Adevăratul motiv al marşului forţat către Uniunea Bancară

Ce înseamnă un sistem monetar construit în jurul monedei fiduciare, fără acoperire? Nimic altceva decât imposibilitatea stingerii datoriilor. Acestea pot fi doar transferate, consecinţă firească a naturii "banului" modern.

Să presupunem că Ion l-a împrumutat pe Gheorghe cu 1.000 de lei. După rambursare, Gheorghe nu mai are datorii, dar însemnele monetare pe care le-a primit Ion înseamnă că Banca Naţională are o datorie de 1.000 de lei către acesta (n.a. moneda în circulaţie este un element pasiv în bilanţul băncii centrale).

Dacă Ion îşi depune banii la bancă, instituţia financiară va avea o datorie de 1.000 de lei către Ion, iar Banca Naţională datorează 1.000 de lei băncii comerciale. În acest fel, cercul vicios al datoriilor nu se poate rupe.

Mai mult, datoriile trebuie să crească, din cauza acumulării dobânzilor, iar creşterea trebuie să fie cel puţin egală cu rata dobânzii şi este proporţională cu nivelul datoriilor. Din punct de vedere matematic, fenomenul acumulării datoriilor într-un sistem construit în jurul banilor de hârtie, fără acoperire, poate fi reprezentat prin funcţia exponenţială.

Ceea ce se întâmplă acum în sistemul financiar mondial este rezultatul atingerii limitelor creşterii exponenţiale a datoriilor, în condiţiile în care nu mai există suficient credit nou pentru "rambursarea" creditelor contractate anterior.

Acesta este contextul în care oficialii Băncii Naţionale a României apar tot mai des în presă cu declaraţii privind importanţa educaţiei financiare a populaţiei, iar autorităţile europene încearcă să ne convingă de importanţa uniunii bancare pentru stabilizarea financiară a zonei euro.

Guvernatorul Mugur Isărescu a declarat, recent, că "populaţia nu are suficiente cunoştinţe ca să înţeleagă produsele financiare" şi a ilustrat nivelul redus al educaţiei financiare prin date dintr-un studiu mai vechi (n.a. din 2010) al Băncii Mondiale.

Dar ce ar mai fi de înţeles din produsele financiare, când şi un depozit simplu a ajuns să îţi aducă un "câştig" negativ? Oare trebuie să devenim toţi experţi în derivate financiare şi să ne luăm la întrecere cu algoritmi pentru care milisecunda este o eternitate?

Şi totuşi, educaţia financiară a primit un sprijin neaşteptat tocmai din partea unei bănci centrale. Este vorba despre Banca Angliei, care a publicat un articol despre "crearea banilor în economia modernă" în primul buletin trimestrial din 2014 (www.bankofengland.co.uk/publications/Pages/default.aspx).

Acolo se arată că "majoritatea banilor dintr-o economie modernă apar sub forma depozitelor bancare" şi se subliniază "înţelegerea greşită a modului în care sunt create depozitele".

Contrar a ceea ce se scrie în manualele de economie, depozitele apar, în majoritatea cazurilor, ca urmare a creditelor acordate de băncile comerciale: "de fiecare dată când o bancă acordă un credit, aceasta creează simultan şi un depozit pentru debitor". În acest fel, băncile nu trebuie să aştepte constituirea depozitelor de la clienţi pentru acordarea de noi credite.

Masa monetară în sens larg reprezintă "o măsură a tuturor banilor deţinuţi de gospodării şi companii" şi este constituită din "depozite bancare, echivalentul unei chitanţe care indică datoriile băncilor către clienţi, şi moneda din circulaţie, care nu este altceva decât echivalentul unei chitanţe de la banca centrală". Conform datelor de la Banca Angliei, depozitele bancare reprezintă 97% din totalul banilor din circulaţie în Marea Britanie.

Crearea banilor prin credit reprezintă, bineînţeles, şi crearea unei puteri artificiale de cumpărare, susţinută, de cele mai multe ori, de "garanţii" reale supraevaluate. Când nimic nu pare să oprească exuberanţa creditării, totul este perfect. Când se intră pe panta negativă a ciclului creditării, se declanşează o buclă feedback care o amplifică.

În prezent, după decenii de creştere explozivă a creditării, par să nu mai existe mecanisme de autoreglare care să oprească prăbuşirea.

Jim Rickards, autorul cărţii "Războaiele valutare", a explicat recent pentru o televiziune olandeză de ce "sistemul monetar actual este instabil şi va intra în colaps". Adept al teoriei sistemelor complexe, Rickards îşi expune ideile în noua sa carte, "Moartea banilor: Colapsul sistemului monetar internaţional", fiind convins că o nouă criză a lichidităţii va fi prea mare chiar şi pentru Federal Reserve.

De ce? Pentru că dimensiunile sistemului financiar global s-au amplificat semnificativ în timpul crizei, iar "riscul este o funcţie exponenţială a dimensiunii sistemului". După cum au mai arătat şi alţi analişti, băncile care erau prea mari pentru a falimenta au devenit, între timp, prea mari pentru a fi salvate.

Acesta este şi motivul pentru care băncile centrale şi tot felul de alte instituţii şi comitete "macroprudenţiale" îşi încep activitatea prin elaborarea unor "legi" care le acordă imunitate absolută în faţa oricăror legi.

Frédéric Bastiat scria odată că atunci "când jaful devine un mod de viaţă pentru un grup de oameni din societate, de-a lungul timpului aceştia îşi vor crea un sistem legal care îl autorizează şi un cod moral care îl glorifică".

Acea etapă a arbitrariului juridic a fost depăşită de mult în democraţiile europene. Acum, presiunea evenimentelor a determinat autorităţile să se pună nu doar deasupra legilor curente, ci şi a celor viitoare, deoarece nu se ştie niciodată când litera şi spiritul lor trebuie modificat fortuit.

În prezentarea de la Banca Angliei se arată că "deşi băncile comerciale creează bani prin creditare, există şi limite". Dintre acestea sunt amintite presiunile competitive de pe piaţă, reglementările prudenţiale, precum şi opţiunea firmelor şi gospodăriilor de a "distruge" noii bani prin rambursarea unor datorii mai vechi.

Dar principala limită impusă asupra creaţiei monetare de către bănci vine de la politica monetară, după cum se mai arată în buletinul trimestrial al Băncii Angliei: "În perioade normale, Banca Angliei urmăreşte obiectivele politicii monetare prin stabilirea dobânzilor asupra rezervelor din bilanţul său, acestea influenţând apoi dobânzile din economie".

Situaţia se schimbă semnificativ când apar "circumstanţe excepţionale", cum sunt cele din prezent. Atunci băncile centrale trec la achiziţia directă a activelor, iar "tiparniţa" este sursa fondurilor. "Relaxarea cantitativă are ca scop creşterea volumului banilor din economie, prin achiziţionarea activelor, în special de la instituţiile financiare nebancare", se mai precizează în documentul Băncii Angliei.

Având în vedere instrumentele avute la dispoziţie, băncile centrale ar fi trebuit să acţioneze preemptiv pentru a nu se ajunge în situaţia actuală. În schimb, acestea, beneficiind de o reputaţie care nu poate fi explicată decât prin lipsa educaţiei financiare, au procedat exact invers, şi s-au angajat în stimularea prin orice mijloace a expansiunii monetare. Şi atunci, cum mai putem aştepta soluţii din partea lor, mai ales că nu pot fi acuzate de ignoranţă, aşa cum demonstrează Banca Angliei?

În loc să abordeze direct principala cauză a crizei financiare, autorităţile europene au ales varianta uniunii bancare, pentru a evita reformarea din temelii a sistemului financiar, cu speranţa că lucrurile se vor rezolva de la sine, pe fondul unei redresări miraculoase a economiei reale.

Dar aceasta este sufocată de datorii, atât la nivelul firmelor cât şi la nivelul populaţiei, iar fenomenul distrugerii "banilor", prin rambursarea treptată a unor credite anterioare, ridică tot mai mult spectrul deflaţiei. Această "fantomă" l-a determinat, probabil, şi pe Jens Weidmann, preşedintele Bundesbank, să-şi revizuiască opinia cu privire la iniţierea unui program de relaxare cantitativă în zona euro. "Succesul" unor astfel de programe în SUA şi Japonia nu oferă, însă, niciun motiv pentru care Europa ar fi altfel.

În lipsa dezacordurilor privind crearea unei uniuni fiscale, care să deschidă calea pentru punerea în comun a datoriilor guvernamentale, autorităţile europene au ales compromisul reprezentat de uniunea bancară.

După modul în care au fost încălcate tratatele UE până în prezent, în speranţa că realitatea economică dură va ceda în faţa idealurilor colectiviste, trebuie să ne aşteptăm la continuarea acestei tendinţe.

Însă adevărata natură a creaţiei monetare se va impune, până la urmă, iar atunci echilibrarea bilanţurilor bancare va face prin proceduri de bail-in care vor depăşi cu mult limitele declarate de autorităţile europene.

Din aer au venit şi în fum se vor întoarce "banii" noştri moderni.