Afacerile grupului Albalact au crescut la 121 milioane lei, în primele trei luni

Elena Deacu
Companii #Agro-alimentar / 29 mai 2015

Stephane Batoux, Director General Albalact

Stephane Batoux, Director General Albalact

Acţiunile companiei vor fi tranzacţionate pe piaţa reglementată la vedere a BVB din 3 iunie

Grupul Albalact a încheiat primele trei luni din 2015 cu o cifră de afaceri de 121.265.536 lei, cu 11,9% mai mare decât cifra de afaceri consolidată a grupului din aceeaşi perioadă a anului trecut, aşa cum reiese din situaţiile financiare consolidate, întocmite conform Ordinului Ministerului Finanţelor Publice.

Compania prezintă pentru prima dată situaţiile financiare trimestriale consolidate, întocmite conform Ordinului Ministerului Finantelor Publice 3055/2009, neauditate. Situaţiile financiare cuprind rezultatele Albalact SA, dar si rezultatele societăţilor Rarăul SA Câmpulung Moldovenesc şi Albalact Logistic SRL, pe care Albalact SA le deţine.

Profitul obţinut de grupul de companii Albalact în primul trimestru este de 3.575.491 lei, mai mare cu 24% faţă de profitul din aceeaşi perioadă a anului trecut, se arată în aceleaşi situaţii financiare consolidate conform OMFP 3055/2009, neauditate.

"Vom continua aceeaşi strategie pentru o creştere sănătoasă a afacerilor, iar premisele sunt bune şi ne dau încrederea că la sfârşitul anului ne vom atinge obiectivele. Aşa cum am promis, continuăm să dezvoltăm portofolii şi să ne extindem în categorii pe care le considerăm de viitor. Am adus deja în piaţă un produs nou, care dezvoltă portofoliul de iaurturi al brand-ului Zuzu pe segmentul Sănătate Activă, acolo unde găsim din ce în ce mai mulţi consumatori. Este vorba despre gama Zuzu Bifidus, iaurturi cu culturi lactice vii care sunt benefice pentru sănătatea sistemului digestiv. Vom veni anul acesta şi cu alte inovaţii, atât la nivel de produs, cât şi la nivel de ambalaj. Şi contextul economic în 2015 ne permite să fim mai optimişti. Reducerea TVA-ului la 9% la alimente va îmbunătăţi puterea de cumpărare şi credem că va duce la o uşoară creştere a consumului", spune Stephane Batoux, Director General Albalact.

Acţiunile Albalact vor fi tranzacţionate pe piaţa reglementată la vedere a Bursei de Valori Bucureşti începând cu 3 iunie 2015, când va avea loc şi deschiderea oficială a şedinţei de tranzacţionare. Bursa de Valori Bucureşti a aprobat listarea companiei pe piaţa principală.

Albalact a făcut demersurile din luna februarie a acestui an pentru transferul pe cea mai importantă piaţă de capital, după promulgarea Legii 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor tranzacţionate pe Piaţa RASDAQ, care va fi desfiinţată până în luna octombrie.

În 2014, Albalact a finalizat investiţii de aproximativ 8 milioane de euro pentru modernizarea şi extinderea capacităţii de producţie a fabricii de la Oiejdea, din judeţul Alba. Investiţiile au fost gândite să susţină creşterea companiei în următorii ani şi să-i consolideze poziţia pe mai multe segmente de piaţă.

Albalact are un portofoliu de peste 150 de produse, comercializate sub cele 5 brand-uri ale sale: Zuzu, Fulga, De Albalact, Rarăul şi Poiana Florilor. Compania deţine 99,01% din acţiunile societăţii Rarăul din Câmpulung Moldovenesc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb