Antony Blinken cere Hamas să accepte propunerea de armistiţiu

S.B.
Internaţional / 30 aprilie

Antony Blinken cere Hamas să accepte propunerea de armistiţiu

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a cerut marţi mişcării islamiste palestiniene Hamas să accepte "fără întârziere" propunerea de armistiţiu cu Israelul asociată cu eliberarea ostaticilor ţinuţi în Fâşia Gaza, propunere pe care mişcarea palestiniană susţine că o examinează, informează Agerpres.

"Gata cu întârzierile, cu scuzele. Este momentul să acţionăm acum", a declarat Blinken presei în Iordania, cu puţin timp înainte de plecarea sa în Israel, în cadrul celui de-al şaptelea turneu regional de la începutul războiului, în urmă cu aproape şapte luni.

"Vrem să vedem că acest acord se concretizează în zilele următoare", a insistat el.

Întrebat despre intenţia premierului israelian Benjamin Netanyahu de a lansa o ofensivă terestră asupra Rafah, sudul Fâşiei Gaza, care a devenit un refugiu pentru 1,5 milioane de palestinieni, Blinken a afirmat că prioritatea Washingtonului este să se ajungă la un armistiţiu.

"Acesta este cel mai bun, cel mai eficient mod de a atenua suferinţa şi, de asemenea, de a crea un mediu în care să sperăm că ne îndreptăm spre ceva care este cu adevărat durabil şi care aduce o pace durabilă oamenilor care au nevoie disperată de aceasta", a declarat responsabilul american.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marţi că armata israeliană va intra "cu sau fără acord" în Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, pentru a elimina cele patru batalioane Hamas despre care spune că rămân în acea zonă, notează EFE.

Declaraţiile sale vin într-un moment în care Hamas studiază cea mai recentă propunere de armistiţiu din partea mediatorilor din Cairo, care are în vedere o încetare a focului de 40 de zile şi eliberarea a mii de prizonieri palestinieni în schimbul ostaticilor din Gaza.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb