A demisionat preşedintele SEC

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 3 iunie 2005

William Donaldson, preşedintele Comisiei americane pentru operaţiuni bursiere (Securities & Exchange Commission - SEC), şi-a prezentat miercuri seara demisia din funcţie. Mandatul lui Donaldson expira abia în 2007, însă în ultima vreme au apărut numeroase speculaţii privitoare la plecarea sa din funcţie, după ce mediile de afaceri au început să-l acuze de "exces de zel". William Donaldson, 74 de ani, a ocupat funcţia de preşedinte al SEC - "jandarmul bursei americane", de la începutul anului 2003, şi urmează să-şi părăsească postul la data de 30 iunie.

Preşedintele SUA, George W. Bush, i-a mulţumit lui Donaldson pentru contribuţia sa în domeniu: "Bill Donaldson a aplicat în mod viguros şi echitabil legile americane privitoare la funcţionarea pieţelor bursiere şi a contribuit la reconstruirea încrederii publicului în mediul de afaceri american, element important al relansării noastre economice".

William Donaldson este cunoscut drept un apropiat al familiei Bush, fiind chiar coleg la Universitatea Yale cu Jonathan Bush, fratele lui Bush senior şi, astfel, unchiul lui George W. Bush. Primul loc de muncă al lui William Donaldson pe Wall Street a fost într-o firmă de brokeraj, condusă de Herbert Walker, unchiul lui George Bush senior.

După demisia lui Donaldson, George W. Bush intenţionează să-l nominalizeze pe Christopher Cox (52 de ani), deputat republican de California, pentru funcţia de preşedinte al SEC, afirmă reprezentanţi ai republicanilor. Cox ar fi, astfel, al doilea deputat republican ales, în acest an, într-o funcţie administrativă de top. Amintim că, în aprilie anul acesta, Rob Portman a fost numit reprezentantul SUA pentru comerţ.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb