Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a declarat miercuri că Guvernul a anunţat că pe 20 decembrie va trimite bugetul pe anul viitor în Parlament, iar acesta ar urma să fie adoptat inclusiv în plenul comun până pe 24 decembrie, informează news.ro.
"Având în vedere că săptămâna viitoare e ultima săptămână de lucru a acestei legislaturi şi având în vedere că Guvernul a anunţat că va veni bugetul în 20 şi avem, până în 24 decembrie, 4 zile în care trebuie să dezbatem bugetul în toate comisiile şi apoi în plen, nu putem să pierdem nicio zi din acest calendar cu chestiuni politice. Ştiţi foarte bine că în mod normal avem un calendar de o săptămână pentru aşa ceva, minim, deci va trebui să ne încadrăm în 4 zile", a spus Simonis la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că în cazul în care bugetul ajunge în Parlament lunea viitoare, până marţi, în jurul prânzului, trebuie depuse toate amendamentele la Comisiile de buget-finanţe.
"În 22 decembrie, dimineaţă, să începem dezbaterile în plen şi 22, 23 şi dacă e nevoie şi 24 să aprobăm bugetul, ceea ce cred că totuşi e complicat de făcut. La buget sunt mii de amendamente care trebuie dezbătute. Dacă nu se reuşeşte închiderea acestuia până pe 20 decembrie, există posibilitatea să fie dezbătut între Crăciun şi Revelion, ori în ianuarie, în sesiune extraordinară", a afirmat acesta.