Adobe Systems, rezultate financiare record în cel de-al treilea trimestru al anului

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 8 octombrie 2007

Compania estimează o creştere anuală a veniturilor de 41%

San Jose, California - Adobe Systems Incorporated (Nasdaq: ADBE) a dat publicităţii rezultatele financiare pentru cel de-al treilea trimestru al anului fiscal 2007. Potrivit informaţiilor date publicităţii de către companie, în cel de-al treilea trimestru al anului în curs, Adobe a realizat venituri record de 851,7 milioane $, în comparaţie cu 602,2 milioane $, care reprezintă câştigurile raportate în cel de-al treilea trimestru al anului fiscal 2006, sau cu cele 745,6 milioane declarate la sfârşitul celui de-al doilea trimestru fiscal din 2007. Aceasta reprezintă o creştere anuală de 41%. Targetul de venituri pe care Adobe şi l-a stabilit pentru cel de-al treilea trimestru fiscal se situa între 760 şi 800 de milioane $.

"Rezultatele noastre record se datorează cererii foarte mari pentru Creative Suite 3 şi succesului extraordinar pe care îl are în continuare pachetul Acrobat", a declarat Bruce Chizen, CEO Adobe. " Pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul anului fiscal 2007, suntem în continuare bine poziţionaţi pentru o creştere a veniturilor de două cifre", a subliniat Bruce Chizen.

Rezultatele financiare - potrivit GAAP

Potrivit GAAP (Generally Accepted Accounting Principles) veniturile pe acţiune pe care Adobe le-a înregistrat în al treilea trimestru al anului fiscal 2007 au fost de 0.34 $, sumă care corespunde unui număr aproximativ de 597,3 de milioane de acţiuni. Creşterea este considerabilă, dacă luăm în calcul câştigul per acţiune din trimestrul al treilea al anului fiscal 2006, de 0,16 $ pe acţiune, provenind din 600,9 milioane de acţiuni, şi la cele din trimestrul al doilea al acestui an fiscal, care se ridicau la 0,25 $ dintr-un număr mediu de 603,4 milioane de acţiuni. Potrivit GAAP, pentru trimestrul al treilea al anului fiscal în curs, Adobe şi-a fixat un target de venituri per acţiune între 0,28$ şi 0,31$.

Potrivit GAAP, veniturile operaţionale au fost de 255 milioane $ în cel de-al treilea trimestru al anului fiscal 2007, în comparaţie cu 110 milioane $ în acelaşi trimestru al anului fiscal 2006 şi cu 180,4 milioane în trimestrul doi al acestui an. Ca procentaj din venitul total, veniturile operaţionale raportate în trimestrul 3 al anului fiscal 2007 au fost de 29,9%, în comparaţie cu 18,3% în trimestrul 3 al anului fiscal 2006 şi 24,2% în trimestrul doi al anului fiscal 2007.

Potrivit GAAP, venitul net a fost de 205,2 milioane $ în trimestrul trei al anului fiscal 2007, în comparaţie cu acelaşi trimestru al anului fiscal 2006, când s-au raportat 94,4 milioane $, şi cu trimestrul al doilea din acest an fiscal, când s-au raportat 152,5 milioane $.

Rezultate financiare non-GAAP

Veniturile non-GAAP (venitul net non-GAAP nu include costurile de compensare bazate pe echitate şi costurile legate de achiziţii) pe acţiune au fost de 0,45 $ în trimestrul al treilea al anului fiscal 2007. Această cifră se raportează la acelaşi tip de câştiguri din trimestrul trei al anului fiscal 2006, care erau de 0,29 $ pe acţiune, şi la veniturile pe acţiuni din trimestrul doi al anului fiscal 2007, care au fost de 0,37$. În trimestrul al treilea, targetul Adobe pentru veniturile non-GAAP per acţiune s-a situat între 0,39 $ şi 0,41$.

Veniturile non-GAAP operaţionale au fost de 340,9 milioane $ în cel de-al treilea trimestru al anului fiscal 2007, în comparaţie cu 207,2 milioane $ în acelaşi trimestru al anului fiscal 2006 şi cu 282,1 milioane în trimestrul doi al acestui an. Ca procentaj din venitul total, veniturile operaţionale non-GAAP în trimestrul 3 al anului fiscal 2007 au fost de 40%, în comparaţie cu 34,4% în trimestrul 3 al anului fiscal 2006 şi 37,8% în trimestrul doi al anului fiscal 2007.

Venitul non-GAAP net a fost de 269,4 milioane $ în trimestrul trei al anului fiscal 2007, în comparaţie cu acelaşi trimestru al anului fiscal 2006, când s-au raportat 171,5 milioane $, şi cu trimestrul al doilea din acest an fiscal, când s-au raportat 223,2 milioane $.

În încheierea acestui comunicat de presă veţi găsi o uniformizare a rezultatelor GAAP şi non-GAAP.

Adobe şi-a fixat obiectivele pentru cel de-al patrulea trimestru fiscal

Pentru cel de-al patrulea trimestru al anului fiscal 2007, Adobe a anunţat că şi-a stabilit un target între 860 şi 890 de milioane $. Compania îşi propune de asemenea o marjă operaţională GAAP de aproximativ 30-31%. Marja operaţională non-GAAP vizată de Adobe se situează la aproximativ 41%.

Mai mult, Adobe intenţionează să crească numărul de acţiuni la 588-590 de milioane. De asemenea, compania îşi propune să crească celelalte venituri de la aproximativ 16 până la 19 milioane $, luând în calcul o marjă a impozitului GAAP de aproximativ 25-26% şi o cotă a impozitului non-GAAP de 26-27%.

Aceste cifre denotă un target final de venituri GAAP pe acţiuni de 0,35$ până la 0,37$. Targetul de venituri non-GAAP pe acţiuni se încadrează între 0,46$ şi 0,48$ pe acţiune.

Declaraţii anticipative

Acest comunicat conţine declaraţii anticipative, inclusiv cele legate de venituri, marja operaţională, alte venituri, impozite, număr de acţiuni şi evoluţia estimativă a afacerilor, ceea ce presupune un grad de risc şi improbabilitate care pot duce la rezultate finale diferite de aceste estimări. Factorii care pot cauza sau contribui la astfel de discrepanţe includ, dar nu se limitează la: întârzieri legate de dezvoltarea sau livrarea noilor produse Adobe sau a noilor versiuni ale unor produse deja existente, lansarea de produse de către competitori noi sau existenţi, eşecul în tranziţiile către noi modele de business sau către pieţe noi, schimbări nefavorabile în starea economică sau politică a oricăreia dintre ţările importante în care operează Adobe, dificultăţi în estimarea veniturilor realizate din alte afaceri, eşecul în a anticipa şi dezvolta produse şi servicii noi ca răspuns la schimbările în cererea de dezvoltare şi livrare de software, computere, imprimante sau alte tipuri de aparatură non-PC, costuri legate de achiziţii de proprietate intelectuală, dispute şi litigii, imposibilitatea de a proteja proprietatea intelectuală a Adobe de copiere neautorizată, abuz, divulgarea informaţiilor confidenţiale sau atac, eşecul în a realiza beneficiile anticipate ale unor achiziţii din trecut sau viitoare şi dificultăţile în a integra aceste achiziţii, schimbări în canalele de distribuţie ale companiei Adobe, întreruperea activităţilor Adobe ca urmare a catastrofelor, riscuri asociate cu operaţiuni internaţionale, fluctuaţii în cursurile valutare, modificări sau interpretări ale principiilor de contabilitate, prejudicierea clientelei sau a activelor imateriale ale Adobe, modificări neprevăzute sau interpretări ale impozitelor Adobe, incapacitatea companiei de a atrage şi reţine angajaţi-cheie, riscuri de piaţă asociate cu investiţiile în pachete majoritare şi întreruperea sau încetarea relaţiilor dintre Adobe şi furnizorii săi de soluţii la cheie. Pentru detalii suplimentare referitoare la cele de mai sus şi la alte riscuri şi improbabilităţi, va rugăm să consultaţi arhivele SEC ale Adobe. Informaţiile financiare prezentate în acest comunicat reflectă estimări bazate pe datele de care dispunem la momentul de faţă. Aceste sume pot să difere de cele prezentate în raportul trimestrial al Adobe din Dosarul 10-Q pentru trimestrul al treilea, încheiat la data de 31 august 2007, pe care compania îl va depune în octombrie 2007. Adobe nu îşi asumă obligaţia de a actualiza declaraţiile anticipative.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb