ADVERTORIAL Traducerea - artă sau ştiinţă?

Traducerea reprezintă un instrument de înţelegere a culturilor încă din cele mai vechi timpuri, ajutând oamenii să comunice, în vreme de pace sau război, devenind astfel tot mai importantă de-a lungul timpului. Există o sumedenie de definiţii ale traducerii ca act şi ca produs, ceea ce dovedeşte că încă este un domeniu care acceptă o sumă de interpretări, şi că fiecare dintre noi poate avea o anume impresie a ceea ce înseamnă să traduci, a motivelor pentru care o facem şi a rezultatelor traducerii.

Unul dintre elementele asupra cărora toţi teoreticienii cad de acord este dualitatea limbă-sursă/limbă-ţintă, şi, prin extensie, cultură-sursă/cultură-ţintă. Acesta este un aspect deosebit de important, care este deseori neluat în seamă în măsura în care ar trebui, sau pur şi simplu ignorat. O cunoaştere cât mai bună a celor două culturi, din şi spre care se traduce, este aproape obligatorie. Desigur, se poate comenta că acest deziderat nu se aplică în cazul traducerilor specializate, cele din domenii tehnice, industriale, în care unii ar considera că este irelevant să cunoşti cultura şi spaţiul în care traducerea se va folosi, precum şi cele din care provine, însă nu este deloc adevărat. Fiecare limbă are particularităţile ei, care sunt strâns legate de cultura şi mentalitatea poporului care o vorbeşte. Să nu uităm variantele diferite de engleză, franceză, germană, spaniolă, portugheză, pentru a da numai câteva exemple, în care nu întotdeauna un text scris în franceza canadiană, spre exemplu, îi este perfect inteligibil unui francez din Paris. Până şi seria "Harry Potter", a autoarei britanice J.K. Rowling, a fost tradusă în engleza americană, schimbând chiar şi titlul primului volum: "Harry Potter şi Piatra Filosofală" (Harry Potter and the Philosopher's Stone), în Marea Britanie, şi "Harry Potter şi Piatra Vrăjitorului" (Harry Potter and the Sorcerer's Stone), în Statele Unite.

Aşadar, să fie traducerea o ştiinţă, în care dacă ai un număr impresionant de dicţionare, glosare şi instrumente de traducere, nu mai ai nevoie de nimic? Sau o artă, în care trebuie să împleteşti cu meşteşug, să surprinzi toate nuanţele şi să încerci să le redai cât mai bine în limba ta? Pe scurt, răspunsul este "nici una, nici alta". În mai multe cuvinte, cele două nu se exclud reciproc, ci se completează. Există atâtea şi atâtea elemente de care traducătorul trebuie să ţină seama atunci când traduce, încât nu degeaba traducerea este un act de creaţie, fiind înglobată în categoria drepturilor de autor. Un bun traducător nu trebuie să se vadă, este vorba de aşa-numitul concept al invizibilităţii traducerilor, concept dezbătut şi asupra căruia nu toţi teoreticienii sunt de acord, însă care este foarte important atunci când mesajul este ceea ce primează. Există şi excepţii, iar "Pisicoteca practică a lu' Moş Pârşu", varianta românească a cărţii lui T.S. Eliot "Old Possum's Book of Practical Cats", "răsădită în sol autohton" de Florin Bican, este un astfel de exemplu recent, care arată şi că uneori adaptarea unei cărţi, un act fără îndoială artistic, poate reprezenta un rezultat minunat al traducerii, ignorând cu brio invizibilitatea traducătorului.

De această invizibilitate se leagă două alte concepte disputate, "străinizarea" şi "domesticarea", cu sensul de a păstra din nuanţele culturii-sursă în traducere şi, respectiv, de a apropia cât mai mult traducerea de cultura-ţintă. Cea mai clară explicaţie o găsim la filosoful german Friedrich Schleiermacher, care spune: "Fie traducătorul lasă scriitorul în pace pe cât posibil şi aduce cititorul înspre el, fie lasă cititorul în pace pe cât posibil şi aduce scriitorul înspre el." În funcţie de tipul de text, de domeniu, de stil, de registru şi mai ales de scopul traducerii, traducătorul are opţiunea de a alege una dintre cele două variante, sau, în cel mai fericit caz, în ce proporţie trebuie acestea combinate pentru a obţine cel mai potrivit rezultat. De aceea, un aspect ignorat mai mereu în domeniul traducerilor specializate, traducătorul trebuie să cunoască scopul şi publicul textului tradus, pentru că un text tradus pentru ingineri va arăta diferit de un text tradus pentru publicul larg, un text de popularizare a subiectului, de exemplu. La fel, un studiu clinic tradus pentru a fi prezentat împreună cu un nou dispozitiv medical sau cu un nou medicament va arăta sensibil altfel decât acelaşi studiu clinic tradus pentru specialişti, care trebuie să se familiarizeze ei înşişi cu noul produs înainte de a-l pune pe piaţă. De ce? Pentru că în mai orice domeniu, limba ne oferă o mulţime de alegeri, având posibilitatea de a spune, spre exemplu, "ficat gras" în loc de "steatoză hepatică" sau "tuse măgărească" în loc de "pertussis" şi referindu-ne la exact acelaşi lucru.

Adaptarea este un alt concept de luat în calcul, atunci când situaţia o cere, şi care reprezintă metoda utilizată în special în piese de teatru şi poezie, dar nu numai, permiţându-i traducătorului libertate maximă faţă de textul-sursă. Astfel, cultura-sursă este transformată în cultură-ţintă, sau este apropiată de aceasta cât mai mult, iar textul este practic rescris, păstrându-i-se personajele, temele sau intriga. Cu siguranţă adaptarea nu se aplică traducerilor specializate, juridice, economice, medicale. În anumite domenii există o rigurozitate mult mai mare în ce priveşte libertăţile pe care şi le poate asuma traducătorul, acest lucru neînsemnând totuşi că în literatură poţi traduce "cum te taie capul".

Din acest motiv, cunoaşterea unei teorii a traducerii este o etapă foarte importantă pentru un traducător, indiferent că lucrează doar texte specializate sau literare, deoarece începând cu analiza discursului, trecând prin seria de metode şi proceduri de traducere pe care le poate alege, şi încheind cu perspectiva dublă asupra textului de tradus, această teorie, cunoscută îndeaproape, minimizează posibilitatea eşecului şi cresc şansele unui rezultat cât mai bun posibil. Teoria traducerii nu înseamnă doar o serie de concepte pe care le aplici, ştiinţific, unul după altul, în textul pe care îl ai de tradus, ci înseamnă modul de a înţelege de ce traduci cum traduci, ce ai voie şi ce nu ai voie să faci, dar mai ales înseamnă să poţi atinge echilibrul dintre creativitate şi fidelitate faţă de textul-sursă, producând în acelaşi timp o transpunere cât mai bună în limba-ţintă.

Astfel, traducerea este atât o artă, cât şi o ştiinţă, sau chiar ştiinţa de a produce artă. Omul este o fiinţă inteligentă, înzestrată cu atâtea calităţi şi moduri de a percepe realitatea din jurul său, încât nu trebuie să ne temem - sau să sperăm - că traducătorul va putea fi înlocuit prea curând, în orice situaţie, pentru orice tip de text şi domeniu şi indiferent de combinaţia de limbi, de programele de traducere automată. Până când inteligenţa artificială nu va include şi componenta inteligenţei emoţionale, orice automatizare a procesului de traducere nu rămâne decât o iluzie. Până atunci, la Biroul de Traduceri Champollion ne putem bucura în continuare de arta, meşteşugul şi ştiinţa traducerii.