"Western Union", unul din liderii pieţei mondiale de transfer de bani, a atins cifra de 300.000 de locaţii ale agenţilor; ultima locaţie fiind deschisă la Chandigarh, în India. Cea mai nouă locaţie Western Union este administrată de Paul Merchants Limited - unul din principalii parteneri ai companiei în India, încă din 1998. În India, sunt peste 36.000 de locaţii ale agenţilor Western Union, răspândite în peste 4000 de localităţi - metropole, oraşe de dimensiuni mai mici, precum şi sate. Aceste locaţii includ peste 8.500 de oficii poştale, peste 14.000 de sucursale ale celor mai importante bănci şi peste 14.000 de birouri ale unor companii de top din sectorul public şi privat.
Împreună cu organizaţiile sale afiliate, Orlandi Valuta şi Vigo, Western Union reprezintă unul din liderii pieţei globale a transferurilor de bani. Cererea pentru serviciile Western Union continuă să crească, datorită tendinţelor pe termen lung manifestate la nivel mondial în ceea ce priveşte migraţia, tendinţe care intensifică transferurile internaţionale de bani. Piaţa globală a transferurilor băneşti transfrontaliere este estimată la 269 de miliarde USD, iar India este cea mai mare piaţă destinatară, cu 23,4 de miliarde USD primiţi doar în 2006.
Christina Gold, Preşedinte şi CEO Western Union, a declarat: "În octombrie 2006, Western Union a finalizat separarea de First Data şi a marcat cotarea independentă la bursă, dând semnalul de deschidere a sesiunii de tranzacţionare a New York Stock Exchange. La momentul respectiv, afirmam că Western Union se află într-o etapă benefică de dezvoltare, care ne oferă oportunitatea de a ne construi viitorul - ca organizaţie independentă - pe baza aceloraşi principii de calitate a serviciilor şi de furnizare de valoare financiară care ne-au ghidat şi până acum relaţia cu clienţii şi cu partenerii agenţi. Atingerea cifrei de 300.000 de locaţii ale agenţilor ne permite să ne îndeplinim promisiunea faţă de clienţi. Prin această strategie de creştere, ne străduim să asigurăm satisfacţia permanentă a clienţilor, precum şi dezvoltarea constantă a reţelei de locaţii ale agenţilor."
Paul Merchants Limited din Chandigarh (India), Hikmet Ersek - Executive Vice President şi Managing Director, Western Union Europa, Orientul Mijlociu, Africa & Asia de Sud - a declarat: "Western Union continuă să creeze oportunităţi generoase, prin consolidarea brand-ului, prin extinderea şi aprofundarea relaţiei cu clienţii şi cu agenţii, prin reinvestirea de profituri în dezvoltarea companiei şi prin extinderea strategică a reţelei de locaţii ale agenţilor."
Compania Western Union (NYSE: WU) este unul din liderii pieţei mondiale de transfer de bani. Împreună cu organizaţiile sale afiliate, Orlandi Valuta şi Vigo, Western Union oferă clienţilor săi modalităţi rapide, fiabile şi uşoare de a trimite bani către destinaţii din întreaga lume, de a efectua plăţi şi de a achiziţiona ordine de plată. Western Union are o reţea de aproximativ 300.000 de locaţii ale agenţilor, care acoperă peste 200 de ţări şi teritorii dependente.
Paul Merchants Limited (PML), parte din Grupul "PAUL MERCHANTS", cu sediul la Chandigarh, deţine participaţii în diferite domenii, precum tranzacţiile valutare, transferul internaţional de bani, serviciile financiare, emigrarea, turismul şi comercializarea de bilete de avion. Grupul are, de asemenea, activităţi în industria de divertisment, în distribuţia de produse petroliere şi în distribuţia de servicii de telecomunicaţii. Paul Merchants Limited este listată la bursa din Delhi.
PML şi-a făcut debutul pe piaţa de schimb valutar în 1995, iar în prezent este una din principalele companii din domeniu, cotată printre primii zece comerciaţi de cecuri de călătorie American Express (AMEX) din India. Compania are o prezenţă solidă în domeniul schimbului valutar şi deţine sucursale în toate oraşele importante din India. Paul Merchants Limited era deja agent Western Union, acest nou parteneriat pe termen lung extinzând colaborarea dintre cele două companii.