ALEGERI ÎN SUA:  Biden avertizează că o victorie a republicanilor poate slăbi democraţia

G.D.
Internaţional / 7 noiembrie 2022

Biden avertizează că o victorie a republicanilor poate slăbi democraţia

Preşedintele Joe Biden a avertizat că o victorie a republicanilor la alegerile de mâine ar putea slăbi democraţia americană, în timp ce fostul preşedinte Donald Trump a sugerat o altă candidatură la Casa Albă, relatează Reuters, conform News.ro.

Afirmaţiile, făcute la mitinguri în New York şi Florida, au evidenţiat perspectivele sumbre cu care se confruntă democraţii lui Biden, în ciuda faptului că şi-a îndeplinit promisiunile de a mări stimulentele pentru energie curată şi de a reconstrui drumuri şi poduri.

Republicanii l-au atacat pe Biden pentru inflaţia ridicată şi criminalitatea crescută în urma pandemiei de COVID-19, iar ei sunt văzuţi de non-partizani ca favoriţi pentru câştigarea controlului Camerei Reprezentanţilor şi posibil, de asemenea, al Senatului.

Controlul chiar şi asupra unei singure camere le-ar permite republicanilor să împiedice agenda legislativă a democratului Biden.

Biden a avertizat că mulţi candidaţi republicani ameninţă normele democratice, reluând afirmaţiile false ale lui Trump despre alegerile "furate" în 2020.

"Democraţia este literalmente pe buletinul de vot", le-a spus el studenţilor de la Sarah Lawrence College, la nord de New York City. "Nu poţi iubi ţara doar când câştigi".

La un miting al lui Trump de la Miami, fostul preşedinte a reluat multe dintre afirmaţiile sale nefondate cu privire la alegerile din 2020 şi a lăsat să se înţeleagă că ar putea anunţa în curând o altă candidatură prezidenţială.

"Probabil va trebui să o fac din nou, dar rămâneţi pe fază", a spus el, acuzând administraţia Biden pentru orice, de la crime violente la aeroporturi murdare.

Consilierii lui Trump spun că un anunţ despre alegerile prezidenţiale din 2024 ar putea veni în această lună.

În ciuda avertismentelor lui Biden cu privire la democraţie, mulţi dintre colegii săi democraţi au subliniat aspecte mai practice, cum ar fi munca lor pentru reducerea preţurilor medicamentelor eliberate pe bază de reţetă şi apărarea Securităţii Sociale. În timp ce mulţi au vorbit despre drepturile la avort în campanie, sondajele de opinie arată că acest subiect nu se mai numără printre preocupările principale ale alegătorilor.

Joe Biden a vorbit într-o zonă din afara oraşului New York. Guvernatorul democrat din New York, Kathy Hochul, se confruntă cu o provocare neaşteptat de grea din partea republicanului Lee Zeldin şi în tot statul lupta dintre cele două tabere este una strânsă.

Vicepreşedintele Kamala Harris a vizitat Chicago, un alt bastion al democraţilor, unde a spus că democraţii ar putea adopta legislaţia naţională privind drepturile la avort dacă ar avea mai mulţi senatori.

Prima doamnă Jill Biden a vizitat Texas, stat în care republicanii domină. "A alege pe cine conduce comunitatea noastră este o cale prin care ne putem trăi credinţa", le-a spus ea credincioşilor de la Wheeler Avenue Baptist Church din Houston.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. o victorie a republicanilor va asigura retragerea USA din sustinerea Ucrainei.

    ... si atunci... Dumnezeu sa ajute Romania la ce porcarii urmeaza!  

    o victorie a democratilor continua sa ofere protectie Romaniei impotriva fanteziilor umede de reimpartire teritoriala a Europei (inclusiv Romaniei) pe care tari si guverne total psihopate (Rusia, Ungaria) le au !  

    1. Indiferent de ce se întâmplă cu alegerile din America, Romania este si va rămâne o colonie.

      Se schimbă doar stăpânii. 

      mai bine colonie USA, decat colonie rusia

      Bancherule Vali ! Te consideram un baiat inteligent,,,,, dar cum poti sa crezi

      tampenia ca republicanii vor retrage USA din sustinerea Ucrainei ? 

      America ,dupa esecurile din ultimii ani cand s-a angajat in lupte directe in Orient 

      a revenit la vechea doctrina " apararea democratiei luptand contra raului de la mare ditanta" 

      ( nu modelele Irak,Avganistan etc)

      Keep it in minde ! 

      Da... sigur. Adica NATO e degeaba acum? Nu are Romania nici o treaba cu cine castiga in US.

      România nu mai este colonie. E mai rău. Este o țara sub ocupație și administrație militară .

      Bancherule tata, esti cumva comunist, anticrestin si adept al LGBT si al avorturilor, daca vrei sa castige bolsevicii fosilei Biden? De fapt nu e de mirare, pt ca asta e trendul ideologic pt angajatii bancilor, Big Pharma si ai marilor corporatii!

    Mai slabita ca sub regimul democrat nu a fost niciodata democratia. Sa ne aducem aminte ce au insemnat acesti doi ani.

    Cenzura in mediile online a devenit de-a dreptul comunista. Asta a pornit de la democratii castigatori in 2020 care au incercat sa muteasca opozitia care vorbea despre fraude la votul prin corespondenta la care s-a votat masiv din motive de pandemie. 

    Tot sub regimul democratilor, cenzura privind terapiile genice numite vaccinuri a fost salbatica, mai rea decat in romanul 1984. Doar simpla numire a lor "terapii genice", foarte corecta pentru orice citise in vara lui 2020 despre cum functioneaza tehnologia mRNA a fost interzisa in mediul online, si chiar in comentariile de pe forumuri sau din presa. Doar marturisirea unui CEO al Bayer, devenita faimoasa in intreaga lume, care a admis ca sunt terapii genice si care ar fi fost respinse de populatie daca ar fi fost numite asa, numai ca acum in 2020 sunt de succes si primite cu bratele deschise. Toate institutiile conduse de democrati, FDA si CDC au trebuit sa dea inapoi si sa accepte ca termenul de terapie genica este corect si propriu acestor vaccinuri. 

    Razboiul din Ucraina este chiar esenta ideologiei democrate, de absolutism progresist. Este absolutism pentru ca insusi Biden a spus aproximativ ca cine nu este progresist este un extremist si trebuie amutit. Imbecilitatea increderii oarbe in ideologie pe care democratii au aratat-o, refuzul dialogului din 2021 sau chiar 2022 cu Rusia pe teme de securitate regionala, toate ne-au condus in dezastrul economic ce se contureaza in Europa, in tarile NATO care au impus sanctiuni. 

    Un se.nil conduce SUA. Trump a avut dreptate l-au furat la voturi. Numai asa un se.nil l-a putut invinge. Nu se va schimba nimic pentru noi chiar daca ies rebublicanii in SUA. Singurul lucru bun poate opresc razbiul cu Rusia. In rest in Romania ramane cum a stabilit SUA, jaf, hotie, mafie.

    1. Foarte bine si corect punctat

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb