Apple Music va plăti caselor de discuri peste 70% din veniturile obţinute din abonamente

Ziarul BURSA #Internaţional / 17 iunie 2015

Apple Music va plăti caselor de discuri peste 70% din veniturile obţinute din abonamente

Reprezentanţii grupului Apple au anunţat, luni, că vor plăti caselor de discuri şi deţinătorilor de drepturi asupra compoziţiilor muzicale peste 70% din totalul veniturilor pe care le va obţine de la utilizatorii care se abonează la serviciul Apple Music, informează Reuters.

Serviciul Apple Music, lansat săptămâna trecută, nu diferă prea mult de alte servicii de streaming muzical, însă beneficiază de câteva avantaje majore, precum experienţa grupului Apple pe piaţa muzicală, numele unui brand global şi câteva sute de milioane de clienţi ai magazinului online iTunes.

În Statele Unite, Apple va plăti caselor de discuri 71,5% din veniturile pe care le va obţine din abonamentele (în valoare de 9,99 dolari pe lună) aferente serviciului său de streaming muzical. Acest procent va fi, în medie, de 73% pe plan internaţional, potrivit Re/code, un site specializat în publicarea de ştiri din domeniul tehnologiei.

Potrivit site-ului iGeneration.fr, citat de Mediafax, această repartiţie este una clasică, similară celei asociate cu App Store, care virează 70% din venituri dezvoltatorilor şi păstrează 30% din venituri pentru Apple. Acest procent reprezintă, de asemenea, o împărţire a veniturilor folosită în mod uzual în mediul muzical - tot 70% plăteşte şi serviciul Spotify, de exemplu.

Ca toate serviciile de streaming, Apple rezervă 70% din veniturile obţinute din abonamente pentru casele de discuri şi acestora le revine sarcina de a repartiza banii respectivi între artiştii lor. Plăţile vor fi făcute în funcţie de ratele de difuzare ale compoziţiilor muzicale, precizează iGeneration.fr.

Pe de altă parte, Apple nu va remunera casele de discuri în primele trei luni de utilizare gratuită a serviciului Apple Music de care beneficiază noii abonaţi. Această clauză a contractului nu a fost bine primită de casele de discuri, dar grupul Apple a avut în cele din urmă câştig de cauză. Platforma Spotify, în ceea ce o priveşte, plăteşte pentru toate difuzările sale, inclusiv pentru cele efectuate în perioada de testare a serviciului de către noii săi abonaţi. În acele perioade de gratuitate, Spotify îşi finanţează veniturile din publicitate.

În schimb, Apple nu mizează pe o remuneraţie suplimentară, ci pe un număr mai mare de abonaţi. Compania americană are ambiţii foarte mari şi intenţionează să obţină pentru serviciul Apple Music un număr de 100 milioane de abonamente. În prezent, liderul actual din acest domeniu este Spotify, care are 20 milioane de abonaţi.

Apple a obţinut şi alte avantaje pentru noul său serviciu muzical: chiar dacă acestea nu au fost încă anunţate, afirmă site-ul iGeneration.fr, abonamente anuale şi oferte speciale pentru elevi şi studenţi sunt de asemenea prevăzute prin contract. Serviciul Beats Music propune deja aceste două opţiuni - 100 de dolari pentru un abonament anual şi reduceri de 50% pentru elevi şi studenţi -, iar Spotify şi-a redus deja abonamentele pentru studenţii americani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb