Aga Sima vine, Aga Ancuţa pleacă, Aga Farmache stă

MAKE
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 2 mai 2011

Cristian Sima

Cristian Sima

Veţi spune, ca şi altădată, că mi-au murit lăudătorii, dar nu pot să trec sub tăcere că ziarul BURSA a acoperit cel mai bine din mass-media (presa scrisă, vorbită, văzută, virtuală şi telefonată) cele două Adunări Generale ale acţionarilor Burselor, organizate concomitent - vineri - la Bucureşti şi Sibiu, afişând ştirile, pe site-ul www.bursa.ro, în ordinea des­făşurării evenimentelor, în timp real.

Cititorii ziarului BURSA au aflat primii că subiectul fuziunii cu Sibiul a fost amânat la Bucureşti şi au aflat primii că, la Sibex, a fost ales preşedinte Cristian Sima (o ştire care a fost vizualizată de 200 de cititori, încă din primul minut).

Câţiva dintre cititori au băgat de seamă performanţa şi ne-au felicitat; unul dintre brokerii pe care-i preţuiesc mi-a telefonat să-mi mulţumeas­că: "Aţi adăugat o notă de excitement întregii zile!".

Mărturisesc că noi înşine am trăit evenimentele într-o notă de "excitement", deşi relatările le-am făcut din afara sălilor de şedinţă, în care nici nu am călcat, în timpul desfăşurării Adunărilor.

Se cuvine să fac o precizare; frumoasa iniţiativă a lui Siminel Andrei, care, prin 2005-2006 a des­chis porţile Adunărilor Generale ale acţionarilor BVB pentru ziarişti, inaugurând ceea ce am crezut că va deveni tradiţie în transparenţă, a fost curmată încă din prima Adunare prezidată de Stere Farmache, în primul său mandat de preşedinte. Ca să-şi asigure accesul direct la informaţie, unele publicaţii au apelat la un subterfugiu: au cumpărat câte o acţiune la Burse şi s-au folosit de dreptul de acţionar ca să participe la Adunările acţionarilor.

Este o cale.

Nu o agreez.

Sunt ziarist, iar nu acţionar.

Informez, nu votez.

Comentez, nu votez.

Iau atitudine, nu votez.

Îmi asum responsabilitatea informaţiei, a comentariilor, a atitudinii, dar nu vreau să particip cu votul meu la decizie (fie şi dacă votul meu ar fi o abţinere).

Nici eu, nici altcineva din redacţia BURSA nu o va face - este o convenţie internă, dupa cum, tot aşa, este o convenţie internă de optsprezece ani, că nici un ziarist de-al nostru nu tranzacţionează valori mobiliare. (Spre ciuda celui care nu încetează să mă numească, în comentariile de pe site, "Make manipulatoru" ", nu am avut niciodată, nu am şi nu prevăd să am vreodată vreun interes concret, material, în tranzacţiile din piaţă).

Până oficialii nu-şi vor deschide, din nou, porţile pentru ziarişti, vom rămâne în faţa lor - dispunem de suficiente mijloace specifice gazetăriei să ne informăm cititorii, chiar şi în privinţa celor mai straşnic păzite secrete...

Aveţi chestii de ascuns?!

Nu vreţi transparenţă?!

Atunci vă găurim!

REVOLUŢIA DE LA SIBEX

La Sibex s-a schimbat preşedintele.

A venit Cristian Sima.

A plecat Teodor Ancuţa.

A fost o bătălie, singura pe care Teodor Ancuţa a pierdut-o, în cei 17 ani de când este preşedintele Bursei din Sibiu, pe care a întemeiat-o şi a condus-o din victorie, în victorie.

Poate că şi asta este tot o victorie pentru Sibex: Teodor Ancuţa a crescut-o suficient ca să devină ispititoare, i-a aşezat premise să fie preluată pentru o altă dimensiune. Teodor Ancuţa anunţase că se va retrage şi că ar fi fericit ca Sibex să intre pe mâini bune, ca să se dezvolte, ba chiar, recent, a declarat că-l va vota pe Sima pentru preşedinţie.

Şi totuşi, vineri, la AGA, s-a luptat crâncen împotriva lui Cristian Sima.

De ce?!

O explicaţie ar fi caracterul lui Teodor Ancuţa: este bărbat - se retrage când vrea el, nu când vor alţii.

Altă explicaţie ar fi caracterul lui Cristian Sima: când vrea ceva, face orice.

Vineri, la AGA de la Bucureşti, un broker a comentat ironic: "Oare îi vor trebui, lui Sima, mai mult de două luni să pună Sibex-ul pe butuci?"

Ştiind cât de ambiţios este, am răspuns: "Nu, îi ajung doar trei zile şi asta pentru că mâine e sâmbătă şi poimâine duminică".

Sima are un plan pentru Sibex - prelungirea programului de tranzacţionare, ca să se suprapună cu orarul de funcţionare de la New York. WBS-ul, de la preşedinţia căruia a demisionat ca să candideze la Sibex, speculează pe Dow Jones, iar prelungirea programului îi dă prilejul să-şi multiplice tranzacţiile, implicit pe cele ale Sibex.

Probabil că asta nu este, totuşi, singura idee cu care vine noua echipă, care va avea nevoie, în continuare, de susţinerea lui Teodor Ancuţa, ca să mobilizeze staff-ul Bursei, la realizare.

Iar Teodor Ancuţa s-a comportat elegant după previzibila înfrângere, l-a felicitat pe Sima şi şi-a declarat disponibilitatea pentru colaborare, după cum nou alesul preşedinte Sibex a dat declaraţii în care i-a recunoscut meritele lui Ancuţa - un comportament civilizat de ambele părţi, aşezând premise pentru reluarea cooperării mai vechi dintre ei, întreruptă de lupta pentru şefie.

Într-un scenariu bazat pe ideea că nou alesul preşedinte Cristian Sima este, prin excelenţă, un speculator şi că noii membri ai Consiliului Sibex sunt compatibili cu el, poate fi prevăzut că întreaga echipă şi-a propus să crească valoarea Bursei din Sibiu, în mod accelerat, pentru ca într-un orizont de aproximativ un an, să-şi facă exit-ul în profit. Scenariul invocă interesul manifestat de SIF-uri pentru Sibex, rumorile unor noi listări pe piaţa spot a Sibiului şi optimismul aducerii Romgaz şi a altor companii din energie la Cota de acolo (pe motiv că ministrul de resort e sibian şi este susţinut de afacerişti sibieni).

Un scenariu la care realitatea unor detalii a fost completată copios cu raţionamente deductive...

APATIA DE LA BVB

Prin contrast cu sibienii, care, până pe la orele 16.00, încă nu reuşiseră să stabilească câte voturi are fiecare şi ce componenţă să aibă secretariatul Adunării (pe ideea că nu contează cine votează, ci cine numără voturile), AGA de la BVB s-a desfăşurat pe un grafic fără vârfuri, urmând pas cu pas, ordinea de zi.

Dorita "revoluţie" a schimbării Consiliului (conform cu solicitarea votului cumulativ de către deţinătorii a circa 35% din acţiunile BVB) n-a mai ridicat sala în picioare, pentru că "revoluţionarii" au fost demoralizaţi de faptul că solicitarea le-a fost respinsă pe motive (reale, de alt­fel) de vicii de formă.

În mod paradoxal, cuvântul "revocare" care nu fusese pronunţat de nici unul dintre cei nemulţumiţi de actualul Consiliu, a fost în cele din urmă rostit de Doru Nicolaescu, socotit drept un partizan al preşedintelui Stere Farmache. El a constatat explicit nemulţumirea unei părţi din acţionariat, a conchis că există dubii cu privire la legitimitatea autorităţii conducerii BVB şi a propus să se amâne confirmarea lui Grzegorz Konieczny, până la AGA din iunie, în care, probabil că se va pune problema revocării Consiliului, în întregimea lui.

Popularitatea lui Doru Nicolaescu s-a prăbuşit după propunerea asta (deşi, pare foarte rezonabilă), căci şi-a pierdut şi simpatia celor pe care îi susţine, dar el însuşi, nu cred că a trăit-o ca pe o tragedie, din două motive: mai întâi, pentru că omul este antrenat în impopularitate la scară naţională şi apoi, pentru că pră­buşirea s-a petrecut de la un nivel apropiat de cota zero.

Faptul că AGA nu a întrunit cvorumul pentru decizia fuziunii a creat o situaţie plină de tâlc: ideea fuziunii s-a născut la BVB, iniţiativa îi aparţine, în timp împotrivirea a fost mereu localizată la Sibiu. Dar Sibex-ul a adoptat decizia fuziunii în acea după amiază; dacă bucureştenii şi-ar fi dorit fuziunea, sâmbătă, în AGA amânată, ar fi putut-o vota lesne, cu un cvorum de doar 50%.

Ei bine, sâmbătă, s-au întrunit acţionari reprezentând doar 8% din capitalul social BVB!

Asta dovedeşte, ca lumina zilei, că fuziunea nu este, realmente, un subiect prin sine şi că s-a pierdut interesul pentru ea, din cauză că, între timp, au avut loc schimbări majore în structura de interese a acţionariatului BVB.

Să reamintim că, împotriva bugetului BVB s-au ridicat obiecţii şi că vicepreşedintele BVB a votat contra lui şi a cerut în mod expres să fie consemnat acest lucru în procesul verbal.

La coada comentariului, v-am păs­trat o surpriză: decizia AGA să împartă dividende, la BVB, pare să nu fie legală, conform demonstraţiei avocatului Gheorghe Piperea, doctor în drept al Universităţii din Bucureşti şi al Universităţii Sorbonne I - Pantheon din Paris.

Faptul ameninţă să devină grav, în perspectiva solicitării ca BVB să fie decapitalizată şi să distribuie drept dividende extraordinare cele zece milioane de euro rezultate ca surplus.

Dar, dacă BVB nu are dreptul legal să distribuie dividende, asta nu numai că loveşte de nulitate decizia AGA de acum, ci şi distribuirea dividendului de anul trecut...

Citiţi articolul lui Gheorghe Piperea, "Operatorul Bursei de Valori Bucureşti nu poate dis­tribui dividende acţionarilor săi".

Mai aduceţi bani de acasă?!...

Operatorul Bursei de Valori Bucureşti nu poate distribui dividende acţionarilor săi

Opinia Cititorului ( 31 )

  1. Ca de obicei ,d.MACHE e al naibii de destept cand face previziuni si cand apreciaza ''caracterele''-din America il citesc cu interesmaiales ptr.umorul subteran-si zii, azi e sambata,apoi......

    FABULOS dom'le :))

    Baiatu' asta care apostat de atitea ori e clar ca era baut. Ca si doctorul in drept piperea...

    Domnule Mache, cum ar spune cel decurind arestatu', am sa va spun pe sleau. Eu nu sunt fan de Sibex. Si nu vreau nici o fuziune.Si daca e sa ma iau dupa prezenta la AGEA, 92% din actionari nici macar nu au dorit sa discute despre ea.Fuziunea o doresc doar citiva speculatori care incearca sa cumpere ieftin la Sibiu si sa cumpere ieftin la bucuresti, adaugindu-si un levier de profit.E gindire de Tepes. Adica a ramas cu o idee si aia fixa.Ca el si numai el va face bani din fuziune.Daca o sa isi aduca aminte unii, marele aliat a lui Tepes era guralivul profesor Prunea.Care scuipa cu venin in dreapta si stinga.Si intre timp a faultat si Broker. Cine altcineva ar fi acceptat sa gireze o constructie ca cea ide la Sibiu. Nu cred ca Sima vrea fuziunea. Si nici apropiatii lui. Acolo sunt toti cei pe care pe rind Farmache i-a indepartat de ideea de piata de derivate. Si care stiu bine ca ouale nu se pun toate in acelasi cos.Ma intreb retoric...De ce as fuziona eu cu mine? Degeaba

    Ca sa parafrazez...AGA Farmache sta, dar nici el nu se simte prea bine...Stiti cum e treaba...Unde dai si unde crapa...

    1. Da, pe aga farmache nu il vedem bine deloc in iunie...Nu ca ne pare rau.

      Dar sultanul farmache sa-si ia si haremul, ca va face un mare bine bursei... 

    Asta cu prelungirea programului o asteptau rumanii de pe vremea lui impuscatu'.De aia nu este volume.Ca nu este trei schimbe.Vorba lu' domn admirator am facut umor subteran...

    Da Sima va avea mare nevoie de ajutorul lui Ancuta.In sensul ca nici vorba. Cel mai greu o sa ii fie lui Sima farairlandezul zburator, caruia tocmai ii inchiriase SIBEX o casa proprietatw cui credeti? Hai ca nici nu va trece prin cap!

    Bine...... daca insistati...A lui Ancuta. Vedeti cum se scotea din criza Ancuta? Si vanzind la suprapret mezelurile sale insusi. Ca la derivate din carne se pricepe omul... 

    1. Fii serios!SIBEXnu plateste nimanui nici o chirie ptr.tipul din Irl .!citeste -i c.v. si vezi cine e in compar. cu Sima cel cu mutra de rat ;esti doar plin de otrava si o dai afara ca sa nu te ineci cu ea!

      Ai dreptate.Tot ce spui e adevarat.Ce gindesti e gresit. In fond nu e treaba mea cui plateste chirie SIBEX. Era doar o observatie, intr-un cadru mai larg. Dimbovitionismul e foarte prezent si la Sibiu. de aia si rezultatele sunt asa "spectaculoase". Si recunosc eu sunt de vina.Pentru tot ce fac altii.

    Make te contrazic.Ideea fuziunii nu s-a nascut la BVB. Ci in capul lui Prunea.Cum el e "destept de pusca", au sarit aschii si l-au lovit pe tepes, ulea, zah, molnar. Din cauza srapnelului rezultat, i-a cauzat si argatului lui epure. Tot CA-ul BVB a rezultat din sporii acestei idei crete.De fapt ideea a prins contur atunci cind, dupa ce a bagat multi din banii brokerului in sibex prun(e)a a vazut ca nu ii va scoate inapoi niciodata.Si dintr-o data fuziunea a devenit o prioritate pentru el. Apoi a venit chis la broker. Si el ce sa zica....Ca nu prea intelege cu ce se maninca meseria asta. El e creatia lui prun(e)a. Care stie doar derivate de socialism stintific...Asa ca...."ne lasi"?!?!?!

    1. Nu, ideea fuziunii s-a nascut,ca Atena, din capul mare al lui Siminel,care a vrut sa fuzioneze tot, Rasdaq-BVB-Sibex, intr-o Acropola a pietei de capital.A rezultat necropola de azi.

      ce cauta miclaus in ca? consider ca trebuia un ca alcatuit din persoane direct implicate in piata de capital. apropo' - cat este remuneratie de membru in CA la Sibex, ca asta trebuie sa fie explicatia.

      multam. 

      pai cum sa nu caute. mandatul la cnvm sa terminat si tre sa fie si el cineva ca nu o sa astepte omu usl sa-i dea o paine? +ca procesul cu RRC se apropie de final si parca il vad linga dinel::)))

      dar cat sa fie remuneratia in ca la sibex? poate trebue sa isi tina toate cele 3-4 neveste :)) prietenii stiu.... nu?

      dar cat sa fie remuneratia in ca la sibex? poate trebue sa isi tina toate cele 3-4 neveste :)) prietenii stiu.... nu?

      scuze. din graba am sarit "i" -ul la trebuie. dar intrebarea ramane valabila :)

    Dar Paiata nu a aparut cu nimic la declaratii? Poate s-a mai domolit avand in vedere ca saptamana trecuta un coleg cu functie l-a dat in judecata... iar saptamana aceasta il va da in judecata un alt coleg!

    Sa nu sfarseasca dat in judecata si de BVb, daca tot insista sa aduca companii in faliment la bursa (cu Diverta obiecte de activitate...) 

    1. Pai daca de marketing se ocupa o specialista in tesaturi si confectii de la APACA, si mai putin sau deloc specialista in piata de capital, cum sa nu atraga si companii in faliment? Binenteles ca cea mai potrivtia "asocierea" era cu cibanul. Se chiama parca "integrare pe vertical" , nu?

      Mai este si sefa de la marketing, mare specialista, fara nici un fel de diplome, venita din jurul bucurestiului unde nici macar asfalt nu este! Dar se stie: farmache nu cultiva decat oamenii cu iq mai mic ca al lui. Caci frica este mare!

      La marketing sunt numai una si una... dar domnisoara comision, cea blonda de la marketing, care aranjeaza dansa mereu cu firmele, este multumita acum dupa aga? Ca de restul trebuie sa fie multumita: vine cand vrea, pleaca cand vrea..

      Campioana este secretara, care nu vine cu zilele... parca asta era o regula de fier inainte- prezenta la program, ma refer. 

      Sa nu o uitam pe manelista moldoveanca... alta mare specialista in marketing si piete de capital...sau in persoanele din piata de capital, mai bine spus!

    iscoada paiatei isi minte colegii,spune ca locuieste in cartierul francez,saraca.acolo nu sta ruda sa care a plantat-o la Burasa saraca chiriasa de la Constanta.

    1. despre cine vorbiti?

      Pupaza asta se crede"vedeta", dupa cum le spune colegilor. Cred ca nu stie ce inseamna asta. Cu putin ajutor o sa ajunga "diva"....

      Cum despre cine? O intreaga gradina zoo: pufi, fufi etc.. si paiata sef de zoo...Ce-as rade daca ar fi camere de luat vederi si la el in birou!... Nu se stie..

    De toata debandada aceasta de la bursa este vinovat doar un singur om: farmache. Inainte actiona la vedere, acum si-a adus o paiata si-i da ordine, de parca toti sunt sub iq -ul lui si nu-si dau seama. Un om marunt, vanitos si deloc inteligent, care a semanat numai dezbinare si rautate si cultiva lipsa de informare si scoala....si chiar gelos pe perforantele staffului sau! Cu asemenea ingrediente nu are cum sa se cladesca ceva seriossi reprezentativ pt piata de capital. Mare atentie deci la ga din iunie... asta ca nu mai scrie MAKE iarasi acelasi titlu, nu?

    1. am intrebat si anterior: dar cat sa fie remuneratia la ca sibex? nu stie nimeni?!

    Redactorul sef de la Bursa a uitat cand reporteri de la Bursa intrau in aga la BVB cu procura de la actionari...poate chiar de la Sima?

    Cam tarziu sa vorbiti de ce este corect sau nu. 

    1. Asta este o afirmatie falsa.

      Cui ii este frica de transparenta?

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb