"Airbus" - aproape fără comenzi

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 mai 2009

"Airbus" - aproape fără comenzi

"Airbus" SAS, cel mai mare producător mondial de aparate de zbor, divizie a "European Aeronautic, Defence & Space" Co., a obţinut 11 comenzi în primele patru luni din acest an, din cauza recesiunii, care a afectat cererea de călătorii. Volumul este cu 97% mai mic decât cel din primele patru luni din 2008, când societatea obţinuse 432 de contracte.

Potrivit datelor publicate de "Airbus", compania obţinuse 30 de comenzi în primele patru luni, însă 19 au fost anulate. Rivalul american al companiei europene, "Boeing" Co., a avut, în intervalul ianuarie - aprilie 2009, numai şapte comenzi.

Companiile aeriene nu mai cumpără avioane, în condiţiile în care traficul aerian internaţional a scăzut cu 11% în luna martie.

"Airbus" estimează că, în 2009, livrările sale se vor apropia de cele din 2008: 483 de unităţi, iar "Boeing" - între 480 şi 485 de avioane.

Miercuri, "Airbus" a anunţat că şi-a redus producţia de aparate A380 Superjumbo la 14 unităţi anul acesta, de la 18, din cauza crizei economice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb