Zona euro nu a reuşit să adopte noi măsuri de stimulare economică legate de pandemia de coronavirus

M.I.
Macroeconomie / 8 aprilie 2020

Zona euro nu a reuşit să adopte noi măsuri de stimulare economică legate de pandemia de coronavirus

Miniştrii de Finanţe din zona euro nu au reuşit să ajungă la un acord referitor la noi măsuri de stimulare economică pentru atenuarea impactului economic provocat de pandemia de coronavirus, după 16 ore de discuţii, iar preşedintele Eurogrup, Mario Centeno, a spus că negocierile vor fi reluate joi, relatează Reuters.

Surse diplomatice şi oficiali au declarat că neînţelegerile dintre Italia şi Olanda referitoare la condiţiile care trebuie ataşate creditelor din zona euro destinate guvernelor care se luptă cu pandemia blochează progresele aprobării unor fonduri de 500 de miliarde de euro.

"După 16 ore de discuţii ne-am apropiat de un acord, dar nu suntem încă acolo. Am suspendat Eurogrup şi vom continua mâine", a anunţat Centeno miercuri dimineaţă.

Miniştrii de Finanţe, care au început discuţiile marţi, la ora 14:30 GMT (17:30 ora României), prin videoconferinţă, încearcă să cadă de acord asupra unui pachet de măsuri pentru ajutarea guvernelor, companiilor şi persoanelor fizice. Negocierile au durat toată noaptea, cu numeroase pauze, reluări şi negocieri bilaterale.

Participanţii sperau să adopte un program de 500 de miliarde de euro pentru oprirea declinului economic şi finanţarea redresării după pandemie şi pentru a lăsa în urmă neînţelegerile care au marcat relaţiile comunitare în timpul acestei crize.

Unul dintre diplomaţi a spus însă că diviziunile au reapărut.

"Italienii vor o referire la mutualizarea datoriilor, ca posibil instrument de redresare care să fie analizat mai mult în viitor. Olandezii spun nu", a arătat sursa.

Emiterea de obligaţiuni comune a fost un subiect major de neînţelegeri între statele cu probleme economice din sudul Europei, precum Spania şi italia, şi statele nordice care duc politici bugetare conservatoare, precum Germania şi Olanda, de la debutul crizei din zona euro în urmă cu peste 10 ani.

Dacă vor cădea de acord, reacţia comună pan-europeană şi a guvernelor naţionale ar putea conduce la cel mai mare program de sprijin economic din lume, peste cel al Statelor Unite, potrivit calculelor Reuters.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. mesaj de la olandezi.....cica ING se lasa de spalat banii si contribuie la fondul asta de stimulare economica.....

    1. Mesaj de la mafia italiana! Se va lasa de spalat bani prin banci elvetiene si olandeze si va contribui la o crestere uriasa a incasarilor la bugetul Italiei! Data: 1 aprilie 2020.

      Mesaj de la mafia politica romaneasca: nu vreti o fabrica cu muncitorii in ea, gratis?

      mesaj de la germani, noi murim ultimii dupa ce desfiintam euro !

      Era bn dacă aveam educatie germană si nu turcească,grecească,indiană si geto dacică,vulpea unde nu ajunge miroase.

      Grecii si italienii,doua tari falimentate de proprii politicieni (de nenumarate ori),santajeaza si ameninta ca vor distruge Europa si moneda euro! Stati linistiti,Wolfgang Soible î-i va pune cu botul pe labe pe politicienii populisti din sud!

      Toți ratații trăiesc prin "autoritari". "Lasă că le-arată X." Aș fi zis că poate ești vreunul din tabăra "cine n-are pâine să mănânce cozonac", de obicei ăștia vorbesc disprețuitor despre "populism", dar la cum ai scris numele lui Schauble, nu e cazul. Euro cu cât dispare mai repede, cu atât mai bine. Nici o țară din cele care au trecut la Euro n-a dus-o mai bine. Fie și pentru simplul motiv că a pierdut controlul politicii monetare.

      Euro va fi moneda comuna a tuturor europenilor! Nu va dispare! Obisnuieste-te cu €uro! Toate tarile care folosesc euro au nivel de trai mai ridicat decat Romania!

      Du-te-n tara cu euro daca nu ai habar ce inseamna jacheta de nebuni = euro.

    se pregateste euro in format strict electronic - renuntati la euro, folositi in cash usd, chf, gbp .

    Capii ECB si UE doresc un euro pur electronic pentru a elimina economia gri/neagra si pentru a ...putea taxa mai indesat si mai bine :) .... euro fiind electronic, tranzactiile vor putea fi facute doar pe internet. Deci vor fi 100% urmarite.  

    Asta va duce la prabusirea euro (printre alte motive).

    Folositi chf ca proxy pentru euro.  

    A apărut aplicația biometrica de COVID, pentru arestul la domiciliu.

    Căutați pe YouTube: 

    COVID - 19 LOCKDOWN TRACKER 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb