ACEBOP: "Creşterea preţurilor cărnii de porc este speculativă"

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 1 februarie 2018

ACEBOP: "Creşterea preţurilor cărnii de porc este speculativă"

Creşterea preţurilor cărnii de porc, înregistrată în această perioadă la raft, este speculativă şi nu este cauzată de vreo majorare a tarifului la poarta fermei, atrage atenţia Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România (ACEBOP), într-un comunicat de presă.

"Este inadmisibil ca, în luna ianuarie 2018, preţul să fie mai mare faţă de luna decembrie 2017, lună în care de regulă cererea se dublează! Acest lucru ne îngrijorează ca asociaţie şi solicităm sprijinul autorităţilor competente pentru a verifica aceste informaţii apărute în presă, privind explozia preţurilor de la raft. Creşterea de preţ nu se datorează unei creşteri din partea fermierilor, ci este o creştere speculativă pe care membrii ACEBOP nu o înţeleg, deoarece în această perioadă consumul de carne este scăzut", atrage atenţia Mary Pană, preşedintele ACEBOP, potrivit Agerpres.

În acest context, reprezentanţii crescătorilor şi exportatorilor de bovine, ovine şi porcine din România solicită marilor lanţuri de magazine să revizuiască preţurile de la raft pentru a creşte consumul, cât şi preţul oferit producătorilor.

Potrivit sursei citate, în ultimele 30 de zile, preţul oferit fermierilor de marile lanţuri de magazine (care deţin monopolul cu 60% din segmentul de vânzare produse alimentare al României) a devenit derizoriu.

ACEBOP atenţionează asupra faptului că, la momentul actual, producătorii au ajuns să vândă carnea de pasăre la 4-5 lei/ kg, în timp ce la raft cumpărătorul plăteşte aproape dublu. În plus, preţul cărnii de porc la poarta fermei a scăzut sub 5 lei/kilogram, notează reprezentanţii fermierilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb