Agrostar cere MADR rezolvarea urgentă a problemelor din agricultură

Valentin Busuioc
Companii #Agricultură / 26 ianuarie 2015

Federaţia Agrostar a identificat o serie de probleme în agricultură şi cere ministerului de resort rezolvarea urgentă a acestora, referindu-se la modul de acordare a subvenţiilor, la "haosul legislativ", reducerea TVA la produsele alimentare, precum şi la măsuri pentru facilitarea desfacerii producţiei şi stimularea creării de locuri de muncă în acest sector.

Secretarul general al federaţiei, Horaţiu Raicu, a declarat, într-un comunicat trimis astăzi redacţiei: "Am înaintat Ministerului Agriculturii un document cu toate problemele din sector şi cu măsurile pe care le propunem pentru redresarea acestui domeniului, care, deşi are o contribuţie însemnată la PIB, a fost neglijat de toţi guvernanţii. Politicile de până acum au dus la o decapitalizare sistematică a agricultorilor români. Vrem ca agricultorul român să fie pe picior de egalitate cu fermierii din celelalte state UE, să beneficieze de aceleaşi facilităţi. Dacă alte ţări işi apără fermierii şi îşi promovează produsele, noi suntem în continuare o piaţă de desfacere şi fermierii noştri cu greu işi fac loc pe piaţă, pentru că nu sunt competitivi, din cauza unui tratament fiscal discriminator în raport cu colegii lor din UE. La acesta, se adaugă legislaţia confuză şi schimbarea permanentă a acesteia".

Astfel, Agrostar propune renunţarea la obligativitatea încasării subvenţiilor prin băncile comerciale, deoarece sumele cuvenite se diminuează prin aplicarea comisioanelor bancare.

Horaţiu Raicu a explicat: "Cerem revizuirea acordurilor încheiate cu băncile comerciale, verificarea comisioanelor şi dobânzilor practicate pentru acest serviciu, cât şi acordarea de credite cu dobânzi mici, cu termene de graţie cât mai mari, pentru producţia agricolă. Dacă se doreşte păstrarea acestei practici, normal ar fi să se negocieze cu o bancă cu capital majoritar de stat prin care să se facă aceste plăţi şi care, totodată, să acorde agricultorilor credite sau capital de lucru la dobânzi preferenţiale cu perioade de graţie avantajoase pentru agricultori".

Altă problemă este cea legată de reducerea TVA la produsele din carne. Agrostar susţine ca reducerea TVA să se facă pe toată filiera.

"Patronatul din alimentaţie susţine reducerea TVA la produsele din carne, dar nimeni nu susţine scăderea TVA la creşterea animalelor, în contextul în care noi mai creştem foarte puţine porcine, iar de vaci de carne nici nu poate fi vorba. Prin urmare, nu asigurăm din creşterea animalelor necesarul de consum, diferenţa fiind adusă din import. Atunci ne punem fireasca întrebare: cui îi este benefică măsura scăderii TVA la produsele din carne? Nu cumva procesatorilor care oricum importă animalele, iar multe din produsele din carne numai carne nu mai conţin...?" se întreabă retoric Agrostar.

Secretarul general a punctat: "De ce Ministerul Agriculturii nu s-a gândit să nu mai impoziteze producţia, creşterea de animale, creând astfel premisa susţinerii sectorului de creştere a animalelor, fapt ce ar conduce la o materie primă ieftină şi numai după aceea putem discuta de scăderea TVA-ului la procesare pentru a putea fi siguri de scăderea preţului pe produse?"

Totodată, Agrostar solicită găsirea unor variante de subvenţionare indirectă a producţiei agricole cum ar fi renunţarea integral la acciza pentru motorina folosită în agricultură. Măsura i-ar putea permite agricultorului să poată cumpăra direct de la pompă motorină pentru agricultură fără acciză, ceea ce înseamnă o scădere de preţ cu circa 50% pentru motorina utilizată în agricultură.

Altă variantă are în vedere subvenţionarea preţului la energia electrică folosită pentru irigaţii, "ştiute fiind diferenţele de subvenţie (directe şi indirecte) dintre cele acordate în România şi cele acordate în statele membre UE".

"Dacă nu se găsesc modalităţi de subvenţionare indirectă a producătorilor agricoli sau a culturilor agricole, nu putem pune pe picior de egalitate producătorii agricoli autohtoni cu cei din UE care cumpără motorina pentru agricultură la jumătate de preţ", a mai spus Raicu.

Introducerea normei pe venit a creat probleme majore şi necesită o rezolvare urgentă. Prin adoptarea acestui mod de a plăti impozit în agricultură, nu s-a făcut altceva decât să se recunoască faptul că statul nu are capacitatea de a eradica evaziunea fiscală din agricultură. Norma pe venit nu face altceva decât să impoziteze producţia, şi nu comercializarea. Prin urmare producătorul agricol plăteşte impozit, chiar dacă tot ceea ce produce este pentru consum propriu, şi nu pentru comercializare sau plăteşte impozit atât pentru ceea ce a produs pentru consumul propriu, cât şi pentru ceea ce a produs pentru comercializare. Mai mult, cuantumul acestora se stabileşte la nivelul fiecărui judeţ de către Direcţiile Agricole, care pe categorii de produse agricole stabilesc cuantumul acestora într-un mod subiectiv şi nu obiectiv şi acelaşi produs agricol într-un judeţ are un cuantum mai mare, iar acelaşi produs agricol în judeţul limitrof are un cuantum mai mic, în aceleaşi condiţii de mediu şi de sol, mai arată Agrostar.

"Să nu mai spunem de faptul că pentru crescătorii de animale nu s-a definit exact pentru ce categorie de animale plătesc impozit. Astfel, se impune reglementarea acestei situaţii pe un principiu de impozitare a comercializării şi nu a producţiei", precizează Raicu.

Prin apariţia legii referitoare la certificatele de producător se creează şi posibilitatea impozitării produselor agricole prin aplicarea unui impozit pe vânzare, deoarece pe lângă certificatele de producător se introduc şi carnetele de producător, carnete în care producătorul agricol este obligat să scrie produsele, cantităţile şi preţurile cu care acesta le-a comercializat. Prin urmare, impozitul poate fi aplicat pe baza acestor documente prin aplicarea unei cote. Situaţia este confuză şi credem că trebuie clarificată, susţin sindicaliştii Agrostar.

Nu în ultimul rând, aceştia propun chiar neimpozitarea producţiei agricole comercializate, cu condiţia ca producătorul agricol să fie organizat în cea mai simplă formă, respectiv PFA (persoană fizică autorizată), Întreprindere Individuală, Întreprindere Familială, precum şi asociaţii de producători, grupuri de producători, cooperative agricole etc, cu condiţia să comercializeze produsele pe bază de factură fiscală sau bon fiscal, putându-se stabili un prag până la care producătorul agricol să nu fie impozitat, de exemplu 200.000 euro pe cifra de afaceri.

"Propunem şi susţinem o astfel de prevedere pentru că impozitul de 16 % pe venit este un impozit virtual, impozitele pe care statul este sigur că le încasează fiind acciza, impozitele pe muncă şi TVA-ul. Prin urmare acordarea de facilităţi fiscale producătorilor agricoli până la un anumit prag, dar cu condiţia să fie cel puţin P.F.A şi să valorifice producţia obţinută pe bază de factură fiscală sau bon fiscal, după caz, nu face altceva decât să scoată la suprafaţă producţia obţinută, pe de o parte, iar pe de altă parte să creeze premisa ca PFA-ul să angajeze personal deoarece este ştiut faptul că producătorii agricoli nu pot produce şi comercializa în acelaşi timp şi sunt nevoiţi să îşi găsească alte persoane care să le vândă produsele", mai informează comunicatul.

Totodată, Agrostar cere ca în legea pajiştilor să nu se regăsească primăriile, acestea fiind "Unităţi Administrativ Teritoriale". Totodată, beneficiari ai păşunii ar trebui să fie crescătorii de animale, nu asociaţiile care nici măcar nu au cod de exploataţie. Trebuie verificat modul de concesiune a păşunilor, legalitatea încheierii contractelor de concesiune şi modul de aplicare a legii.

De asemenea, Agrostar cere de mai mult timp rezolvarea de urgenţă a statutului staţiunilor de cercetare - dezvoltare.

"Consideram că găsirea de soluţii prin acte normative pentru comercializarea producţiei agricole în vederea protejării producătorului agricol ar trebui să fie în atenţia Ministerului Agriculturii. Astfel, dacă ne gândim să avem un grad mare de absorbţie a noului PNDR 2014 - 2020, trebuie să avem în vedere şi umplerea < golului > dintre producţie şi comercializare, dacă nu dorim ca pe de o parte să absorbim bani, iar pe de alta să îi dăm înapoi", cer sindicaliştii.

Agrostar susţine şi o mai mare aplecare asupra problemelor salariaţilor din sectorul agricol care să aibă în vedere pregătirea profesională şi salarizarea.

Federaţia Agrostar are în componenţă peste 45.000 de membri, producători agricoli şi salariaţi din agricultură şi servicii conexe, atât din sectorul privat, cât şi din cel bugetar. Federaţia este una dintre puţinele organizaţii afiliate pe plan internaţional, la UITA şi EFFAT.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb