AOAR: Leul este supraevaluat şi afectează exporturile

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 2 iunie 2011

Florin Pogonaru

Florin Pogonaru

Moneda naţională este supraevaluată, iar acest lucru se simte în exporturi, care deja au început să scadă, potrivit Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Şansele de revenire a economiei se reduc, iar colapsul economic nu este departe, mai susţin membrii AOAR.

Florin Pogonaru, preşedintele AOAR, a declarat, ieri: "Suntem obsedaţi de recesiune şi nu suntem obsedaţi că România a intrat în recesiunea exporturilor, dinamica înregistrând o scădere (...) Atenţionăm că singurul motor de creştere economică este reprezentat de exporturi şi dacă acestea intră în recesiune, atunci avem o mare problemă".

Preşedintele AOAR a adus în dis-cuţia de ieri studiul "Economic Intelligence Unit" (EIU), din care reiese că, de la începutul anului, leul este supraevaluat cu 13,5%.

În aceste condiţii, AOAR aşteaptă contra-argumente de la Banca Naţională a României (BNR), care să explice de ce moneda naţională s-a întărit puternic, în raport cu euro.

Florin Pogonaru a mai precizat că un curs normal ar fi unul situat la nivelul de 4,7-4,8 lei/euro, aşa cum reiese din datele studiului EIU.

În opinia sa, cursul este supraevaluat, deoarece există un pariu al capitalurilor speculative pe România, fenomen numit "carry trade", care apare în urma faptului că există studii pozitive ale analiştilor, despre situaţia economică a ţării noastre.

Preşedintele AOAR este de părere că BNR este "excesiv de prudentă" în privinţa capitalurilor speculative.

Domnia sa a declarat: "Ai datoria să duci cursul la nivelul la care economia funcţionează, nu să fii excesiv de prudent. A fi prudent înseamnă să închizi totul. Nu credem că este acceptabilă întărirea monedei naţionale într-o ţară care se află într-o criză profundă, o ţară parte a unei pieţe unice, fără posibilităţi de a acţiona prin bariere de orice fel. Am mai trecut printr-o perioadă când cursul coborâse la 3,1 lei/euro şi apreciem că suntem încă departe de stingerea consecinţelor acelei perioade, este de ajuns să contemplăm beneficiile şi de cont curent din 2007 şi 2008 şi partea din criza anilor 2009-2010 care ne aparţine".

Domnia sa a adăugat că BNR nu va fi acuzată, niciodată, pentru pus-tiirea exportatorilor.

Constantin Boştină: Putem să intrăm într-o criză a datoriei externe

Deşi nivelul de îndatorare externă al ţării noastre nu este mare, circa 70% din produsul intern brut, faţă de 118%, cât este media în Uniunea Europeană, putem să intrăm mai repede într-o criză a datoriei externe, din cauza potenţialului economic redus, afectat şi de cursul artificial şi de nivelul ridicat al dobânzilor, este de părere Constantin Boştină, vice-pre-şedintele AOAR.

"Ne chinuim să marcăm ieşirea din recesiune, dar în România se conturează o criză a datoriei externe, din cauza lipsei de potenţial a economiei", a adăugat domnia sa.

Constantin Savu: Nu putem să evităm un colaps economic

Constantin Savu, vicepreşedintele AOAR, a declarat, ieri, că în a treia decadă din luna aprilie s-a înregis-trat o reducere a exporturilor faţă de aceeaşi perioadă din 2010, fiind prima oară când se întâmplă acest lucru.

Domnia sa a precizat că inflaţia în euro, din ultimii trei ani, a crescut la 20%, iar din această cauză firmele exportatoare au trebuit să iasă pe pieţele externe cu preţuri mai mari cu 20%.

"Dacă nu se iau în calcul toate aceste probleme, pentru a determina dezvoltarea economică, nu putem evita un colaps economic", a declarat Constantin Savu.

În primele trei luni, exporturile au crescut în lei cu 43,2%, iar în euro cu 39,4%, la 46,65 miliarde de lei, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb