Arhivă

16 februarie 2010

Senatorii nu mai primesc ziare

F. A.Politică / 16 februarie 2010

Conducerea Senatului a decis, azi, limitarea cheltuielilor destinate presei zilnice. Astfel, preşedintele forului şi grupurile parlamentare vor primi în continuare ziare, iar ceilalţi senatori vor fi nevoiţi să se mulţumească doar cu o revistă a...

Castelul Peleş va fi vândut

F. A.Miscellanea / 16 februarie 2010

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, i-a anunţat ieri pe senatorii din Comisia de specialitate că a aflat că Familia Regală a României are intenţia să vândă Castelul Peleş, situaţie în care statul român ar trebui să fie cel care va cumpăra...

Ridzi va fi urmărită penal

F. A.Politică / 16 februarie 2010

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a primit, în urmă cu puţin timp, solicitarea Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitoare la declanşarea procedurilor pentru formularea...

Petrom reduce mâine preţul benzinei cu 3 bani/litru

F. A.Companii / 16 februarie 2010

Petrom va reduce, începând de mâine, preţurile de referinţă la benzina comercializată în reţeaua proprie cu 3 bani pe litru, ca urmare a evoluţiei cotaţiilor internaţionale la produsele petroliere, a anunţat compania.

OMV a descoperit noi zăcăminte în sudul Tunisiei

A.T.Internaţional / 16 februarie 2010

OMV a anunţat descoperirea şi testarea cu succes a gazelor naturale şi a condensatului la sonda de explorare Fella-1 din recent concesionata Nawara Production, parte a blocului Jenein Sud din sudul Tunisiei. Este a cincea descoperire în această...

Centrele IT şi-au deschis porţile

F. A.Companii / 16 februarie 2010

Cele mai mari centre de servicii IT din Bucureşti şi-au deschis săptămâna trecută porţile pentru vizitatori în cadrul evenimentului "Ziua Centrelor Deschise", organizat de Camera de Comerţ Americană din România (AmCham Romania) prin...

Gerard are o reducere de 25% până la 31 martie

F. A.Companii / 16 februarie 2010

Importatorul şi distribuitorul de materiale de construcţii Final Distribution anunţă un discount de 25% pentru ţigla Gerard în perioada 15 februarie - 31 martie. Promoţia este valabilă exclusiv pentru ţigla Gerard Heritage şi accesoriile cu...

Saint-Gobain lansează conceptul Casei Multi-Confort

F. A.Companii / 16 februarie 2010

Grupul Saint-Gobain, unul dintre cei mai mari şi diversificaţi producători globali de materiale de construcţii, propune deopotrivă arhitecţilor, constructorilor şi tuturor celor interesaţi Casa Multi-Confort (MultiConfort House), un concept...

Eco-Rom Ambalaje şi-a depăşit obiectivele pe anul trecut

F. A.Companii / 16 februarie 2010

Eco-Rom Ambalaje, compania deţinătoare a licenţei mărcii "Punctul Verde" în România şi liderul pieţei de preluare de la agenţii economici a obligaţiei de reciclare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje, a depăşit cu peste 25%...

BA se alătură revoluţiei eco

F. A.Companii / 16 februarie 2010

British Airways, în parteneriat cu Solena Group, va construi prima fabrică de combustibil cu consum scăzut de carbon pe care intenţionează să îl utilizeze pentru o parte din flota sa începând cu 2014.

Sony introduce o nouă tehnologie

F. A.Companii / 16 februarie 2010

Sony îşi extinde oferta prin redarea filmelor 3D prin actualizarea de software pentru cele mai noi serii de sisteme home cinema cu Blu-ray de la Sony. Acestea includ şi sistemele audio de 2.1 canale şi 5.1 canale.

ALERTRidzi îşi ia concediu prenatal

F.A.Politică / 16 februarie 2010

Monica Iacob Ridzi a anunţat astăzi oficial Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor că este în concediu prenatal şi nu poate participa la şedinţele comisiilor din Parlament, transmite Antena3.

Leul s-a apreciat uşor în faţa monedei europene

F.A.Piaţa de Capital / 16 februarie 2010

BNR a stabilit astăzi un curs de referinţă de 4,1137 pentru un euro, ceea ce reprezintă o uşoară apreciere a monedei naţionale în faţa celei europene, potrivit Hotnews. Dolarul american a fost cotat la 3,0128 lei. Moneda europeană a scăzut cu...

Mărcile Bacardi-Martini, distribuite de BDG IMPORT

F.A.Companii / 16 februarie 2010

BDG IMPORT va deveni din martie unicul importator şi distribuitor autorizat pentru cele 12 noi mărci ce aparţin Bacardi-Martini, au anunţat astăzi reprezentanţii companiei. Petru Berciu, Managing Partner BDG IMPORT, declară: "Este o reală...

PHD în Sun Plaza

F.A.Companii / 16 februarie 2010

PHD deschide o nouă locaţie la finalul acestei luni în Sun Plaza mall. În acest proiect s-au investit 150.000 de euro şi este a 5-a locaţie ce va fi deschisă în Bucureşti, au anunţat astăzi reprezentanţii companiei.

Legea privind organizarea şi funcţionarea ANL se modifică

F.A.Macroeconomie / 16 februarie 2010

Legea privind organizarea şi funcţionarea ANL va fi modificată mâine, în sedinţă de guvern, printr-o ordonanţă. Ministrul dezvoltării, Elena Udrea, a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, că modificările privesc posibilitatea achiziţiei de...

România, codaşă pe piaţa auto

F.A.Macroeconomie / 16 februarie 2010

Piaţa auto românească a înregistrat în ianuarie o scădere de 85% faţă de prima lună din 2009, cu doar 2.100 de maşini noi înmatriculate, ţara noastră fiind campioană la scăderi pe plan european, potrivit datele ACEA, conform Hotnews.

Afacerile Baumix au scăzut cu 9% în 2009

F.A.Companii / 16 februarie 2010

Producătorul de materiale de construcţii Baumix a înregistrat în 2009 o cifră de afaceri de peste 36 de milioane de lei, cu 9% sub nivelul din 2008, pe fondul unei pieţe în scădere cu 30%. Potrivit Baumix, valoarea EBITDA a fost menţinută la 7%...

O nouă staţie de transformare la Dej

F.A.Companii / 16 februarie 2010

O nouă staţie de transformare,110/20kV, va fi dată în folosinţă astăzi, în zona de sud a municipiului Dej din judeţul Cluj, potrivit Electrica S.A. Împreună cu Siemens România şi proiectantul general SISE, filiala Energiei Electrica Transilvania...

Vladimir Lisin este cel mai bogat rus

F.A.Internaţional / 16 februarie 2010

Vladimir Lisin, proprietarul celei mai mari fabrici de oţel, Novolipetsk Steel, a devenit cel mai bogat om din Rusia, cu o avere estimată la 13,8 miliarde de euro, potrivit revistei business Finans din Rusia, conform Realitatea.net.

Germanii se autodenunţă la Fisc

F.A.Internaţional / 16 februarie 2010

Guvernul de la Berlin a decis la începutul acestei luni să cumpere de la un informator elveţian un CD cu datele a 1500 de evazionişti nemţi care şi-au ascuns banii în conturi în Elveţia, relatează Realitatea.net. Astfel, germanii se grăbesc să se...

Control ANRMAP la Primăria sectorului 5

A.T.Ziarul BURSA #Companii / 16 februarie 2010 /

Autoritatea de Monitorizare a Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a demarat un control de rutină la Primăria sectorului 5. Potrivit datelor furnizate de Autoritate, inspectorii analizează contractele de achiziţii privind serviciile de salubrizare şi...

Liderii CES, în comisiile parlamentare

F.A.Ziarul BURSA #Politică / 16 februarie 2010

Reprezentanţii Consiliului Economic şi Social (CES) vor fi invitaţi să participe la şedinţele comisiilor permanente, potrivit unei decizii adoptate, ieri, de conducerea Camerei Deputaţilor după întâlnirea cu biroul executiv al CES. Secretarul...

Imunitatea suverană

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 16 februarie 2010

Cătălin Avramescu

Ne place să dăm sfaturi. Aşa făcând, ni se întâmplă să ne amestecăm în lucruri despre care nu ştim mare lucru. Cine n-a dat sfaturi medicale, "băbeşti", unui prieten care a răcit? Cred că toţi am fost într-o asemenea situaţie. Am oferit...

Tarom posts profit of 759,310 lei in 2009

A.T. (Tradus de Cosmin Ghidoveanu)Ziarul BURSA #English Section / 16 februarie 2010

"Tarom" SA had 1.5 billion years in revenue last year and a gross profit of 759,310 lei, according to the updated budget approved by the Ministry of Transports which was published in the Official Gazette yesterday. Last year, the company...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo