Acţionarii Chimopar au anulat o decizie de majorare a capitalului şi au aprobat o altă suplimentare

(F.A.)
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 mai 2010

Acţionarii Chimopar Bucureşti (CPR) au anulat, ieri, o decizie de majorare a capitalului cu 5,1 milioane lei, din februarie, şi au aprobat o suplimentare de 3,5 milioane lei, la 36,4 milioane lei, prin aport în numerar, în principal din partea acţionarului majoritar, firma Jafco Holding România, potrivit Mediafax.

În luna februarie acţionarii au decis o majorare de capital în valoare de 5,1 milioane lei, însă conducerea firmei a revenit ulterior cu o precizare, menţionând că indicele de alocare, în func­ţie de care este stabilit numărul de titluri noi care poate fi preluat de un investitor, era greşit.

Astfel, acţionarii producătorului de substanţe chimice au fost convocaţi din nou pentru a îndrepta eroarea, însă au anulat decizia de suplimentare.

Totodată, s-a decis o nouă majorare de capital, cu 3,5 milioane lei, la care acţionarul majoritar va participa cu 2,7 milioane lei, proporţional cu participaţia sa, se arată într-un comunicat transmis de Chimopar Bursei de Valori Bucureşti.

Dacă vor fi subscrise toate acţiunile emise pentru majorare, capitalul social al companiei va fi suplimentat cu aproape 11%, de la 32,8 milioane lei la 36,4 milioane lei.

Pentru majorare, Chimopar va emite 1,4 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 2,5 lei, din care 304.000 de titluri sunt destinate acţionarilor minoritari. Noile titluri pot fi cumpărate în termen de 30 de zile de la publicarea deciziei AGA în Monitorul Oficial.

Potrivit celor mai recente raportări, Jafco Holding România deţine 78,3% din acţiunile Chimopar, iar SIF Muntenia (SIF4) are 11,5%.

Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli pentru acest an, Chimopar ar urma să îşi reducă de cinci ori pierderile faţă de 2009, de la 4,8 milioane lei la 979.00 lei. Chimopar nu a mai înregistrat profit din 2004, când a raportat un câştig de 6,7 milioane lei.

Acţiunile Chimopar sunt tranzacţionate la categoria Nelistate a Bursei de Valori Bucureşti.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb