Afacerile Sameday Courier au urcat cu 15% în primul trimestru

M.F.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 mai 2016

Sameday Courier a raportat o cifră de afaceri de trei milioane lei în primul trimestru al acestui an, cu 15% peste nivelul din perioada similară a anului trecut.

De asemenea, profitul a crescut cu 13,7 %, la 543.688 lei, la o rată de peste 18%.

Managementul Sameday Courier estimează, la nivelul întregului an 2016, o creştere a cifrei de afaceri a companiei peste media pieţei din toate punctele de vedere, vizând atingerea unui volum în valoare de aproximativ 11 milioane lei şi o profitabilitate de două cifre.

La jumătatea lunii februarie a anului trecut, Sameday a devenit primul operator românesc de curierat rapid listat la Bursa de Valori Bucureşti şi prima companie românească listată pe platforma AeRO a BVB.

"Venim cu o nouă veste bună, după ce am anunţat deja faptul că propunem şi în acest an acţionarilor în luna mai distribuirea unor dividende aferente anului trecut cu un randament brut de peste 6 %, superior celui de anul trecut şi dobânzii bancare. Anul acesta avem o creştere de două cifre a veniturilor şi a profitului, am depăşit deja după primul trimestru profitul realizat pe întreg anul trecut şi suntem în linie cu ţintele stabilite pentru acest an. La fel ca în fiecare an din ultimii trei, rezultatele ne determină să afirmăm că este cel mai bun trimestru al nostru de până acum", a declarat Lucian Baltaru, acţionar şi General Performance Manager la Sameday Courier, potrivit Mediafax. Majorarea cifrei de afaceri a fost determinată de creşterea volumului de trimiteri, în condiţiile în care toate liniile de business au înregistrat evoluţii pozitive. Creşterea cifrei de afaceri a fost susţinută de dezvoltarea segmentul de livrări în aceeaşi zi, concomitent însă cu majorarea volumului proiectelor cu livrare adresată, a doua zi.

"Piaţa se consolidează, însă în acelaşi timp creşte, iar provocările vin în primul rând din zona de ges-tionare operaţională a dezvoltării. Creşte zona de e-commerce, livrările către persoane fizice, creşte nevoia pentru livrările programate la anumite ore şi am văzut evoluţii care ne-au determinat să venim în întâmpinarea nevoilor clientului destinatar, de a controla cât mai bine nu doar la ce oră primeşte ceva, dar şi unde o poate face. Prin urmare, am demarat deschiderea în regim de permanenţă a unor puncte de livrare fixe", a afirmat Octavian Bădescu, antreprenor şi fondator al Sameday Courier.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb