ANALIZĂ BLOOMBERG Statele Unite nu vor intra în recesiune

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 11 octombrie 2011

Economia SUA a crescut cu 1,3% în trimestrul al doilea, în ritm anual.

Economia SUA a crescut cu 1,3% în trimestrul al doilea, în ritm anual.

Statele Unite ale Americii (SUA) par să evite recesiunea, cel puţin pentru moment, informează agenţia Bloomberg, arătând că băncile de investiţii şi-au modificat în sens pozitiv estimările privind cea mai mare economie a lumii. Modificarea a urmat anunţului de vineri al autorităţilor americane privind creşterea peste aşteptări a numărului de locuri de muncă în SUA, în luna septembrie.

"Ne-am revizuit în creştere, pentru prima oară în ultimele opt luni, estimarea privind PIB-ul SUA în semestrul al doilea: +2,5%, de la mai puţin de 2%, cât preconizam în septembrie", afirmă specialiştii "Macroeconomic Advisers" LLC.

La rândul său, Allen Sinai, preşedinte al "Decision Economics" Inc. din New York, declară: "Economia SUA nu pare să revină în recesiune. Dar, redresarea este slabă".

Analiştii arată că SUA se redresează, însă situaţia celei mai mari economii mondiale se va înrăutăţi dacă nu va fi rezolvată criza datoriilor din Europa.

Amintim că numărul de posturi din SUA a crescut cu 103.000 luna trecută, după un avans de 57.000 în august, conform anunţului făcut în 7 octombrie, de Departamentul Muncii. Economiştii aşteptau un plus de 60.000 de locuri de muncă în septembrie. În sectorul privat, numărul posturilor a sporit cu 137.000, după o creştere cu 32.000 în august.

Potrivit specialiştilor, reducerea ratei şomajului necesită crearea susţinută a circa 200.000 de posturi lunar. În septembrie, rata şomajului din SUA a fost de 9,1%, la fel ca în luna precedentă.

Doi americani, laureaţi ai Premiului Nobel pentru Economie

Premiul Nobel pentru Economie din 2011 a fost obţinut de americanii Thomas J. Sargent şi Christopher A. Sims, a anunţat, ieri, comitetul Nobel, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Academia regală suedeză a precizat că cei doi au fost recompensaţi pentru "cercetările lor empirice în domeniul cauzelor şi efectelor macro-economiei". Laureaţii "au dezvoltat metode pentru a răspunde la numeroase întrebări cu privire la legătura de cauzalitate între politica economică şi diferite variabile macro-economice precum PIB-ul, inflaţia, gradul de ocupare şi investiţiile", a adăugat comitetul.

Născut în 1943, în Pasadena (California), Thomas Sargent este profesor la Universitatea din New York. Christopher Sims, născut în 1942, la Washington, este profesor la Universitatea Princeton.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb