Georgeta Caloian a intrat în afaceri după ce şi-a pierdut locul de muncă. Atunci, ca să-şi câştige existenţa a decis că este momentul unui pas înainte şi, cum avea un teren într-o zonă pitorească din judeţul Buzău, care se preta pentru turism, a decis să-şi construiască o pensiune. În trei ani de la startul în afaceri, Georgeta Caloian a ajuns la o cifră de afaceri de 340.000 de lei.
Pensiunea Stejarul este situată în satul Mierea, la o distanţă de doar 20 de kilometri de oraşul Buzău. Zona este retrasă, într-o zonă liniştită, la marginea pădurii. Odată creionat planul afacerii, Georgeta Caloian a ajuns la concluzia că cea mai bună soluţie pentru obţinerea finanţării care o va ajuta să-şi ducă visul la capăt este accesarea unui proiect european.
"Am început în 2009 cu un Start-up destul de greu. am depus proiectul în iarna anului 2009 şi în 2010 a fost selectat . Implementarea a ţinut până în iunie 2012", a spus Georgeta Caloian.
Banii nu au întârziat, iar în 2010 a început implementarea proiectului a cărui valoare totală s-a ridicat la 365.000 de euro. Cum banii veniţi de la Uniunea Europeană au reprezentat doar 50% din investiţia finală, Georgeta Caloian a apelat la credite bancare pentru care încă achită rate.
"În ceea ce priveşte partea noastră, am venit cu 17% aport şi diferenţa - împrumut în bancă, destul de greu.Cu banii europeni am ridicat la roşu pensiunea. Apoi am intabulat-o şi am pus-o gaj la bancă", a mai adăugat buzoianca.
Pensiunea Stejarul a fost inaugurată la trei ani de la depunerea proiectului, astfel încât în cei doi ani de când funcţionează a fost vizitată de 1.500 de turişti, atât din ţară cât şi din străinătate. În final, afacerea s-a dovedit a fi profitabilă, fapt pentru care anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de 340.000 de lei. Clădirea a fost construită din lemn stratificat cu geam termopan, fiind prevăzută cu panouri solare.
Pensiunea a fost ridicată pe o suprafaţă de 500 metri pătraţi, având o capacitate de nouă camere şi un apartament. Cei care ajung la Stejarul se pot bucura de trasee de scurtă durată, amenajate cu podeţe suspendate prin pădure, plimbări cu ponei şi cai şi o tiroliană pentru copii. Iubitorii de turism pot vizita şi alte obiective situate în apropierea cabanei, respectiv Vulcanii Noroioşi, Tabara de Sculptură Măgura şi Mănăstirea Ciolanu.