Actori electorali

La urma urmei, alegerile sunt un spectacol. O punere în scenă. Există un text, un regizor, actori şi, desigur, spectatori. Cine sunt actorii alegerilor din acest an şi care sunt rolurile lor?

Desigur, partidele politice ar trebui joace, să scrie textul piesei şi să-l pună în scenă. În realitate, ele au abdicat şi de la statutul de autori şi de la cel de regizor al politicii electorale. Substanţa textului nu putea fi alta decît realitatea societăţii româneşti. Incomodă. În consecinţă, uniţi în cuget şi simţiri, ca tot românul, politicienii au ales să vorbească despre orice, mai puţin despre realităţile României. De la manele şi Big Brother, pînă la soarta Ligii profesioniste de fotbal, totul se învîrte în jurul unor subiecte de mare interes! Cît despre discursurile inflamate privind "corupţia", cantonate la nivelul arătatului cu degetul, "corupţii voştri sunt mai urîţi", sau al angajamentelor de tip pionieresc "de azi înainte o să fim model de muncă, cinste şi devotament", nimeni nu le poate lua drept analize politice, soluţii sau măcar dezbateri serioase. Ca să nu mai vorbim de "acţiunile în forţă", ba ale PNA, ba ale Poliţiei. Ele rămîn în cele mai multe cazuri episoade din serialul "lupta cu plevuşca" sau miros de la o poştă a abuzuri şi manipulări politice ale justiţiei, menite să sperie ceea ce a mai rămas din opoziţia care s-ar putea bate cu PSD-ul. Starea economiei, proiecţii de dezvoltare, soluţii de ameliorare a calităţii vieţii, împărţirea tot mai inegală a costurilor/beneficiilor tranziţiei între alegători/aleşi, unde primii se luptă cu greutatea ponoaselor, iar ceilalţi cu greutate conturilor în euro sau dolari, despre guvernarea pe bază de planuri şi strategii care nu există decît pe hîrtie şi improvizaţii transformate în decizii care ne distrug viaţa, oraşele, satele şi chiar codrul verde, despre "bunul plac" al baronilor locali ca blazon şi lege de administrare în teritoriu, despre pierderi uriaşe ale întreprinderilor de stat care produc în mod paradoxal averi private cît se poate de înfloritoare, despre toate cîte le mai ştiţi dumneavoastră, de la spital la poliţie şi de la primărie la transportul în comun, toate cele care ţin de viaţa reală rămîn subiecte de care partidele nu se vor lega. Le-ar dăuna prea mult "sănătăţii", mai ceva decît fumatul!

Un alt actor electoral important în sistemul constituţional românesc este Preşedintele. În cazul alegerilor din acest an, poziţia "omului de la Cotroceni" nu este puternic slăbită. Ion Iliescu nu mai poate candida la un nou mandat, aşa că influenţa sa asupra PSD-ului şi a facţiunilor sale combatante este relativ redusă. Lucrul s-a văzut imediat. Nici nu se lansase bine campania de salvare a imaginii PSD, "corupţii noştri se suspendă", că ei au şi reapărut în fruntea listelor electorale pentru alegeri locale. Una zice Ilies-cu, alta cîntă Năstase, iar Cozmîncă croşetează tot ce ştie el! Pe bună dreptate, de altfel: scrisorile de adeziune au curs mai ceva decît în vremurile de glorie ale "tovarăşului", iar fără baroni ce s-ar face partidul!

Organizarea "sateliţilor" PSD este un proces în care nu se mai poate interveni la acest moment, zarurile au fost aruncate: PUR, România de mîine şi alte creaţii de laborator au fost lansate la apă. Vor lua apă şi se vor scufunda, dar dacă vor reuşi să fure un procent-două opoziţiei, tot e bine! Cu sau fără sprijinul Preşedintelui, PNL-PD nu pot face mai mult. Cît despre PRM, modul în care va fi jucată această carte, decisivă în cîştigarea alegerilor de acum patru ani, se pare că opţiunile nu s-au clarificat deplin. Ele se zbat între tentaţia de a-l recicla pe C.V.Tudor, de a-i face o nouă mască cu care să poată äintra şi el în Europa", şi aceea de a-l scoate complet din joc.

În scena politică românească există însă şi actori importanţi, mai puţin vizibili. Unul dintre ei este FMI. Organismul internaţional care a contat mai mult în politicile economice ale României din ultimii 14 ani decît toate guvernele la un loc. În sensul bun, că în sensul rău, adică de stricat ceea ce era de stricat, asta am făcut-o noi singuri, ba încă şi cu entuziasm. Relaţiile României cu FMI-ul au intrat într-o fază mult mai relaxată. După ratarea a cinci programe stand by, şi reuşita de a-l duce la capăt pe al şaselea, România negociază un tip de acord menit mai degrabă să supravegheze evoluţiile macro-economice, pentru a acoperi perioada rămasă pînă la integrarea în Uniunea Europeană. Pe scurt, în doi ani FMI se pregăteşte să-şi părăsească rolul de "chestor" pe care l-a jucat. În consecinţă, rolul său ca punct de orientare în spaţiul politic este mai scăzut. Dacă s-ar naşte azi un Ciorbea care să promită electoratului sătul de "social-democraţie" că el va duce la bun sfîrşit politicile FMI, pentru a scoate România din tranziţie şi nevoi, personajul n-ar mai avea prea multe şanse în alegeri. Ceea ce se pare că a înţeles şi celălalt Ciorbea, care s-a hotărît să candideze la primăria unei comune.

Uniunea Europeană, un alt actor internaţional semnificativ pentru spaţiul politic românesc, este din punct de vedere electoral prea puţin semnificativă. Într-un fel, ea şi-a făcut datoria. A consumat ceva muniţie împotriva actualului guvern, iscînd scandalul din Parlamentul European, care a obligat PSD-ul să schimbe tonul discursului hiper-triumfalist despre realizările sale de mandat şi l-a adus ceva mai aproape de realitate: adică ne paşte un eşec! Mai mult de atît, probabil, nu va putea face nici UE.

Chiar dacă există interese în privinţa României, alţi mari actori internaţionali, de la SUA şi Rusia, la Franţa şi Marea Britanie, nu par să-şi fi trimis pe teren, adică în spaţiul electoral românesc "actori proprii". Cacialmaua Lia Roberts n-a păcălit pe nimeni, nici măcar o zi, cît despre alţii, cu roluri trimise prin poştă, ei nu par să conteze, chiar dacă ar exista.

Dacă ştim cum stăm cu actorii, mai rămîne să ne lămurim cine scrie, totuşi, textul şi cine este cel responsabil cu punerea în scenă! Nu de alta, dar ca să nu ratăm ocazia de a-i propune la Oscar pentru scenariu şi regie!