ANIS: Piaţa de software şi IT a ajuns la 975 milioane euro

MIHAI GONGOROI
Ziarul BURSA #Companii #IT / 13 septembrie 2018

Piaţa de software şi IT a ajuns la 975 milioane euro

Industria IT din ţara noastră are o perspectivă de creştere interesantă, dar totuşi liniară, a declarat Teodor Blidăruş, preşedintele Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), în cadrul prezentării celui mai recent studiu.

Potrivit domniei sale, deşi ţara noas-tră este una dintre cele mai mari pieţe din Europa, "permeabilitatea tehnologiei în piaţa internă stagnează".

Conform acestuia, principalele motive pentru care această creştere va atinge în curând o fază de platou sunt "lipsa specialiştilor, nevoia de reformă în ceea ce înseamnă pregătirea specialiştilor care ies din mediul universitar şi lipsa unui ecosistem propice zonei de inovaţie şi dezvoltării de proprietate intelectuală în IT".

Reprezentantul asociaţiei a precizat: "Pe termen scurt, e greu de crezut că se pot face minuni. Probabil că la nivel de număr de specialişti, dacă am avea dublul specialiştilor angajaţi deja la nivelul industriei, în maximum 3-4 luni de zile am putea să le găsim tuturor de muncă. Asta spune multe despre nevoia pe care industria IT o are pentru reformarea sistemului de educaţie".

Conform celui mai recent studiu al ANIS, în 2017, piaţa internă de software şi servicii IT a înregistrat o creştere de doar 2,1% faţă de anul trecut, ajungând la 975 milioane de euro, în timp ce cifra de afaceri totală a sectorului IT a înregistrat un avans de 11% în 2017, comparativ cu 2016, atingând pragul de 4 miliarde de euro.

În contrast cu piaţa internă, în 2017, exportul de software şi servicii IT a consemnat o creştere de 14%, însumând 3,25 de miliarde de euro şi reprezintând 75,6% din valoarea întregului sector IT, conform aceluiaşi studiu.

Făcând referire la startup-ul românesc UiPath, preşedintele ANIS a mai spus: "Cu toţii ne bucurăm să vedem că există modele extraordinare, inclusiv la nivelul industriei IT din ţara noastră, companii care au devenit companii globale, unicorni (n.r. companie evaluată la 1 miliard de dolari) cu prezenţă pe toate continentele. Cred cu tărie că singurul dezechilibru pozitiv pe care îl putem produce la nivelul industriei în următorii 5-10 ani, nu poate să vină decât din zona de inovaţie".

Teodor Blidăruş a precizat că în alte ţări, produsele inovative sunt întâi introduse în pieţele locale, în timp ce la noi, tot ce se creează în industria IT se gândeşte pentru export.

"La nivel european, există foarte multe companii care inovează, care cresc foarte repede şi care îşi folosesc propria piaţă ca o zonă de incubare a inovaţiei. România ar putea să fie o astfel de piaţă", a mai subliniat oficialul asociaţiei.

Întrebat de cererile sectorului IT, domnia sa a mai precizat:

"Este nevoie de predictibilitate la nivelul industriei, pentru că industria de IT nu este o bulă în economia românească şi poate să fie lovită negativ atât de măsurile legislative, de instabilitatea climatului politic s.a.m.d".

Prezent la acelaşi eveniment, Eugen Schwab-Chesaru, vicepreşedintele Pierre Audoin Consultants (PAC), firma de consultanţă care a realizat studiul, a declarat că ţara noastră este văzută drept piaţa cu numărul doi din Europa de Est şi se află în primele 7-8 în Europa ca sursă de inovaţie în industria IT, pentru următorii zece ani.

Domnia sa a mai precizat: "Structura industriei IT din România va suferi schimbări majore, în sensul că ponderea în industrie a serviciilor cu valoare adăugată scăzută se va micşora, iar ponderea serviciilor cu valoare adăugată ridicată va creşte, în următorii ani".

Eugen Schwab-Chesaru a precizat că 60-70% din clienţii care îşi manifestă interesul cu privire la dezvoltarea sau intrarea pe piaţa IT din ţara noastră se uită la valoarea adăugată.

Potrivit acestuia "Creşterea costurilor salariale nu reprezintă un impediment decât pentru start-up-urile locale cu mijloace financiare limitate".

Potrivit studiului citat, productivitatea în industria IT a crescut constant în ultimii patru şi este prognozată îşi continue avansul. Conform studiului, creşterea productivităţii este relevată prin analizarea creşterilor salariale din sectorul IT.

"Asta arată că industria face progrese şi evoluează de la un an la altul", a conchis domnul Chesaru.

Pentru 2018, veniturile totale estimate a fi generate de industria de software şi servicii IT sunt în valoare de 4,5 miliarde de euro, conform studiului citat.

Evaluată la 6% din PIB, industria IT din ţara noastră numără peste 89 de mii de angajaţi şi este considerată una dintre cele mai performante industrii de la noi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb