VIDEOCONFERINŢA MANAGEMENTUL SITUAŢIEI DE CRIZĂ/ PETRE STROE, MET ROMÂNIA: "Sunt îngrijorat că nu avem o perspectivă asupra managementului finalizării acestei perioade de criză"

MIHAI GONGOROI
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 16 aprilie 2020

Petre Stroe

Petre Stroe

"După Paşti, criza economică va trebui decuplată de criza de sănătate", spune Stroe

După sărbătorile pascale trebuie să vină o decizie clară privind redeschiderea economiei pentru că este nevoie de decuplarea crizei economice de cea de sănătate, a declarat, ieri, Petre Stroe, director general al grupului MET România Energy.

Domnia sa a precizat: "Lucrurile se văd nu destul de bine din punctul de vedere al acţionarilor. Orice nou act legislativ care apare nu face decât să mărească evident îngrijorarea. Este adevărat că sunt situaţii mult mai serioase în filialele noastre din Italia, Spania, faţă de ceea ce e în România, dar îngrijorarea persistă. Din punctul nostru de vedere, la momentul actual şi având o perspectivă real optimistă, ca furnizor începe să nu mă îngrijoreze decât într-o măsură rezonabilă modul în care evoluează situaţia economică. Suntem îngrijoraţi de eventualele decizii politice şi realmente sunt îngrijorat de faptul că nu avem o perspectivă asupra managementului finalizării acestei perioade pentru că este greu de crezut că oamenii vor putea să lucreze de acasă 2-3 luni, este greu de crezut că economia nu trebuie să pornească. După părerea mea avem nevoie de o decizie clară în acest sens, cred că după sărbătorile pascale o asemenea decizie va veni, va trebui decuplată criza economică de cea din sănătate".

Stroe a mai spus că luna mai va fi definitorie şi că speră că treptat ne vom întoarce la muncă, cu măsurile sanitare de rigoare. El a mai notat că trebuie să începem perioada de recuperare a economiei până la nivelul pre-criză, perioadă care i se pare la fel de grea precum cea în care ne aflăm. Totodată, directorul MET a mai spus că firma sa nu a anulat niciun contract în actuala perioadă de criză. Acesta a precizat: "Şi ar trebui într-adevăr să manifestăm solidaritate şi aici aş vrea să mă refer la un punct pe care l-am mai dezbătut: anume solidaritatea, este clar, vizavi de consumatori, trebuie să ne-o asumăm şi din punctul ăsta de vedere MET-ul nu a anulat niciun fel de contract, nici de achiziţie, nici de furnizare, deşi suntem ca toată lumea impactaţi negativ de scăderile de consum. Însă am vrut şi am dorit să fim furnizor, ne asumăm toate aceste efecte negative, chiar dacă furnizorul a fost denumit în multe situaţii ca fiind un intermediar. Eu aş vrea să folosim un alt termen, integrator. El integrează pe de o parte lanţul de la producător la consumator, partea financiară pentru că îşi asumă colectarea sumelor şi plăţile către distribuitor, transportator şi producător. De asemenea, este un integrator în ceea ce priveşte managementul dezechilibrelor, punct pe care cred că în viitor ar trebui să-l dezvoltăm. Marii consumatori ar trebui să-şi dezvolte managementul acestor dezechilibre pentru că asta se va reflecta în preţuri. Ceea ce nu pot să înţeleg din punct de vedere al solidarităţii este această luptă care se desfăşoară în zona furnizorilor, mai ales în zona furnizorilor care de regulă nu-şi asigură cantităţile de energie înainte de începerea contractelor de furnizare şi care acum bulversează piaţa atacând furnizorii care şi-au făcut datoria în acest sens. (...) În rest, eu cred că luna mai va fi definitorie, sper să ne întoarcem treptat la muncă, cu măsurile sanitare de rigoare, însă trebuie să începem perioada care mi se pare la fel de grea ca aceasta în care ne aflăm, anume recuperarea economiei până la nivelul la care era înainte de criză".

Stroe a mai punctat că digitalizarea este esenţială şi că "cine n-a început s-o înceapă, cine a început-o s-o finalizeze, fără este imposibil". Directorul MET România a conchis spunând că în fiecare an compania rulează un test de stres, pe partea financiară şi cea operaţională, în aşa fel încât să existe pregătire pentru situaţii de criză.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb