Angela Merkel s-a întâlnit la Berlin cu reprezentanţii Partidului Social Democrat (SPD)

V.D
Internaţional / 4 ianuarie 2018

Angela Merkel

Angela Merkel

Angela Merkel şi aliaţii săi conservatori s-au întâlnit, la Berlin, cu reprezentanţi ai Partidului Social Democrat (SPD), înainte de lansarea unor discuţii, care se anunţă complicate, în vederea încercării de a forma un Guvern.

Această primă întâlnire din acest an, a vizat înainte de toate să definească conţinutul şi modalităţile negocierilor viitoare, care încep oficial duminică şi urmează să dureze şase zile, scrie AFP.

Potenţialii parteneri au anunţat, într-un scurt comunicat emis la finalul reuniunii, că "încrederea a crescut, vom începe negocieri cu optimism".

Cancelarul în exerciţiu şi şeful partidului său aliat bavarez Uniunea Creştin Socială (CSU) Horst Seehofer s-au întâlnit chiar înainte de reuniune pentru a defini o poziţie comună în faţa social-democraţilor.

Discuţiile au început într-o atmosferă tensionată. În ultimele zile, CSU a pus mai multe condiţii, la extrema poziţiei SPD-ului lui Martin Schulz, precum o consolidare a bugetului Apărării sau o înăsprire a primirii refugiaţilor.

"Germania nu mai vrea să fie centrul de atracţie a refugiaşilor din întreaga lume", a tunat unul dintre liderii formaţiunii, Alexander Dobrindt, într-un interviu acordat ziarului regional Munchner Merkur.

Partidul conservator bavarez a respins, de asemenea, proiecte social-democrate vizând să alimenteze investiţii în educaţie.

CSU, destul de "maltratat" de alegători în scrutinul legislativ de la 24 septembrie, a intrat deja în campanie în vederea unor alegeri regionale, prevăzute în această toamnă, în Bavaria, unde majoritatea sa absilută este ameninţată de ascensiunea partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).

La trei luni după alegerile legislative din care a ieşit victorioasă dar slăbită, Angela Merkel este "condamnată" să găsească un teren de înţelegere cu social-democraţii, dacă vrea să rămână la şefia unui Executiv susţinut de o majoritate în Bundestag (Camera Deputaţilor).

Cancelarul în exerciţiu, reticent faţă de ideea unui Guvern minoritar, a eşuat în noiembrie să ajungă la un acord cu ecologiştii şi liberalii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb