Argus şi-a sporit afacerile cu 40%

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 noiembrie 2010

Producătorul de ulei Argus Constanţa (UARG) a înregistrat, în primele nouă luni, o cifră de afaceri de 144 milioane lei (34,4 milioane euro), în creştere cu 40%, şi un profit net de 10 milioane lei (2,4 milioane euro). Potrivit Mediafax, compania a consemnat, în perioada similară a anului trecut, o cifră de afaceri de 103,1 milioane lei şi pierderi de 4,8 milioane lei.

Veniturile din acest an au cumulat 127,3 milioa-ne lei (30,4 milioane euro), sumă cu 27% peste valoarea din primele nouă luni ale anului trecut, de 100,2 milioane lei. Cheltuielile au avut o dinamică mai lentă şi au avansat cu 12%, la 117,2 milioane lei (28 milioane euro), de la valoarea din aceeaşi perioadă a precedentului exerciţiu financiar, de 105 milioane lei.

Argus deţine o fabrică de ulei în Constanţa şi mai multe spaţii de depozitare a cerealelor în judeţele Constanţa, Călăraşi şi Tulcea. Compania are un capital social de 53,6 milioane lei, divizat în 35,7 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 1,5 lei.

Potrivit celor mai recente raportări, SIF Oltenia (SIF5) controlează 19,31% din titluri, preşedintele CA al companiei, Vasile Leu, are 11,32% din titluri, iar SIF Banat-Crişana (SIF1) deţine 5%. Acţiunile Argus au închis şedinţa bursieră de luni în creştere cu 6,21%, la preţul de 1,71 lei. La această cotaţie, capitalizarea companiei este de 61,1 milioane lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Bravo Argus Constanta! Una dintre actiunile in care merita sa mai investesti pe bursa din singurul sector cu perspective de crestere bune acum !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb