Zodia lui Brâncuşi

Mîine, 19 februarie, e ziua lui Brâncuşi, se împlinesc 135 de ani de la naşterea lui. E o cifră rotundă şi nu neapărat. Am trecut noi cu vederea centenare, dar alminteri o aniversare din aceasta, cu 5 în coadă, dar nu 25 sau 75. Cînd e vorba de Brâncuşi însă, fiecare ocazie, simpla pronunţare a numelui său ar trebui să fie prilej de respectuoasă şi apreciativă omagiere. La noi, doar gorjenii lui dedică "Brâncuşiana" din 2011 împlinirii celor 135 de ani de la naşterea sculptorului, iar la Bucureşti, Sorana Georgescu-Gorjan a tratat într-o conferinţă publică un subiect de actualitate legat de Brâncuşi, recenta licitaţie de la Paris a unor obiecte personale ale sculptorului, cu accent pe şurubul cu teasc despre care aflăm că gorjeanul artist îl numea "duhul atelierului" său. Sorana Georges-cu-Gorjan are dreptul la o astfel de abordare fiindcă este fiica lui Ştefan Georgescu-Gorjan, Inginerul, cu majusculă intenţionată, care, prin geniul său, a făcut posibilă Coloana recunoştinţei fără sfârşit de la Târgu-Jiu. Ar mai fi interesant să aflăm că şi bunicul doamnei Sorana, cel care a schimbat numele de familie Ciobanu într-unul care ne spune că este fiul lui Gheorghe din Gorj, a fost un apropiat al lui Brâncuşi. "Bunicul meu, Ion Georgescu-Gorjan, a fost prieten de tinereţe şi sfătuitor al lui Brâncuşi. Mai tânăr cu şapte ani decât bunicul, Brâncuşi îl numea "naşul" şi-i arăta respect şi încredere. "A fost găzduit de bunicul la Craiova în 1893 şi 1902, şi drept recunoştinţă i-a făcut un frumos bust din ghips, aflat în prezent la Muzeul Naţional de Artă al Ro-mâniei", mărturisea Sorana Georges-cu-Gorjan într-un interviu.

O altă personalitate interesantă care i-a fost apropiată lui Brâncuşi este Petre Pandrea. Vulcanic, prolific, incomod, profund, manifest, Petre Pandrea este un intelectual care şi-a dominat epoca. Nimic nu l-a oprit şi nu l-a schimbat, nici măcar închisoarea în care l-au aruncat şi capitalişiti, şi comunişiti. S-a exprimat intens, adică a scris mult şi de abia acum, la aproape o jumătate de secol de la moartea lui, i se publică scrierile, eseurile, opiniile, amintirile. Rar mi s-a întîmplat, mai ales în ultimul timp, să descopăr cărţi cu atî-ta voluptate cum mi s-a întîmplat cu cele trei volume de Petre Pandrea al căror titlu începe cu Brâncuşi: Amintiri şi exegeze, Pravila de la Craiova, Amici şi inamici. Este un iureş continuu şi susţinut de amintiri, opinii, evocări, exegeză, eseistică, filosofie de-a dreptul, se construiesc lumi şi se demolează imagini mai grele ca piatra. El respinge imaginea de "cioban incult din Carpaţi" care "a cucerit Parisul prin bogăţia talentului nativ, aşa cum ni-l prezintă Ionel Jianu şi Jean Cassou". El îl consideră pe sculptor "un Erasmus din Montparnasse, un umanist polivalent, un intelectual rafinat, un filosof şi un moralist, un spirit esopic grefat pe un fond de filosofare stoică milenară rurală a strămoşilor săi ţărani şi moşneni, o apariţie a iluminis-mului progresist oltean din etapa capitalismului comercial în Româ-nia şi a mercantilismului cobiliţar craiovean plecat în emigraţie". Imediat se îngrijeşte să clarifice faptul că Brâncuşi n-a plecat în emigraţie pecuniară, ci într-una voluntară. Îşi căuta împlinirea destinului său de artist genial, fără limite de timp şi spaţiu, şi nu trebuie să fii oltean, ca Brâncuşi, P. Pandrea sau M. Tiţa dacă spuseşi asta.

Întîmplător, astăzi se împlineşte un secol de la naşterea unui alt sculptor care a frecventat atelierul lui Brâncuşi şi despre care se vorbeşte foarte puţin. Şi el Constantin, dar în plus Bucătaru Antonivici, s-a născut, aşadar, acum 100 de ani. A făcut studii de sculptură, şi-a căutat rostul în multe locuri, a lucrat cu Mestrovici iar între 1947 şi 1951 lucrează după cum a spus el mereu, cu Brâncuşi, la Paris. În 1952 ajunge în Canada, apoi în State, unde a murit nonagenar în 2002. A lucrat mult şi foarte în umbra lui Brâncuşi, la care se raporta mereu, deşi rareori este menţionat şi el la categoria celor care i-au trecut sau i-ar fi trecut prin atelier cu gînd şi faptă de instruire. În ultimii ani ai vieţii a fost atras în cursa celor care vroiau să impună ca lucrări originale ale Marelui Sculptor o serie de orori pe care elementarul simţ artistic sau un obişnuit exerciţiu de admiraţie pentru creaţia lui Brâncuşi le exclude fără drept de apel. Din păcate, cam asta am făcut noi pentru faimosul Brâncuşi, ne-am agăţat de celebritatea lui, ori să profităm cumva, ori să ne dăm mari că ne tragem de şireturi cu el. Nu îmi iese din minte articolul apărut într-o revistă pentru adulţi, singura pe atunci de la noi, care ne prezenta cu aplomb drept fiind făcute de Brâncuşi o cioplitură pornografică penibil realizată. Calitatea execuţiei nu a împiedicat sculpturica din poză să apară în licitaţia celei mai vechi case de profil de la noi, în varianta "cămăşuită", semnată D. Paciurea, şi să se vîndă cu 60 de milioane, 50% în plus faţă de pornire. Cel mai deranjant era faptul că numitul articol lansa o incredibilă poveste în jurul mizeriei prezentate drept creaţie de Brâncuşi, în care sculptorul apărea ca un grobian frustrat, care nu trăia decît să le dea peste nas occidentalilor care ar fi avut tupeul să îi admire opera. Mi-e frică, dar îmi provoacă şi plăcere să mă gîndesc ce le-ar fi făcut Petre Pandrea acestor ipochimeni.

Pe piaţa internaţională de artă, acolo unde orice apariţie Brâncuşi este prilej de mare atenţie, era un decalaj însemnat între cea mai scumpă pictură şi cea mai scumpă sculptură vîndută într-o licitaţie publică, mai ales la New York, dar şi în tradiţionala Londră sau în Parisul lui Brâncuşi, care munceşte mult să se impună şi cu nume nefranţuzeşti în clasamentul reuşitelor pieţei de profil.

În 2009 a fost vîndută "Madame L. R.", o sculptură din lemn, realizată de Brâncuşi. Preţul tranzacţiei a fost de 29 de milioane de euro, cu taxe cu tot, preţul ieşit de sub ciocan fiind de 25 de milioane, în urcare semnificativă de la 12, cît era oferta de pornire. Vînzarea surprinzătoarei sculpturi din lemn de stejar s-a produs la licitaţia de trei zile prin care partenerul supravieţuitor al legendarului creator de modă Yves Saint Laurent transforma în bani, la nici un an de văduvie, excepţionala adunare de opere de artă de o rară frumuseţe acumulate de cei doi.

A fost a doua situaţie în care un Brâncuşi depăşeşte un Brâncuşi în topul celor mai bine vîndute sculp-turi. În mai 2005, la licitaţia de primăvară de la New York a casei Christie"s, "Oiseau dans l"espace" devenea cea mai scumpă sculptură din lume, depăşind "Danaide", sculp-tura lui Brâncuşi aflată pînă atunci pe acel prim loc. Cele 29,185 milioane de euro primite la Paris pentru enigmatica "Madame L.R." înseamnă, acum, 36,792 milioane de dolari, şi această transformare este importantă pentru că "Oiseau dans l"espace" a fost vîndută la New York pe dolari, cu numai 27,4 milioane. Licitaţia propriu-zisă s-a oprit la 24,5 milioane, dar la acest preţ s-a aplicat un sistem de comisioane.

La rîndul ei, "Pasărea în spaţiu", măiastra înbronzuită în zbor, a urcat în văzduhurile preţurilor înalte trecînd de sculptura instalată în acest vîrf, "Danaide", un cap de asemenea din bronz lustruit, vîndut tot într-un mai new-yorkez, dar din 2002, şi tot la Christie"s.

Despre Brâncuşi, omenirea poate vorbi mult şi nu numai în termeni de piaţă. De ceva timp au apărut omagiile, creaţiile artistice care sînt dedicate marelui artist de alţi mari artişti sau instituţii, în semn de adîncă închinăciune. De la nivelul nostru mic, ne înclinăm şi noi pentru tot ce s-a petrecut minunat în zodia de 135 de ani a lui Brâncuşi.