferenţa acestui fenomen rezidă numai în percepţia oamenilor. Dacă la noi în ţară insolvenţa este privită asemeni unui eşec al afacerii unui comerciant, în America insolvenţa este soluţia relansării afacerii fără lichidităţi. Mai mult, americanii folosesc sintagma "a intrat sub protecţia legii falimentului", prin sugerarea ideiei că Tribunalul îţi oferă protecţie pentru a depăşi momentul economic dificil.

Diferenţa faţă de sistemul nostru legislativ este aceea că în Statele Unite procedura de insolvenţă se poate declara nu numai de către societăţi, ci şi de persoane fizice. În anul 2008, celor 350 de judecători sindici din America le-au revenit 1 milion de dosare numai pentru persoane fizice, dar procesul este mult mai rapid decât la noi şi se încheie în 4-5 luni.

Tema falimentului persoanelor fizice a fost analizată şi de profesorul Gheorghe Piperea în prelegerea sa "Tratamentul legal, contractual şi judiciar al situaţiei de supraîndatorare", în care a vorbit despre protecţia tribunalului pentru particularii aflaţi în situaţie de supraîndatorare.

Arin Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă, a prezentat pericolele ajutoarelor de stat care afectează libera concurenţă. "Intervenţia publică asupra sistemului bancar" a fost dezbătută de dr. Lucian Bercea, care a propus două ipoteze: "too big to fail" şi "too big to let fail". Prima ipoteză face referire la prejudecata conform căreia o bancă renumită nu poate da faliment, pentru că are resurse interne şi se autosusţine. "Too big to let fail" sugerează ideea că statul trebuie să intervină, prin acordarea de garanţii şi prin achiziţii de active depreciate, pentru a evita "decesul" unei bănci importante.