A cincea cheie

Orice pariu conţine un risc. Pentru unul dintre participanţi, cel cu pierderea, riscul se materializează inevitabil. În plus, nu de puţine ori, pariul este un contract între un hoţ şi un prost!

Primul ştie rezultatul înainte de a bate palma, celălalt îşi închipuie că meciul încă nu este jucat. S-au făcut şi se fac şi astăzi averi cu schema asta, mai ales într-o lume în care pariurile au ajuns o "industrie" gloabă care învîrte zilnic zeci de miliarde. Anticiparea rezultatelor alegerilor este tot un fel de pariu. Pentru cel care face publică previziunea sa, riscul este în primul rînd unul de credibilitate profesională. O dai în bară, rîde lumea de tine pînă la viitoarele alegeri, iar dacă ai făcut-o boacănă de tot, atunci rămîi discreditat şi dincolo de ele. Mai există însă un tip de risc special în acest caz, al alegerilor, posibilitatea ca predicţia să influenţeze comportamentul electoral şi în ultimă instanţă rezultatul final de la urne. Uneori, decisiv. Chiar dacă procesul este complicat şi nu se materializează decît în condiţii şi structuri situaţionale complexe, speciale, nu tocmai uşor de întrunit, este dovedit ştiinţific ca posibil şi materializat. Există predictori care vor să înfluenţeze alegerile? Ba, bine că nu! "Unităţi de producţie predicţii electorale", relativ bine profesionalizate şi antrenate, menite să influenţeze votul final, sunt de fiecare dată dislocate pe cîmpul bătăliei electorale. Desigur, nu doar în România. Mă rog, prin excepţie, există şi persoane care din motive etice ar dori să nu intervină în alchimia rezultatelor alegerilor, în nici un fel. Nici măcar cu o previziune. Ce să facă? Să se abţină de la orice comentariu? În cazul meu, nu pot face acest lucru, pentru simplul motiv că cititorul nostru aşteaptă un reper. Acum, înainte de a pune votul în urnă. Îi sunt, deci, dator. Cu orice risc!

O predicţie pot face fără teama că ar putea fi infirmată. Rezultatul alegerilor de duminică nu va avea nimic sau mult prea puţin, nesemnificativ, de a face cu modul în care primarii şi consiliile locale au rezolvat problemele cetăţenilor, au dus la bun sfîrşit proiecte ale comunităţilor locale, au gestionat resursele financiare, au fructificat oportunităţile ivite sau au contribuit la dezvoltarea condiţiilor care ar putea face mai bună viaţa cetăţenilor al căror vot îl vînează în aceste zile cu atîta asiduitate. Ca şi campania electorală, mă rog, caricatura cu iz de sfadă la bîlci numită la noi campanie electorală, rezultatul alegerilor va fi despre aleşi, nu despre alegători. Iar partea proastă pentru democraţia din România este că cea mai mare parte a cetăţenilor chemaţi să pună un vot în urnă acceptă această aberantă răsturnare cu capul în jos a "logicii" democratice, ca şi cînd ar fi normalitatea însăşi.

A doua predicţie se referă la faptul că şi aceste alegeri, ca în majoritatea situaţiilor post decembriste, vor fi marcate decisiv de confuzia care domină cîmpul nostru politic şi electoral. În fapt, la noi, alegerile sunt mereu aceleaşi. Între locale, parlamentare şi prezidenţiale diferenţa este doar de importanţă a mizei, aşa cum o percepe electoratul. Un fel de mereu aceleaşi alegeri, doar că unele sunt mici, altele mijlocii şi altele mari. Ierarhizarea este susţinută de procentele participării la vot. Mici, medii, cele mai ridicate. Puţine abateri de la regulă, pînă acum. A treia predicţie aproape fără risc, este aceea că mecanismul principal de mobilizare şi materializare a votului va fi din nou, "votul de penalizare". Cei care vor face diferenţa între principalii competitori vor fi cei care votează pentru a-l penaliza pe unul anume. Alegerea se concentrează în principal pe cine penalizez!!! Genul acesta de mobilizare la vot şi de exprimare a lui favorizează, desigur, partidele cu nuclee electorale tari relativ stabile şi suficient de mari, astfel încît pierderile "sezoniere" să nu poată influenţa decisiv rezultatul final al formaţiunii. Altfel spus, "inerţia hotărăşte România".

A treia predicţie "metodologică": mecanismele locale de influenţare a votului vor fi mult mai importante în rezultatul final, decît cele bazate pe acţiunile mediatice la nivel naţional şi, în general, pe ceea ce face "centrul politic", conducerea partidului şi aşa zisele echipe naţionale de campanie, în raport cu ceea ce fac vectorii locali de influenţare a votului. Pe scurt, cine e mai puternic "la bază" cîştigă.

Din această perspectivă, prima cheie a rezultatelor este pe cine va dori să penalizeze cea mai mare parte a "electoratului liber", în aceste alegeri: PSD-ul pentru ambiguităţile politice, acţiunile parlamentare bîlbîite, ratarea moţiunii de cenzură, pierderea guvernării în ciuda deţinerii unei majorităţi parlamentare sau PNL-ul pentru gestiunea considerată defectuoasă şi/sau nepermis de costisituoare a situaţiei creată de consecinţele pandemiei? Din punctul meu de vedere, balanţa stă înclinată mai mult către a doua variantă de răspuns. Tema e mai aproape de interesul imediat şi de viaţa proprie. Cămaşa e mai aproape de piept decît haina!

A doua cheie este gradul de identificare al candidaţilor cu partidul şi modul în care acest factor va mobiliza votul. Este clar că unii candidaţi, atît dintr-o tabără cît şi din cealaltă, au preferat să "sudeze" cu partidul care îi sprijimă, vezi Boc la Cluj, în timp ce alţii au ales varianta relativizării etichetei de partid, sperînd să reducă costurile rezultate din votul de penalizare care ar fi vizat partidul, nu candidatul anume; vezi Firea la Bucureşti.

A treia cheie a rezultatului final va fi capacitatea de limitare a costurilor electorale rezultate din eroziunea politică generată de parcursul guvernare-opoziţie. În aceste alegeri avem o situaţie specială: absolut toate formaţiunile aflate în competiţie vor trebui să deconteze un grad semnificativ de eroziune. În general, la noi, el se exprimă prin absenţa la vot, mai degrabă decît prin votul pentru una dintre celelalte formaţiuni, concurente.

A patra cheie este cea care stă în trusa celor care "procesează" rezultatele alegerilor. Deşi, tehnic, ea nu poate să mute şi să "redistribuie" între candidaţi decît două trei procente, fără ca manevrele iscusite să nu sară în ochi, în aceste alegeri intervenţia în marja de eroare poate face diferenţa dintre marii cîştigători şi marii pierzători.

Addendum

Un cuvînt pentru situaţia specială creată în alegerile de la Bucureşti de candidatura şi campania lui Traian Băsescu. Cu totul ciudată şi nefirească politic, deloc lipsită de consecinţe pentru rezultatul final, însă. De la dreapta, candidatura Băsescu a fost percepută şi catalogată ca o grosieră manevră de susţinere a actualului primar în funcţie, Firea-PSD. Dezamăgirea multora dintre cei care l-au susţinut cu votul lor pe Traian Băsescu atît pentru mandatele de la primăria Bucureştilor, cît şi pentru cele de la Cotroceni întrece cu mult ceea ce îşi poate închipui candidatul de azi la un fotoliu, pentru el, fără glorie. Cu toate acestea, întrebarea complementară, "ar putea lua Băsescu voturi de la Firea?" trebuie pusă şi ea. Deşi nu pare evident la prima vedere, rezultatul acesta nu este chiar atît de puţin probabil. Ezitările actualului primar de a face corp comun cu eticheta PSD, nu mai vorbesc despre bilanţul general al mandatului ei, ar putea fi penalizate de o parte din electoratul potenţial, fluctuant, al PSD. Iar, acest electorat nu are pe cine vota, decît pe Traian Băsescu. Dacă Firea pierde în acest fel doar 3-4 procente de vot ale PSD, atunci s-ar prea putea ca duminică să fie în situaţia de a ceda ştafeta la primăria Bucureştilor. Manevra Băsescu este cu atît mai importantă cu cît, chiar dacă scenariul acesta nu se materializează efectiv la vot, el este suficient de credibil pentru a fi invocat şi a acoperi, la nevoie, subtilele intervenţii din şurubelniţă. Machiavelic, dar perfect posibil!!!