Afurisenia PSD

MAKE
Ziarul BURSA #Editorial / 19 iunie 2017

MAKE

În calitate de Papă al PSD, Liviu Dragnea a emis o "Bulă" de partid feroce prin care autorizează pe oricine să obstrucţioneze guvernarea şi îngăduie ca premierul Sorin Grindeanu să fie rănit de oricine îl întâlneşte, cu orice-i vine la mână.

Atât Sorin Grindeanu, cât şi oricare îl ajută sunt excomunicaţi din PSD, o afurisenie căreia deja i-a căzut victimă Victor Ponta, venit de nicăieri să preia Secretariatul General al Guvernului, în Palatul Victoria părăsit de miniştri.

Se rostesc vorbele grele: trădător, tiran, comunist, securist, Ghiţă.

Este un algoritm: întâi îl pupi, îl lauzi, îl înalţi (chestia e reciprocă: eu pup poala popii, popa pupă poala mea), apoi treci la sudalme, astfel că ce-ai pupat devine organ urinar.

Comunicatorii de partid ar prefera ca şi noi, poporul, să pupăm poala popii şi apoi să scuipăm ce-am pupat.

Dar, succesul în această înfruntare constă în a nu înţelege ceea ce spune ălălalt, o ţii langa, înainte - trădător, tiran, comunist, securist, Ghiţă - asta face deliciul publicului, pentru că, oricum, este un deliciu să asişti la terfelirea cuiva care fusese prezentat mai înainte drept extrem de onorabil, mai ales că se terfeleşte reciproc cu ălălalt organ urinar.

Se pune întrebarea: care este adevărul?

Oamenii ăştia sunt supăraţi şi poate că vorbesc şi ei, aşa, la mânie, poate că nu-s trădători, tirani, comunişti, securişti, Ghiţă, ci doar oameni onorabili cărora furia le-a luat minţile.

Ei bine, nu, eu cred că abia acum spun ei adevărul.

Până acum au fost complici în vânzarea de iluzii poporului şi acum, scârbiţi, ne spun ce ştiu unii despre alţii.

Vorba lui Grindeanu: "Adevăratul Grindeanu este cel de ieri şi de astăzi".

Păi, da, cred asta, dar trebuie să extind principiul, aşa că o cred şi pe ministrul de interne demisionar Carmen Dan, care a spus despre Grindeanu: "Nu mai funcţionează normal. E doar o păpuşă a cărei cheiţă se întoarce ritmic şi periodic."

Are cineva vreun dubiu că Grindeanu n-ar fi o păpuşă cu cheiţă?!

Carmen Dan a mai spus ceva care este destul de subtil, cum că, atunci când a fost votat de Comitetul Executiv al PSD pentru a fi premier, Sorin Grindeanu era alt om, în timp ce acum "are o problemă care ţine de dereglarea unor mecanisme care ar trebui să îl ajute să funcţioneze normal".

Fostul ministru de interne sugerează că Grindeanu este ipocrit şi linguşitor, (şi cred că aşa şi este, ipocrit şi linguşitor), dar subtilitatea stă în altceva, stă în afirmaţia implicită că dacă ar fi funcţionat normal, atunci Sorin Grindeanu şi-ar fi dat demisia din Guvern la ordinul partidului, aşa cum a făcut Carmen Dan însăşi.

Adică, la supărare, această onorabilă doamnă Carmen Dan nu mai bagă de seamă că ea însăşi se consideră o păpuşă cu cheiţă, care, însă, funcţionează normal, pentru că şi-a dat demisia când i-a fost întoarsă cheiţa, cum păpuşi cu cheiţe sunt şi ceilalţi miniştri demisionari.

Imaginea de Guvern de paie ne şochează?

Nu, bineînţeles că ştiam că miniştrii Cabinetului Grindeanu sunt papucii lui Liviu Dragnea, care trebuie să-i îndeplinească ordinele mecanic; nu afirmase Grindeanu că "partidul" (adică, el însuşi) va evalua realizările miniştrilor, pe grila programului de guvernare?

Oare există cineva care să-l fi luat în serios când vorbea despre criteriul programului de guvernare?

În asta, cert a fost doar că Dragnea şi-a afirmat controlul asupra Guvernului; nu avem nici un fel de certitudine că l-ar îngrijora, realmente, îndeplinirea programului de guvernare.

Programul de guvernare personal al lui Dragnea este să scape de puşcărie.

Dacă scapă de puşcărie, atunci rămâne preşedinte PSD şi rămâne cu tot ceea ce a agonisit; dacă îl bagă la puşcărie, poate să piardă tot ce are, nu doar un biet program de guvernare.

Asta-i problema cu puşcăriabilii aflaţi în funcţii de preşedinţi.

Va mai amintiţi de Valeriu Zgonea?

Cu doar un an în urmă, Zgonea, care era preşedinte executiv în PSD, a vrut să fie preşedinte plin şi a amintit partidului că lui Dragnea nu-i poate fi alocată calitatea de preşedinte (râvnită de el), întrucât are calitatea de puşcăriabil şi cele două calităţi sunt incompatibile.

Rezultatul a fost că Dragnea l-a dat afară pe Zgonea din funcţia de preşedinte executiv, l-a dat afară din PSD şi oricât s-a încleştat el de scaunul de preşedinte al Camerei Deputaţilor pe care îl ocupă, (precum Grindeanu, acum, de scaunul de premier), Dragnea l-a dat afară şi de acolo.

Ştiţi cum arată o afurisenie standard?

Iat-o:

"...coboară-l mai jos decât pe orice păcătos, fă-l să dispară, nimiceste-l, dă-l morţii, fă-l să piară!".

Cuvintele nu au fost rostite, dar plutesc.

Opinia Cititorului ( 39 )

  1. Sa ne sufle-n saxofoane!

    Mă întreb dacă un public normal la cap s-ar delecta cu spectacolul grotesc la care asistăm.

    Cred ca un public avizat n-ar suporta și i-ar scoate pe protagoniști în șuturi și huiduieli, împroșcându-i cu laturi și ouă stricate. 

    1. Din pacate avem curajul sa vorbim deschis in anonimat. Cand o sa ajungem sa vorbim deschis si fara sa ne temem? Cine vrea sa ne cunoasca poate sa ajunga pana la noi exista metode. Si ce daca? Ne temem? Daca premierul spune ca a trait in minciuna pana acum cateva zile inseamna ca situatia noastra ca natiune e mai grava decat ne-am putea imagina! Daca maine se voteaza legile propuse de UDMR pentru mine PSD este un partid TRADATOR!

    Ati spus ca o sa scrieti despre cazul meu cu referat de 10 sec stat jos la un program de 12/24 intr-o multinationala, acum decizia e definitiva.

    Justitia in prima faza mi-a dat dreptate dupa care s-a corectat ca banul la ban trage? 

    1. Trimite-ne informatia, te rog!

    Venit la guvernare printr-un program electoral, MINCINOS, FALS, IREAL, P.S.D. a aruncat tara in HAOS, DERINGOLADA si NEINCREDERE!!!!Exista o singura solutie, alegeri anticipate cat mai curand!!!!P.S.D.=MAFIA

    1. Alternativa este PNL, USR = mafia securistă.

    Potrivit loțiunii, cică "există politicieni care și-au pierdut iremediabil busola bunului-simt, onoarea și demnitatea",

    Eh, puțini dintr-ăștia, se numără pe degete :) și, oricum, lipsa de caracter se poate remedia, nu-i așa? 

    Asta după declararea pierderii în Mon. Of.

    "Pierdut busolă. O declar nulă și mă ... defechez în ea." 

    Impresia este ca tot circul porneste de la faptul ca guvernul nu a facut nimic pentru promovarea ,sub orice forma, a Ordonantei 13 pentru dezincriminarea abuzului in serviciu.

    1. ....Totul porneste de la Ord.13....De 6 luni Tariceanu si Dragnea sunt interesati de Dosarele lor Penale si cum sa o schimbe pe Kovesi si sa mai taie ceva din prerogativele Presedintelui...ca......doar ..doar vor mai putea "sterge" ceva din dosarele penale....

    Se spune ca Dragnea e dictator,dar vad ca Grindeanu e si mai dictator.Dupa cum se comporta cred ca se crede lider planetar.Si mimica lui cu strambaturi,privirea tulbure ,miscarea mainilor....asta nu e de un leader normal.

    ... eu pup poala popii, popa pupă poala mea. 

    Make, asta cu poala popii eu o stiam in alta varianta. 

    Make, atâta te-ai învârtit pe subiectul Carmen Dan până ai uitat de la ce te-ai pornit.

    Declarația lui Grindeanu, recunoașterea lui însuși că el este cel de azi, dovedește faptul că a jucat teatru la investirea în funcție. 

    Zgonea era o trompetă SRI, iar serviciile mai numeroși infilitrați în partid. 

    Nu prea văd cum ar putea fi grești să dai afară trompetele serviciilor. Ar fi nedemocratic dacă n-ar face-o..

    Activitatea lui Kovesi este destul de transparentă în înregistrările scăpate în presă, iar pușcăriabilii înfierați de către slugile securiste sunt, de fapt, victime ale mafiei securiste. 

    1. mai au numeroși

      Asa ai inteles tu, ca as fi uitat de la ce am pornit?

      Pai, am pornit de la ipocrizia lui Grindeanu, am trecut prin ipocrizia lui Carmen Dan si prin caracterul de marionete ipocrite al tuturor ministrilor, ajungind la ipocrizia papusarului Liviu Dragnea, el insusi o papusa cu mecanism stricat.

      Dar tie, papusa, nu-ti place ca Dragnea n-a fost scos drept personaj pozitiv. 

      Sunt sigur că la nivelul angajaților Bursa ești capabil să faci diferența între păpușile Carmen Dan și păpușile Grindeanu.

      Ai spus ceva sau replica iti este o interjectie?

      Articolul domnului Make scoate in evidenta concluzia la care orice om normal ajunge!

      Felciitari pentru maniera usor ironica de a spune adevarul! Ati produs catarsisul, cel putin pentru mine si toti colegii mei.

      Ati pus punctul pe i! 

      Make. scuze iar am trimis fara sa recitesc!

      Admiratie pentru Ponta, care sare in ajutorul unei victime!

      Asta demonstreaza ca nu este afurist si are calitati umane, ceea ce nu exclude pe cele de viitor leader! 

      ...Ordinea ..papusarilor : Dragnea...Dragnea....Shhaideh. ....Olguta...Firea...Carmen ...Grindeanu

      Mai grav este ca scri fara sa gandesti. 

    daca este cineva din CExul PSD fara dosar penal?

    1. Dosare făcute de mafioții din DNA?

      „fapta nu este prevazuta de legea penala” marca DNA 

      Bine ai spus mafiotii din DNA! Paradoxal coruptii inlatura coruptia din Romania!

      Cel mai mult mi-a placut metafora afurisenia PSD!

    Pai facura ei computer de diagnosticheaza cancerul mai bine decat doctorii dar n-avura timp sa faca un computer care sa guverneze :) Adica , bagi programul , intorci cheita si gata :) De la engleji ni se trage :)

    Or fi bani sau n-or fi asta e intrebarea ... Circ vad ca avem :)

    Dragnea e mic iar PSD este mare (adica numeros). Cand ii vad pe membrii de vaza cum pupa ghiulul lui Dragnea ma intreb CE ii face pe acesti membri sa faca acest lucru. Concluzia mea este ca umbra lui Iliescu s-a imprimat in FUNCTIA de presedinte, pentru ca Iliescu chiar era un leader si oamenii lui chiar il urmau crezand in el ; in cazul de fata Dragnea este mic dar oamenii cumva il urmeaza far neaparat sa creada in el. Probabil ca FUNCTIA a devenit precum TUXEDO din filmul ala cu Jackie Chan.

    1. Continuand in aceeasi nota, cred ca si eu daca as fi in functia aia m-ar urma oamenii, chiar daca n-ar da 2 bani pe mine. Este foarte interesant, caci in aceasta ipoteza functia este mai importanta decat omul care o indeplineste. De ce ? Oare ajungem la cultura paternalista in care presedintele este imaginea tatalui care cand iti da o bom boana si te mangaie pe cap , cand iti da o zmetie ?

    Dragnea parca spunea ca nu le poate impune parlamentarilor PSD cu cine sa voteze "când este vorba despre oameni", asta atunci când PSD a votat impotriva aprobarii cercetarii penale. Acum insa, se pare ca Dragnea le-a putut foarte bine impune sa voteze impotriva propriului guvern, sau mai bine zis impotriva primului lor ministru, fiind deci vorba tot despre "oameni", sub amenintarea excluderii din partid.

    Asa ceva nu se numeste partid, ci clan mafiot. Asta nu inseamna ca celelalte partide ar fi mai de doamne-ajuta in acest sens. Si ma refer la celelalte *partide*, nu la USR, care este o asociatie de bune intentii care se abtine de la orice fel de opinii politice. 

    Sper sa nu se ajunga la alegeri anticipate fiindca m-as intreba din nou "eu cu cine votez" chiar fara sa ma turmentez. PNL e mai rau decat era in decembrie trecut, USR la fel, ma prefac ca nici nu stiu ca exista partidul lui Basescu, si nici Basescu, sunt roman asa ca UDMR nu este o solutie, cred ca Partidul Progresist Roman inca nu s-a infiintat...

    De cand am vazut rezultatul alegerilor am zis ai de pusca noastra.

    Zgonea cu cel de la Iasi au opus ceva rezistenta dar acesti gainari fara o parere gandita de ei ce rezistenta sa puna? 

    Dragnea le-a cerut sa faca circ circarilor! 

    E vara trebuia sa construiasca ceva drumuri, sa alinieze salariile de la stat cu cele de la privat. 

    Lumea e in concediu sau cu gandul la concediu. 

    Aceasta face parte din " planul de guvernare"! Olguta tot spunea ca e un guvern provizoriu, Dragnea nu prea vrea sa fie prim ministru?!? Pierde alegerile prezidentiale?

    Cum vorbeste un alcoolic cu copii lui.

    Avand demisia in alb nu trebuia sa plece cel care a solicitat asa ceva? Curios ca nimeni din Parlamentul European nu s-a sesizat, din cel american etc. Asa este si la ei in partide? 

    Inalta Curte de Casatie si Justitie cum permite demisia in alb in Parlamentul Romaniei? Teoretic acei oameni sunt votati de o parte din popor fara ghilotina deasupra capului.

    Pentru demisiile in alb trebuie anticipate, dupa parerea mea. 

    "Programul de guvernare personal al lui Dragnea este să scape de puşcărie.

    Dacă scapă de puşcărie, atunci rămâne preşedinte PSD şi rămâne cu tot ceea ce a agonisit; dacă îl bagă la puşcărie, poate să piardă tot ce are, nu doar un biet program de guvernare.

    Asta-i problema cu puşcăriabilii aflaţi în funcţii de preşedinţi." 

    La inspirata si nevinovata intrebare: “Din ce se luara, maica?”

    "Sa sititi ceva, cel de ieri si de astazi, asta este adevaratul Sorin Grindeanu", a marturisit prim-ministrul, la remarca presei care i-a spus ca Liviu Dragnea a afirmat ca de la o vreme s-a schimbat si nu il mai recunoaste.  

    “Carmen Dan, care a spus despre Grindeanu: "Nu mai funcţionează normal. E doar o păpuşă a cărei cheiţă se întoarce ritmic şi periodic."” 

    Umbla pe surse zvonul ca intradevar Grindeanu a fost intors de cineva, inca nu se stie concret de cine, doar se banuieste, cu o cheita magica.  

    Astea fiind spuse, cum apare o alte mari intrebari: Grindeanu a fost intors impotriva propriului partid sau impotriva politicii propriului partid? Adica el si aceia care manevreaza cheita prin care a fost el intors au facut aceasta pentru a intoarce tara de pe drumul spre prapastie, adica in folosul tarii sau al lor personal si a altora ca ei? Oare este oare posibil sa mai fie forte progresiste in scumpa noastra tara? 

    Sa vedem cine va da raspunsul la aceaste intrebari? 

    Asa se face simtit progresul: un raspuns correct la o intrebare naste alte multe intrebari. In acelasi sens, un venereabil professor s-a exprimat la cursul festiv de inceput de an universitar: Draghili, intodeauna cind o solutie are un avantaj, fiti siguri ca are si zece dezavantaje.

    F. nefericita analogia cu Papa de la Roma..... chiar ma intreb de unde apetitul ziaristilor romani pentru acest mod "forte" de a face publicistica. In ultima vreme Bursa abunda de astfel de "dezacorduri".

    1. Si de ce ar fi nefericita?!

      I-au murit aplaudacii. 

    As retine in rezumat:

    " În asta, cert a fost doar că Dragnea şi-a afirmat controlul asupra Guvernului; nu avem nici un fel de certitudine că l-ar îngrijora, realmente, îndeplinirea programului de guvernare. 

    Programul de guvernare personal al lui Dragnea este să scape de puşcărie. 

    Dacă scapă de puşcărie, atunci rămâne preşedinte PSD şi rămâne cu tot ceea ce a agonisit; dacă îl bagă la puşcărie, poate să piardă tot ce are, nu doar un biet program de guvernare."

    Este gata sa dea foc la tara, doar sa scape el de raspundere. 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb