"Albalact" deţine 93,6% din Rarăul Câmpulung Moldovenesc

C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 octombrie 2009

Producătorul de lactate "Albalact" a participat la majorarea de capital social a "Rarăul" SA, în cadrul căreia a subscris acţiuni nou emise în valoare de 3.820.960 lei, ajungând, astfel, să deţină 93,6% din companie, potrivit unui comunicat de presă.

În toamna anului 2008, compania Albalact a achiziţionat 77% din acţiunile Rarăul Câmpulung pentru a dezvolta producţia de brânzeturi tradiţionale româneşti. Până la sfârşitul aces-tui an, Albalact va intra pe segmentul brânzeturilor sub brandul Rarăul.

Cifra de afaceri a companiei Albalact a crescut cu 30,6% în prima jumătate a acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 116.270.109 lei în semes-trul I 2009, de la 89.030.950 lei în primul semestru al anului 2008.

Şi profitul net înregistrat de companie în primul semestru al acestui an este de aproape 3 ori mai mare decât profitul obţinut în aceeaşi perioadă a anului 2008. În semestrul I 2009, profitul net a crescut cu 191.3%, de la 964.693 lei în 2008, la 2.810.474 lei în 2009. De asemenea, profitul operaţional obţinut de Albalact în primul semestru 2009 a cres-cut de aproape 3,5 ori (cu 247,8%), ajungând la 6.213.552 lei în 2009, de la 1.786.496 lei în semestrul I 2008.

"Albalact" SA a fost privatizată în anul 1999 şi este listată la categoria a II-a Bursei de Valori Bucureşti.

"Rarăul" SA este specializată în domeniul producţiei de brânzeturi, inclusiv produse tradiţionale, precum şi în producţia de lapte praf, unt şi produse proaspete tip smântână.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb