Agricultorii au decis ca, la sfârşitul acestei luni, să organizeze o serie de proteste de stradă, fiind nemulţumiţi de "haosul politic" care guvernează România, a declarat, vineri seara, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură Agrostar, Nicolae Ştefan. Potrivit NewsIn, preşedintele Agrostar a menţionat că, la sfârşitul lunii, va avea loc un mare miting, în Bucureşti.
Nicolae Ştefan susţine: "Din păcate, agenda publică se orientează numai spre ceea ce se întâmplă cu segmentul bugetar. Am uitat că avem o economie care trebuie să producă. Am uitat că, din 2010, Agricultura nu mai are forme de sprijin financiar pentru că acordul cu Comisia Europeană expiră şi va trebui să regândim totul".