ANRE decide azi scăderea preţului pentru gazele naturale

F. A.
Companii #Bunuri Industriale / 16 iunie 2009

Preţul energiei electrice ar putea scădea cu câteva procente, până la 3%, din luna iulie, iar preţul gazelor s-ar putea reduce cu aproximativ 5%.

Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei urmează să decidă asupra unor modificări ale preţului electricităţii, până la finalul acestei luni, iar pentru cel al gazelor naturale, până la finalul zilei de azi, a declarat preşedintele ANRE, Petru Lificiu, la un post de televiziune.

"ANRE are în vedere trei scenarii pentru scăderea preţului energiei electrice. Acesta va scădea fie la consumatorii casnici şi va rămâne constant pentru agenţii economici, fie va scădea pentru agenţii economici şi se va păstra la acelaşi nivel pentru consumatorii casnici, fie nu va fi modificat pentru niciuna dintre cele două categorii de consumatori. Pentru electricitate, preţul ar putea fi redus cu câteva procente, până la 3%, din luna iulie. O decizie în acest sens va fi luată până la finalul lunii iunie, ANRE analizând cele trei scenarii", a afirmat Petru Lificiu.

Preşedintele ANRE a menţionat că scăderea consumului nu este o condiţie unică pentru scăderea tarifelor. "Când scade consumul nu este automat să scadă şi preţurile", a adăugat Lificiu.

"Există şanse ca preţul gazelor naturale să scadă cu circa 5%, de la 1 iulie, aşa cum am anunţat. O decizie finală în acest sens va fi luată la finalul zilei", a declarat Lificiu.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb