ANC a adoptat primele reglementări pe piaţa de broadcasting

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii / 5 martie 2009

Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii (ANC) a adoptat primele reglementări pe piaţa de broadcasting şi a desemnat Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (SNR) ca fiind operatorul cu putere semnificativă, potrivit unui comunicat ANC.

"Regulile jocului pe piaţa de broadcasting au fost stabilite. În urma finalizării procesului de consultare, am adoptat primele reglementări pe piaţa de broadcasting, am desemnat SNR ca fiind operator cu putere semnificativă şi îi impunem obligaţii

care vor duce la eliminarea problemelor concurenţiale pe care le-am identificat pe această piaţă", a declarat preşedintele ANC, Liviu Nistoran.

ANC va impune în sarcina SNR obligaţia de control al tarifelor şi de fundamentare a tarifelor în funcţie de costuri. În acest scop, ANC va consulta şi va adopta un regulament privind dezvoltarea unui model de calculaţie a costurilor, urmând ca, în termen de cel mult un an de la adoptare, SNR să dezvolte şi să implementeze acest model. Până la data implementării modelului de calculaţie a costurilor, SNR va avea dreptul de a majora tarifele pentru serviciile reglementate o singură dată

şi numai cu acordul prealabil al ANC.

"În urma analizelor de piaţă realizate, s-a constatat că există indicii cu privire la existenţa unor potenţiale probleme concurenţiale în acest sector, probleme cauzate, în principal, de poziţia de monopol deţinută de SNR pe piaţa transmisiei în vederea asigurării recepţionării de către public a programelor de televiziune şi radiodifuziune ale Societăţilor Române de Televiziune şi de Radiodifuziune", mai informează ANC.

Decizia privind identificarea pieţelor relevante ale serviciilor de transmisie în format analogic prin intermediul sistemelor radioelectrice terestre a serviciilor publice de programe de televiziune şi radiodifuziune a fost transmisă spre publicare în Monitorul Oficial al României marţi, 3 martie 2009 şi va intra în vigoare la data publicării. După intrarea în vigoare a acestei decizii, ANC va comunica SNR decizia de desemnare ca operator cu putere semnificativă pe această piaţă şi obligaţiile care i se impun, a anunţat autoritatea.

Pieţele serviciilor de transmisie în format analogic prin intermediul sistemelor radioelectrice terestre a serviciilor publice de programe audiovizuale cuprind transmisia iniţială în format analogic prin intermediul sistemelor radioelectrice terestre a serviciilor publice de programe audiovizuale la nivel naţional şi local, transportul acestor servicii de programe prin reţelele de comunicaţii electronice şi transmiterea finală, în integralitate şi fără nicio modificare, a acestor programe în vederea recepţionării de către utilizatorii finali. În funcţie de caracteristicile diferite ale furnizării serviciilor de programe de televiziune, respectiv de radiodifuziune, ANC a identificat trei pieţe relevante susceptibile de reglementare.

Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii este instituţia care stabileşte regulile pentru piaţa de comunicaţii din România şi supraveghează respectarea acestora.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb