ANDREEA PAUL: "Oscilaţia bruscă a cursului CHF nu reprezintă o vină a cetăţenilor creditaţi"

Oscilaţia bruscă a cursului francului elveţian sau al oricărei alte valute nu reprezintă o vină a cetăţenilor creditaţi, pentru care să plătească cu falimentul personal, consideră deputatul Andreea Paul.

"La fel cum nu a fost o vină a exportatorilor şi a producătorilor români falimentaţi de oscilaţia cursului dolarului sau a euro din 2004 şi ulterior pentru a atinge rata inflaţiei", adaugă deputatul.

Domnia sa arată că în mare parte din cazuri, falimentele nu apar din cauza prostului management personal sau al societăţii, cum adeseori se spune, ci din cauza perturbaţiilor externe, din cauze ce ţin direct de sistemul financiar şi deciziile din vârful acestuia sau de furt.

Astfel, consideră domnia sa, falimentarea cetăţenilor, după falimentarea producătorilor români nu este o soluţie.

Potrivit Andreei Paul, costul oscilaţiei francului elveţian este plătit integral de către cetăţenii creditaţi, iar avantajate sunt băncile care nu au dat niciodată franci celor creditaţi, ci lei la cursul zilei al francului.

De asemenea, costul aprecierii leului a fost plătit masiv de către exportatorii români şi prin închiderea unor mari capacităţi de producţie româneşti. "Avantajaţi: importatorii. Uitaţi-vă atent la politicienii care şi-au construit imperii financiare din importuri!!!", precizează Andreea Paul.

Deputatul avertizează că insolvenţa persoanelor fizice ar trebui să fie o formă de protecţie a cetăţeanului şi nu un cost suplimentar cu administratorul judiciar asupra celui care nu mai poate să-şi plătească ratele bancare.

"În cazul insolvenţei persoanelor juridice doar 3% au ieşit cu capul sus, restul societăţilor au fost falimentate sub «bagheta» administratorilor judiciari şi ai lichidatorilor în legătură directă cu mafia imobiliară, cu mafia fierului vechi şi nu numai. Ei există şi vânează mai nou şi persoanele fizice", consideră Andreea Paul.

Domnia sa propune ca soluţii protecţia cetăţenilor şi a capacităţilor de producţie românească pentru salvarea lor de la faliment, "până nu este prea târziu, în plină criză a investiţiilor şi a locurilor de muncă în România".

Andreea Paul arată: "Costul pentru statul român este mult mai mic decât falimentarea cetăţenilor şi a firmelor. Concret, avem două urgenţe: Planul naţional de salvare a cetătenilor creditaţi în valute cu oscilaţii bruşte; Planul naţional de salvare a firmelor, inclusiv obligativitatea planurilor de reorganizare pentru minimum 8 ani, aşa cum este în Franţa, sau 6 ani cu posibilitatea dublării acestui termen, în Germania, nu de 3 ani aşa cum e în România".

"Atât pentru cetăţeni, cât şi pentru firme, se impune urgent introducerea răspunderii penale pentru încălcarea confidenţialităţii procedurii de insolvenţă de către instituţiile şi persoanele implicate în dosarul de insolvenţă. De ce? Pentru că riscul reputaţional duce cel mai rapid la faliment (ex. pierderea locului de muncă, pierderea clienţilor etc.), înainte ca mandatarul ad-hoc aprobat de Preşedintele Tribunalului (menţinut obligatoriu în perioada procedurii de insolvenţă ca specialist, mediator şi cu rol superior administratorului judiciar) să evalueze şi să elimine cauzele reale care au generat cetăţenii furaţi şi România furată", consideră deputatul.

Potrivit domniei sale, în caz contrar, falimentele aduc şomeri şi asistaţi sociali, susţinuţi de către cei puţini care muncesc. Andreea Paul consideră: "Este vorba despre siguranţa naţională a României pentru care suntem chemaţi să salvăm locurile de muncă, capitalul autohton, exportatorii şi producătorii români. De ce? Pentru că societăţile cu profil de producţie sunt cele care generează servicii pe orizontală şi pe verticală, adică noi locuri de muncă. Nu cunosc niciun sistem falimentar cu o bază solidă de locuri de muncă, dar cunosc multe sisteme falimentare cu hemoragii de asistaţi sociali, falimentări, blocări frauduloase de finanţări şi creditări, inclusiv blocări de fonduri europene nerambursabile atât de necesare reindustrializării României".

Domnia sa specifică: "Nu vă bucuraţi că vecinul dumneavoastră «lacom de credite în franci» (cum se hazardează aiurea unii) intră în insolvenţă personală, căci îl veţi întreţine tot dumneavoastră, cei care munciţi şi plătiţi taxe la stat!". Nu vă bucuraţi nici că luaţi 12 sau 16 salarii compensatorii pentru că o firmă de stat intră în faliment, căci e mult mai greu să construieşti o capacitate nouă de producţie decât să o modernizezi pe cea existentă şi cu un brand puternic pe piaţă! Nu vă bucuraţi că patronul dumneavoastră «hapsân» dă faliment, căci rămâneţi fără loc de muncă!".