Zonele miniere din ţara noastră, în atenţia Comisiei de la Bruxelles

I.GHE.
Ziarul BURSA #Companii / 16 ianuarie 2020

Zonele miniere din ţara noastră, în atenţia Comisiei de la Bruxelles

Comisia Europeană va aloca 757 milioane de euro pentru ţara noastră, sub formă de granturi nerambursabile pentru susţinerea zonelor monoindustriale care vor fi afectate de trecerea la o economie nepoluantă.

România este astfel al treilea beneficiar de fonduri nerambursabile din Fondul pentru tranziţie echitabilă, instrument creat de Comisia prezidată de Ursula von der Leyen pentru atenuarea impactului economic şi social al Green Deal ("Pactul ecologic"). Prin Green Deal, Comisia Europeană doreşte să transforme UE, până în 2050, într-o economie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon.

Cel mai mare beneficiar al fondurilor alocate pentru tranziţia zonelor miniere va fi Polonia, care va primi 2 miliarde de euro, iar pe locul al doilea se situează Germania, cu o alocare de 877 milioane de euro, urmată de ţara noastră, potrivit unui material publicat de site-ul politico.eu.

Polonia are cea mai mare industrie carboniferă din UE, iar impactul Green Deal asupra economiei va fi uriaş. Şi în Germania există mari zone monoindustriale, mai cu seamă în estul ex-comunist.

Sumele respective nu sunt garantate, ci trebuie câştigate pe proiecte clare şi viabile adresate zonelor afectate de tranziţia la o economie "verde".

În cazul ţării noastre, având în vedere existenţa unor regiuni monoindus-triale şi carbonifer intensive, sunt necesare fonduri semnificative pentru a susţine costurile importante, în special cele sociale, care vor apărarea ca urmare a tranziţiei către o economie neutră climatic.

În Fondul pentru tranziţie echitabilă vor fi puse la dispoziţia statelor membre 7,5 miliarde de euro, granturi nerambursabile, deci nu credite. Autorităţile de la Bucureşti speră că alocările nu vor fi făcute din bani luaţi din fondurile de coeziune sau din cele alocate pentru agricultură, pentru alimentarea Fondului de Tranziţie Echilibrată, şi că va fi vorba despre un fond nou, cu alocare separată.

Este extrem de important însă la ce vor fi folosiţi aceşti bani. Dacă va fi un al doilea POSDRU, cu milioane de euro cheltuite pe programe de reconversie profesională, UE nu-şi va atinge obiectivele din Green Deal.

Deputatul european Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al Partidului Popular European, a spus: "Apelul meu este ca aceste fonduri să meargă în dezvoltare economică şi în locuri de muncă".

Tot în acest sens, s-a exprimat şi deputatul european Cristian Ghinea, membru al Renew Europe, care a precizat că guvernul Orban trebuie să pregătească din timp un mecanism care să fie conform cu obiectivele prevăzute în Fondul pentru Tranziţia Echilibrată.

Amintim că, săptămâna trecută, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a lansat un apel-pilot de proiecte, în valoare totală de 2 milioane euro, prin care peste 2000 de persoane vulnerabile şi 1560 de mineri disponibilizaţi din Petroşani, Vulcani, Aninoasa, Lupeni şi Uricani vor beneficia de cursuri gratuite de formare profesională, de o primă de integrare în muncă, iar pentru cei care vor fi efectiv angajaţi, patronii vor primi, timp de un an, o subvenţie de 2250 lei pe lună, pentru fiecare angajat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb