"Altex" a investit două milioane de euro într-un Megastore, la Galaţi

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Bunuri de Larg Consum / 8 martie 2007

Grupul Altex a investit două milioane euro la Galaţi în primul său proiect greenfield din ţară. Magazinul din Galaţi are o suprafaţă de 1.200 metri pătraţi, e deservit de 40 de angajaţi şi a fost realizat în parteneriat cu retailerul german de bunuri de larg consum Billa. Noul Altex Megastore are o ofertă de 5.000 de produse.

Altex are în derulare încă trei proiecte greenfield, unul dintre ele va fi realizat tot în parteneriat cu Billa, la Ploieşti, iar pentru celelalte două nu s-au oferit detalii legate de amplasament.

Pentru 2007, Altex şi-a propus deschiderea a peste zece magazine Altex Megastore. Suprafaţa medie a unui astfel de magazin va fi de până în 2.000 de metri pătraţi, iar investiţia aproximativă va fi de 1.000 euro pe metru pătrat. Investiţia totală va fi 20 milioane euro, iar numărul total al magazinelor Altex Megastore va trece de 50.

Altex are în prezent o cotă de piaţă de 25%, potrivit declaraţiilor preşedintelui companiei, Dan Ostahie, citat de NewsIn. El estimează că piaţa de electronice şi electrocasnice a atins valoarea de aproximativ 700 - 800 milioane euro anul trecut, iar pentru 2007 aşteaptă o creştere de maxim 10% generată în principal de creşterea segmentului de LCD-uri şi plasme. În 2006, pe acest segment au fost vândute 20.000 de unităţi în România, iar pentru 2007 se aş­teaptă vânzări de cinci ori mai mari pe acest segment.

Ostahie consideră că piaţa nu va fi influenţată în mod direct de noile norme de creditare ale BNR. Preşedintele Altex e de părere că nu va creşte gradul de îndatorare a populaţiei pe creditul de consum, în schimb, în mod indirect, va creşte creditul ipotecar, de unde va rezulta o achiziţie mai mare de locuinţe, care vor trebui utilate cu electrocasnice.

În ceea ce priveşte cifra de afaceri şi profitul, grupul Altex a înregistrat anul trecut o scădere la ambele categorii. Profitul a scăzut uşor, iar cifra de afaceri s-a diminuat faţă de 2005 cu 20% până la 220 milioane euro. Pentru 2007, preşedintele Altex şi-a propus consolidarea cotei de piaţă şi atingerea unei cifre de afaceri cel puţin egală cu cea din 2005.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb