"ArcelorMittal" Hunedoara investeşte 43 de milioane de euro într-o nouă linie de laminare

OVIDIU VRÂNCEANU, Braşov
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 octombrie 2010

Compania "ArcelorMittal" Hunedoara a anunţat că a semnat un contract pentru construirea unui noi linii de laminare. Investiţia este evaluată la 43 de milioane de euro, ea fiind realizată, potrivit unui comunicat semnat de directorul combinatului siderurgic, Remus Păţan, "pentru a fi mai competitivi şi pentru a îmbunătăţi calitatea produselor".

Noua linie de laminare o va înlocui pe cea folosită anterior şi va avea o capacitate anuală de producţie estimată la 400.000 tone. Lucrările vor începe însă abia în august 2011, urmând să fie pusă în funcţiune la finele anului viitor.

Companiile selectate pentru acest proiect sunt Lagun-Artea, din Spania, şi Ansaldo, din Italia. Potrivit comunicatului, "Lagun Artea va aduce la Hunedoara cel mai modern echipament de laminare continuă, care încorporează 12 standuri", în timp ce "Ansaldo va asigura partea electrică a proiectului, în timp ce instalarea şi lucrările adiţionale vor fi asigurate de companii româneşti". După finalizarea investiţiei, ArcelorMittal Hunedoara va produce atât profilele curente, cât şi profile noi.

"Atunci când investiţia va fi încheiată, compania va produce profile semirotunde, materie primă pentru ArcelorMittal Tubular Products Roman, făcând ca ţinta ArcelorMittal Hunedoara să fie o creştere anuală a capacităţii de producţie de oţel la 700.000 tone", se mai arată în comunicat.

Compania este parte a grupului ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel din lume. ArcelorMittal mai deţine în România trei combinate, la Galaţi, Roman şi Iaşi, la care se adaugă operatorul portuar Romportmet Galaţi şi compania ArcelorMittal Construction România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb