AFACERI CU LICURICI Speculaţii la speculaţiile lui Băsescu

Subiectul speculaţiilor acţiunilor "Roşia Montană Gold Corporation" la Bursa din Toronto este vechi de cinci ani, deşi tema panamalelor este mai bătrână cu 125 de ani; prin 2007, Allen Hill, preşedintele "Gabriel Resources" şi al subsidiarei "Roşia Montană Gold Corporation" (RMGC), a reacţionat la obiecţiile formulate de Fundaţia Soros din România, privitoare la nocivitatea (atât culturală cât şi ecologică) a proiectului minier de aici, ară­tând că George Soros este acţionar important al Newmont Minning (din Denver, n.n. - o com­panie la care Soros s-a asociat din 1993), care deţinea pe atunci 19% din Gabriel Resources.

Soros a răspuns, la acel moment, că Fundaţia este independentă şi că el însuşi nu este implicat nici direct, nici indirect în afacerea Roşia Montană, o declaraţie care ar putea uimi, dacă n-am accepta ca, în afaceri (aşa cum se întâmplă şi la bursă), proprietatea se poate înstrăina, în chiar ziua declaraţiei şi poate reveni poimâine, astfel ca aserţiunea să devină adevărată, deşi e incorectă.

Pentru că, ulterior (anul trecut), ecranul Bursei din Toronto a afişat succesive tranzacţii ale lui Soros - atât cumpărări cât şi vânzări de acţiuni la companii miniere, între care şi Newmont.

Desigur, cu toate că este greu de dovedit că ar avea loc realmente, principiul mecanismului îl cunoaştem: vinzi acţiunile când preţul lor creşte la bursă (de obicei, datorită fie al unui progres în procesul de autorizare, fie datorită vreunei declaraţii favorabile proiectului, făcută de o importantă figură politică, de preferat, preşedintele Traian Băsescu) şi apoi le cumperi la loc, când preţul scade (de obicei, datorită vreunei obiecţii a lui Laszlo Borbely - maghiarii au fost acuzaţi că vor să reţină aurul de la Roşia Montană pentru ei înşişi, la eventuala obţinere a autonomiei sau că o firmă ungurească ar vrea să preia concesiunea zăcământului -, ori pentru vreo amânare a autorizării, sau pentru că vreo altă figură politică, ori aceeaşi, reclamă revizuirea contractului, sau pentru că... Fundaţia Soros ia atitudine contra proiectului).

Sensibilă la aspectul speculaţiilor, presa a relatat că, începând din martie 2011, George Soros şi-a vândut toate acţiunile deţinute la Newmont, precum şi pe cele de la Caterpillar Inc. (producătoare de echipament pentru industria minieră), pentru ca, trei luni mai târziu, în luna iunie 2011, să răscumpere acţiuni la aceleaşi companii şi, în plus, la alte 20 de companii cu profil minier.

Iertată-mi fie neutralitatea în subiect, mă văd obligat să atrag atenţia că, sub presiunea crizei financiare mondiale, materiile prime au devenit vedeta investiţiilor, din pricina neîncrederii în bănci şi bani, fie ei euro, fie ei dolari şi chiar oricare altă monedă, astfel că motivaţia tranzacţiilor este deosebit de verosimilă, chiar şi în lipsa oricărei manipulări.

Evident, speculaţiile bursiere nu au de ce să fie incriminate, prin sine, ci, doar, dacă speculatorul determină, într-un fel sau altul, fluctuaţia preţului, îi cunoaşte anticipat variaţia şi profită de asta.

Deşi astfel de manipulări nu sunt uşor de dovedit, presa le-a luat drept certe dar şi politicieni ca deputatul PSD Mugurel Surupăceanu, care a avansat ideea (mi s-a părut originală) că Soros ar vrea să preia minele de la Roşia Montană ca să le exploateze el însuşi (el invocă: "După ce s-a estimat oficial că provincia Kosovo deţine 17 miliarde de tone rezerve de cărbune alături de mari cantităţi de aur, argint, plumb, cadmiu, uraniu, nichel sau petrol - George Soros a şi fost vehiculat ca principal interesat în a cumpăra complexul minier Trepca, de la Kosovska - Mitrovica").

Ceea ce mă miră este că, având ideea speculaţiilor atât de bine fixată, presa nu reacţionează, totuşi, în această idee, la repetatele intervenţii publice ale preşedintelui Traian Băsescu în favoarea proiectului de la Roşia Montană, ci în cu totul altă idee - îl acuză pe preşedinte de şpagă şi de înstrăinarea bogăţiilor ţării.

Eu sunt dintre aceia care nu-i refuză preşedintelui Băsescu calitatea de patriot.

Motivul pe care îl invocă preşedintele ca să susţină Proiectul Roşia Montană este verosimil - crearea de locuri de muncă, reluarea mineritului în România, pentru că indus­tria extractivă şi-a recăpătat preţuirea, pe plan mondial, din cauza crizei financiare mondiale.

Da, sunt motive verosimile.

Dar nu certe.

Şomajul este şi va fi întotdeauna o problemă a societăţii, dar şomajul românesc stă prin subsolul Europei, pe undeva între 5 şi 7%, pentru că lucrătorii ne-au plecat cu milioanele să-şi caute norocul la ei, iar noi naştem mai puţini decât murim, cu grijă să nu ne solicităm prea tare hărnicia pentru prea multe guri de hrănit, sub douăzeci de ani de guvernare oribilă.

Deci, da, este bine să creăm locuri de muncă, dar ideea nu are rezonanţă americană din discursul preşedintelui Barack Hussein Obama II, pentru că nu suntem în situaţia lor.

Cea de a doua idee, că mineritul reprezintă o oportunitate mondială, este purtătoare de aceeaşi jumătate de adevăr, pentru că industriile extractive realmente concentrează interesul actual, dar şi dintotdeauna şi este o aiureală să închizi şi să deschizi mine, în funcţie de asta, pentru că numai ce ai deschis-o şi gata, te şi afli într-un alt moment economic.

În sfârşit, apropo de motivul invocat altădată, că aurul a ajuns la mare preţ şi că, deci, ar fi grozav să ne alimentăm vistieria cu aur, începând să-l extragem de la Roşia Montană, trebuie spus că vistieria noastră nu va primi niciun gram de aur, în urma exploatării minei de acolo, ci redevenţe (şi dividende, după acoperirea datoriilor către Corporaţie, adică, probabil, în ani de zile de la începerea exploatării, sau, chiar, niciodată).

Deci, dacă preşedintele Băsescu este patriot, cum eu nu refuz să cred, iar proiectul are justificări de oportunitate îndoielnice, atunci ce îl mână-n luptă pe preşedintele Băsescu, atunci când ţine discursuri publice în favoarea afacerii Roşia Montană?

Răspunsul ţine de domeniul fanteziei.

N-avem decât să raţionăm, în cazul lui Băsescu, la fel ca în cazul sus­piciunilor asupra lui Soros.

Hai să ne imaginăm că, de câtva timp, Traian Băsescu şi Adriean Videanu deţin, împreună, 10% din afacerea Roşia Montană, prin interpuşi, astfel că faptul să nu poată fi dovedit, cum ar zice Ioşca.

Din acel moment, totul se clarifică.

Devine coerentă această încâlceală de autorizări promise şi tărăgănate, comportamentul dezordonat al autorităţilor noastre, declaraţiile politice pentru şi contra Proiectului de la Roşia Montană.

Ca preşedinte, dar, mai ales, cum e preşedintele Băsescu de dă goluri, apără şi aplaudă, poţi determina fluctuaţia acţiunilor Roşiei Montană la Bursa din Toronto, ori de câte ori vrei să-ţi cumperi o sticlă de ţuică şi n-ai bani.

E simplu, îţi cumperi acţiuni înaintea discursului şi le vinzi după aia.

Am mai făcut de-o ţuică.

O bei cu Soros, la Neptun, seara, la lumina licuriciului.

Iar, exploataţia... dar cine-i mai duce grija?!

Banul iese din vorbe, iar Româ­nia, de fapt, nu-şi înstrăinează avuţia.

Ce naiba?!

E patriotic!