ANAF a început verificarea persoanelor cu venituri mari care prezintă risc fiscal ridicat

E.D.
Companii / 6 august 2015

ANAF a început verificarea persoanelor cu venituri mari care prezintă risc fiscal ridicat
  • document ataşat INFOGRAFIC
    apasă aici pentru a descărca.

    Maneliştii, cămătarii şi persoanele publice care nu-şi declară averile, în vizorul Fiscului

    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a început verificarea persoanelor cu venituri mari care prezintă risc fiscal ridicat, metodologia presupunând mai multe etape, care vor dura cel mult şase luni sau, dacă sunt necesare informaţii din străinătate, 12 luni.

    ANAF a început, astfel, programul de verificare cu 313 dosare, de care se ocupă 60 de inspectori.

    Din totalul de 14,3 milioane de persoane care obţin venituri impozabile, ANAF a selectat aproape 300.000 pentru eşantionul semnificativ supus analizei de risc. Printre aceştia se numără asociaţi sau acţionari care au împrumutat firma cu peste 200.000 de lei, persoane care au cumpărat bunuri sau case de peste 70.000 de euro, au depozite anuale de peste 150.000 de lei sau au achiziţionat maşini mai scumpe de 25.000 de euro.

    ANAF a identificat peste 130.000 de cazuri în care diferenţa între veniturile estimate şi cele declarate este mai mare de 10%, dar nu mai puţin de 50.000 de lei.

    Mai departe, agenţia a stabilit că aproape 5.900 de persoane prezintă un grad ridicat de risc fiscal, respectiv au un risc anual de nedeclarare mai mare de un milion de lei anual, au făcut achiziţii de proprietăţi imobiliare în intervalul 2011 - 2013 mai mare de 150.000 de euro sau au cumpărat în acelaşi interval maşini de peste 75.000 de euro.

    Dintre cei 5.900 de contribuabili, 1.160 au fost eliminaţi întrucât riscul de nedeclarare de peste un milion de lei este acoperit de veniturile soţilor.

    "După 25 de ani în care inechitatea, sub toate formele ei, a marcat evoluţia României şi a românilor, a venit momentul să schimbăm această stare de fapt, măcar în domeniul fiscalităţii. Ştiu foarte bine că aşteptările de la ANAF sunt foarte mari în această perioadă şi oamenii îşi doresc să vadă lucrurile schimbate peste noapte. Din păcate, mai avem încă nevoie de răbdare, din cauza capacităţii administrative limitate. De la preluarea mandatului (aprilie 2013), am restructurat mecanismele de combatere a evaziunii fiscale, iar astăzi, Antifrauda şi Inspecţia Fiscală scot din piaţă firmele fantomă şi destructurează lanţuri de firme evazioniste zi de zi. Mentalitatea privind obligativitatea emiterii bonului fiscal s-a schimbat radical. Acum a venit momentul, după doi ani de pregătiri laborioase, să apăsăm şi mai tare pedala luptei împotriva evaziunii, inclusiv pe segmentul persoanelor fizice. Fie ele personalităţi ale vieţii publice, manelişi, cămătari etc, cu toţii fiind pentru noi doar contribuabili cu obligaţii declarative. Cu toţii vor trebui, mai devreme sau mai târziu, să facă dovada fiscalizării veniturilor cu care şi-au construit averile", a declarat într-un comunicat preşedintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu.

    ANAF a lansat "Programul de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu risc fiscal" ca urmare a analizelor de risc fiscal efectuate de Direcţia Verificări Fiscale asupra persoanelor fizice, în cadrul programului de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi mari, pe baza datelor disponibile privind veniturile declarate şi alocările de fonduri (creşteri patrimoniale, achiziţii, creanţe, cheltuieli etc.), în urma cărora au fost identificate şi alte persoane fizice decât cele din acest grup care prezintă risc fiscal ridicat - risc de nedeclarare a unor venituri semnificative şi sustragere de la plata impozitelor aferente.

    În eşantionul de risc al persoanelor fizice cu risc fiscal intră proprietarii unor averi afişate semnificative (imobile, autoturisme de lux, alte bunuri de mare valoare, creanţe din creditări acordate companiilor şi/sau persoanelor fizice, depuneri semnificative în conturi bancare din România sau din străinătate, cheltuieli personale ridicate), nejustificate de veniturile declarate.

    "Programul PFRF (privind persoanele fizice cu risc fiscal, n.r.) vizează verificarea veniturilor şi a declarării acestora începând cu anul 2011, întrucât doar pentru acestea se poate aplica atât regula de impozitare a veniturilor a căror sursă nu a fost identificată, cât şi procedura de verificare, conform normelor stabilite de legiuitor. ANAF este o agenţie de aplicare a legii, fără atribuţii în iniţierea şi aprobarea actelor legislative", arată ANAF.

    Metodologia de verificare a situaţiei fiscale personale include mai multe etape - analiza de risc fiscal, selectarea persoanelor care vor fi supuse verificărilor fiscale prealabile documentare, verificarea prealabilă documentară efectuată asupra persoanelor selectate (se desfăşoară la sediul organului fiscal, fără notificarea contribuabilului, pe baza informaţiilor şi documentelor deţinute sau obţinute de administraţia fiscală), respectiv verificarea fiscală a persoanelor pentru care verificarea fiscală prealabilă documentară a constatat existenţa diferenţei semnificative, în sensul legii, între veniturile estimate pe baza situaţiei fiscale personale şi veniturile declarate administraţiei fiscale (se desfăşoară împreună cu contribuabilului şi cu colaborarea acestuia).

    Opinia Cititorului ( 3 )

    1. Pana una alta zeci de oameni primesc salarii obscene de ceva timp pentru verificarea persoanelor cu averi mari. Sa vedem rezultatele si vorbim dupa aceea. Petarda cu bonurile fiscale la covrigi si shaormerii s-a dovedit o mare mizerie sa vedem rezultatele din noua campanie.

      Sensul initial era controlarea celor care nu au venituri dar au averi uriase. Sensul s-a deturnat tot spre cei care au societati comerciale scotand de sub lupa tocmai functionarii publici, putred de bogati care nu numai ca nu platesc taxe dar isi intemeiaza averile pe furt. Averi uriase facute din mosteniri de la tot felul de matusi sarace, daruri de nunta, retocedari de drepturi litigioase raman binemersi necontrolate sub lupa domnului Diaconu.

      Dupa instruirea celor 30 de fantastici in SUA in domeniul combaterii evaziunii fiscale si la 2 ani distanta inca asteptam rezultate si Diaconu asta vine cu lozinca ca nu se pot schimba peste noapte lucrurile. Sa vedem cind o sa se cerceteze pe el dupa ce ia spaga de la cei 5900 identificati....atunci o sa cred ca ANAF isi face treaba, pina acolo pe gura lui Diaconu mai trebuie bagata anafura !

    Comanda carte
    fngcimm.ro
    danescu.ro
    raobooks.com
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    chocoland.ro
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    leonidas-universitate.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    20 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9764
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
    Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    erfi.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb